Ion Iliescu este inculpat, iar Miron Cozma, unealta sa si a acolitilor activisto-securisti, eliberat - semn ca istoria nu iarta. Despre istorie, peste care calcase cu bocancii minerilor, fostul presedinte avea cu ceva vreme in urma alte impresii: "Depasisem, asadar, inca o piatra de incercare, un moment de rascruce. Prima etapa a nasterii noii Romanii se incheiase", scrie Ion Iliescu in volumul I al operei sale intitulata "Momente de istorie", la pagina 356, referindu-se la "evenimentele" din 13-15 iunie 1990. Este adevarat, cu sprijinul minerilor, al Militiei - rebotezata Politie - al securistilor, carora le revenise "tonusul" o data cu reincadrarea lor in noile servicii secrete si nu in ultimul rand al "oamenilor de bine", "piatra de incercare" nu a fost prea greu de trecut. Pretul a fost insa scump platit. Pretentiile de stat democratic ale Romaniei au fost spulberate sub iuresul reunit al acestor forte, iar confruntarea a fost una inegala. Dar pretul nu l-a platit doar tara, o entitate simbolica, ci si oamenii vii, cetateni ai ei, impuscati, raniti, maltratati, arestati abuziv. Povestea unora dintre acesti martiri o prezentam acum, dincolo de insiruirea istoriei momentelor - deja documentata intr-o multime de articole si chiar in acte de cercetare penala. Uneori, istoria face asemenea nedreptati - se refera doar la protagonistii importanti ai evenimentelor, trecandu-i sub tacere pe oamenii marunti - cei care au simtit, la propriu, pe pielea lor deciziile "istorice" ale liderilor. Cele de mai jos sunt doar o minima reparatie fata de cei ce au fost adevaratii martiri ai mineriadei. Intr-o relatare a Agentiei Rompres referitoare la discursul tinut de Ion Iliescu in 14 iunie 1990 in Piata Victoriei, se sublinia, intre altele, singura critica pe care presedintele ales al tarii a facut-o in legatura cu comportamentul fortelor de ordine, pe parcursul manifestatiei: "Daca se poate reprosa ceva Guvernului si organelor de ordine, este ca au tolerat prea mult excesele si actele de violenta - a subliniat presedintele", arata telegrama citata. Ion Iliescu era nedrept in aceasta apreciere. La acel moment, conform datelor judiciare oficiale, peste 1300 persoane erau retinute, 4 oameni au fost impuscati mortal (desi sursele societatii civile sustin ca numarul ar fi mult mai mare), alte cateva zeci au fost ranite de focuri de arma, sute au fost internate in spital de pe urma maltratarilor suferite, sedii de invatamant superior, de partide sau publicatii au fost devastate. Printre primele asociatii care au cerut cercetari in dosarul distrugerilor facute de mineri si asupra victimelor mineriadei a fost Liga pentru Apararea Drepturilor Omului, care a depus in acest sens un memoriu la Parchetul General, la finele anului 1993. Actualul ministru al Justitiei, Monica Macovei, care lucra pe atunci in Procuratura Generala, la Directia pentru Drepturile Omului, a raspuns LADO, trimitandu-le o copie a sesizarii facute in sensul cererii lor catre Inspectoratul Politiei Capitalei, anuntandu-i totodata ca li se va comunica si rezultatul acestui demers. "Si, acum, ce facem, ne tinem de promisiuni?" "Transparenta" sa i-a infuriat la culme pe sefii din Procuratura Generala. "Apreciez ca s-a procedat gresit, activitatile pentru identificarea faptuitorilor neputand fi facute publice... Cum e posibil sa se comunice unei asociatii raspunsul Politiei catre Parchet? Si acum, ce facem, ne tinem de promisiuni?", se intreba, intr-o nota scrisa, pe 7 iunie 1994, procurorul Adrian Vlad, seful Serviciului pentru Drepturile Omului din Procuratura Generala. Rezolutia sa pe intregul demers facut de LADO a fost clara ca apa: "Lucrarea se incheie". Monica Macovei recidiva, dupa ce in 18 iunie 1992, pe cand lucra la Procuratura Municipiului Bucuresti, a alcatuit o informare catre sefii sai din Procuratura Generala, cu privire la mandate de arestare abuzive eliberate de procurori in perioada iunie - august 1990. Analizase 72 de dosare, constatand ca in 59 masura arestarii a fost "nelegala si netemeinica, imputabila procurorilor". Unii dintre acesti procurori erau chiar sefii ei ierarhici din Procuratura Generala. Dupa aceasta recidiva, Monica Macovei a fost nevoita sa demisioneze. Peste dosarele mineriadei se asternea din nou tacerea. Abia dupa 1997 "gheata" s-a spart si cercetarea judiciara a celor petrecute atunci a inceput. La 18 mai 2004, printr-un prim rechizitoriu intocmit de generalul Dan Voinea in dosarul 74/P/1998, s-a dispus trimiterea in judecata a fostului ministru de Interne Mihai Chitac si a unor comandanti din Politie si Armata, pentru infractiunea de instigare la omor deosebit de grav - este vorba de cei ucisi si raniti prin impuscare, cu ocazia operatiunilor de "despresurare" a Ministerului de Interne. Cu ocazia acestor cercetari, a fost partial investigata si "latura politica" a deciziilor de atunci. In rechizitoriul citat, se face referire la o sedinta de guvern care ar fi avut loc pe data de 11 iunie 1990, "la care a participat si presedintele Romaniei din acea perioada, Ion Iliescu, in care principala problema dezbatuta a fost aceea a modalitatii de evacuare fortata, prin interventia fortelor de ordine" a demonstrantilor care se incapatanau sa ocupe Piata Universitatii". S-a fixat pentru aceasta operatiune data de 13 iunie 1990, ora 4.00. Ceea ce a urmat, se stie. Generalul Diamandescu urmarea meciul la o sticla de whisky Dupa arestarile din zori, Bucurestiul era in fierbere. O parte a demonstrantilor reveniti in numar mare in Piata Universitatii au ajuns in jurul orei 17 in fata Ministerului de Interne. Vazandu-i, Mihai Chitac, "eroicul" ministru al Internelor, a fugit pe o usa laterala si s-a adapostit la sediul IGP din Bulevardul Stefan cel Mare, in biroul generalului Diamandescu, pe care l-a gasit, conform propriei declaratii, "intr-o atitudine relaxata, imbracat lejer, in papuci, cu o sticla de whisky si urmarind meciul la televizor". De aici, cei doi au transmis fortelor care aparau cladirea Ministerului de Interne sa deschida focul impotriva demonstrantilor. Prima victima In jurul orei 18.30, cade prima victima. Valentin Mocanu, de 25 ani, tata a doi copii minori, muncitor la IOR Bucuresti, se afla la peste 20 de metri de minister. Tatal acestuia declara ulterior ca, in acea zi, Mocanu fusese la serviciu in schimbul I si se oprise probabil sa vada ce se intampla prin centru. De altfel, a fost lovit in ceafa, de un cartus ricosat - ceea ce arata ca nici macar nu se afla cu fata spre sediul Internelor. In certificatul medico-legal intocmit atunci se arata ca in sangele victimei nu s-au depistat urme de alcool. La jumatate de ora dupa prima victima, a fost ucis, tot de un cartus ricosat, Mitrita Lepadatu, tot de 25 de ani si tot tata a doi copii minori. Acesta, muncitor la Sectia de Transporturi Postale Bucuresti, auzise de la serviciu vuietul produs de manifestatiile din Piata Universitatii si din fata Ministerului de Interne, iar dupa terminarea orelor de lucru, la ora 17, a trecut, alaturi de alti trei colegi, din curiozitate, sa vada ce se intampla. De altfel, cei patru, dupa depozitiile colegilor sai, s-au tinut deoparte de manifestatii. Mitrita a fost lovit tot in ceafa si tot de un cartus ratacit. Se afla la mai bine de 30 de metri de minister. La autopsie, s-a stabilit, ca si in cazul lui Mocanu, ca nu consumase alcool. 1466 de cartuse trase Moartea celor doi muncitori a radicalizat multimea si spiritele s-au incins: manifestantii au inceput sa scandeze "Asasinii, Asasinii!", iar iuresul asupra ministerului, atacat cu sticle incendiare, s-a intetit. La miezul noptii, pentru a despresura cladirea, au fost adusi in zona parasutistii din Regimentul 60 Buzau (UM01847). Ei au executat foc impotriva manifestantilor, din ordinul comandantului, colonelul Constantin Vasile, consumand nu mai putin de 1466 cartuse. Doua persoane au fost ucise si mai multe zeci ranite, dar manifestantii de atunci au sustinut si sustin ca numarul celor ucisi ar fi fost mult mai mare. In orice caz, enigma ar putea fi dezlegata numai prin deshumarea celor ingropati dupa 13-15 iunie 1990 in cimitirul saracilor de la Straulesti. Drumes a fost ucis pe loc Intre victimele soldatilor parasutisti de la Buzau s-a numarat si tanarul Dragos Drumes. Acesta a fost ucis pe loc, de o rafala. I-a urmat Gheorghita Dunca, iesit in strada la miezul noptii, dupa ce urmarise cu prietenii, la un pahar, meciurile campionatului mondial de fotbal. El a fost impuscat in stomac, in fata la Romarta Copiilor. In loc sa fie transportat de urgenta la un spital, a fost arestat si transportat in sediul Ministerului de Interne, fiind acuzat ca s-ar fi numarat printre atacatori - ceea ce nu era adevarat. A ajuns la spital la interventia unui medic militar, dar a decedat din cauza pierderilor de sange. Riposta armata a militarilor a provocat mai multi raniti - intre care, ca un paradox, s-a numarat si fiul unui ofiter de la Politia Capitalei, care venise spre locul de munca al tatalui, sa afle ce s-a intamplat cu acesta. Un glont ricosat l-a desfigurat pe viata. Intoarcerea la stalinism, intr-o zi In telegrama Rompres, deja citata, care prezenta discursul presedintelui tarii in fata minerilor la 14 iunie 1990, se aratau si "rezultatele" obtinute de "fortele de ordine, mineri si oamenii de bine": "domnul Ion Iliescu a prezentat situatia in care se afla aceste elemente agresoare. Foarte multe au fost arestate, dar capetele, cei care se afla in spatele acestei actiuni, nu au fost inca depistati. Se va deschide o larga actiune penala, iar Procuratura si organele de Politie incep anchetarea celor arestati si se vor elibera mandate de arestare pentru toti cei care vor fi depistati ca fiind implicati in actele de violenta. In continuare, presedintele ales al Romaniei a facut apel catre populatia tarii, pentru a-i denunta pe toti cei care participa la aceste acte de vandalism, care trebuie arestati, judecati si care vor raspunde in fata poporului". Intrasem, intr-o singura zi, in plina era stalinista. Apelurile lui Ion Iliescu catre populatie, de a-i "demasca" si preda fortelor de ordine pe cei despre care au stiinta ca ar fi participat la manifestatiile din Piata Universitatii nu au ramas fara ecou, ele marind, in zilele urmatoare "pacificarii" mineresti, numarul celor arestati in dosarul din ce in ce mai gros al "golanilor". Echipe de procurori si politisti, dintre care majoritatea au ajuns ulterior sa ocupe functii importante in ierarhia "aparatului" au continuat arestarile si anchetele "la foc continuu". Procurorii care s-au remarcat Intre procurori s-au "remarcat" in acele zile celebrii (pana astazi) Ovidius Paun, Alexandru Tuculeanu, Emil Dinu si Cristian Vladascau, dar si altii, iar politistii (in special cei de la Sectia I) au preluat, intr-o prima faza, pe cei batuti de mineri, transportandu-i din ordinul generalului Penciuc spre locurile de detinere. Penciuc, provenit din fosta Securitate si unul dintre "eminentele cenusii" ale desfasurarii operatiunilor politienesti si civile din 14-15 iunie 1990 a devenit, dupa pensionare, presedinte al Asociatiei Rezervistilor din Ministerul de Interne, care-i grupeaza pe nostalgicii din vechea Securitate in special. Ajunsi in aresturile improvizate de la Magurele sau de la Scoala de Politie de la Baneasa, condusa pe atunci de Pavel Abraham, dupa ce suportasera maltratarile minerilor si ale politistilor, arestatii au fost, dupa cum aveau sa o afirme multi dupa eliberare, supusi in continuare batailor si torturii psihice, de multe ori chiar sub privirile impasibile ale procurorilor care le intocmeau, adesea fara cel mai mic temei legal, mandatele de arestare si actele de cercetare penala. De fapt, comportamentul procurorilor era raspunsul direct la indemnul adresat lor, public, in 14 iunie 1990, de catre presedintele Iliescu. Astfel, intre represaliile petrecute in 14-15 iunie 1990 si cele ce au urmat revoltelor studentesti din Bucuresti si Timisoara din 1956, cand Ion Iliescu fusese tocmai investit presedinte al Asociatiei Studentilor, nu exista nici o diferenta - si atunci retinutii au fost mai intai transportanti si anchetati in unitati militare, de unde au luat apoi calea inchisorilor. Istoria se repeta, iar pe 14 iunie 1990 presedintele Romaniei isi retraia de-a dreptul o zi din propria tinerete. Cativa golani Uneori, motivele arestarii unora dintre cei care aveau sa-si petreaca luni de zile in inchisoare, in anchete inutile si ilegale, spre a fi ulterior achitati de instante, sunt in sine probe ale actiunilor de politie politica desfasurate in iunie 1990. Unele dintre ele au facut obiectul acelei informari deja citate, pe care Monica Macovei a adresat-o in 18 iunie 1992 Procuraturii Generale. In 15 iunie 1990, Nicolae Bostinaru a fost ridicat de la domiciliu, in urma unui denunt al vecinilor, care stiau ca "frecventase" Piata Universitatii - desi acesta nu avusese nici o participare la evenimentele din 13 iunie. Purta insa "eticheta" de golan. Dupa arestarea sa, un echipaj al Sectiei 15 Politie, format din plutonierul major Prisacaru Gheorghe, plutonierul Olteanu Valentin si sergentul Roisiu Mihai, au perchezitionat pe 15 iunie (fara mandat, bineinteles) domiciliul acestuia, unde in prezenta sotiei lui Bostinaru au fost "depistate" urmatoarele "materiale": "manifeste scrise la masina de scris s-au (sic!) xeroxate, cu continut de instigare, mobilizare a muncitorilor la forta impotriva guvernului, FSN-ului, a Securitatii si Politiei, a Televiziunii romane si armatei, toate ale PNTCD - Ion Ratiu; apeluri scrise s-au xeroxate cu acelasi continut, ale PNTCD; coli de hartie cu autobiografia lui Ion Ratiu; reclame ale PNTCD si Ion Ratiu; pungi cu inscriptia Votati pe Ion Ratiu; baloane cu aceeasi inscriptie; manifeste de instigare la adresa lui Ion Iliescu, a FSN-ului; ziare Dreptatea - acestea nu s-au ridicat. Materialele prezentate si mentionate mai sus in prezenta martorului Dumitrescu Silvia, 54 de ani, au fost ridicate in vederea cercetarilor". Politistii au plecat incarcati cu pungi, baloane si "manifeste". De fapt, "manifestele" erau apeluri CADA, deja publicate, sau diverse alte proteste si ele publice, la adresa guverenului Roman, a lui Ion Iliescu si a FSN-ului, prin care se solicita "dreptate, demnitate, liniste si libertate". Intrucat aceste "materiale" nu puteau fi de ajuns pentru condamnarea "golanului", procurorul Emil Dinu (fost ofiter DIE inainte de 1989) a solicitat serviciile unui "martor", care a afirmat ca l-ar fi recunoscut pe Bostinaru dintr-un album foto, numarandu-se printre cei care ar fi aruncat cu pietre la Televiziune, in seara de 13 iunie 1990, la ora 20. Cu toate ca "golanul" solicita marturia unui vecin, in locuinta caruia si-a petrecut acea seara, Nicolae Bostinaru avea sa fie eliberat din arest abia in 16 august 1990, spre a fi cercetat si judecat in stare de libertate. A fost scos de sub urmarire penala abia in 4 septembrie 1991. Sirul abuzurilor este lung. Delictul: n-avea acte Cercetatorul Valentin Grecea, de la Institutul de matematica al Academiei Romane, a fost retinut de pe trotuarul din fata Televiziunii, in seara de 13 iunie si dus de militari in interiorul cladirii; dar nici unul dintre acestia nu a depus marturie ca l-ar fi vazut printre atacatori. A fost cercetat in stare de arest pana in 3 august 1990. Mariana Budila s-a numarat printre cei arestati in Piata Universitatii in dimineata de 13 iunie. Pusa ulterior in libertate, a fost arestata de mineri intr-un troleibuz, pentru ca nu avea acte de identitate asupra ei. Identificata de procurorul Tuculeanu ca fiind intre cei arestati pe 13 iunie, i s-a intocmit dosar penal pentru participare la manifestatiile din Piata, desi in mod evident - fiind arestata - n-ar fi putut lua parte la "distrugeri". A stat inchisa pana in 12 septembrie 1990, procurorul Alexandru Tuculeanu incercand sa obtina de la ea date despre alti arestati. A fost scoasa de sub urmarire penala abia un an mai tarziu. O poveste incredibila Povestea Elenei Necula este una deosebita. Locuind pe strada Luca Stroici, in apropierea Pietii Universitatii, a auzit strigatele arestatilor din dimineata zilei de 13 iunie si a iesit in strada, unde a vazut o persoana "trasa de par si de maini" de fortele de ordine, spre o duba. N-a facut decat sa intervina, spunandu-le politistilor "sa il ia frumos, ca nu e criminal de drept comun". Desi nu a jignit pe nimeni, "la propunerea unei persoane civile neidentificate" a fost ridicata de Politie si transportata la Magurele. A doua zi a fost lasata sa plece acasa, unde si-a petrecut vremea alaturi de cei doi copii. Pe 14 iunie, in locuinta sa a patruns un grup de mineri, acuzand-o ca ascunde in pivnita 8 manifestanti. Desi au constatat, ravasind intreaga casa, ca locuinta nu are pivnita, minerii au ridicat-o din nou si au dus-o, sub o ploaie de bastoane, la Sectia 1 Politie. De aici, a fost preluata de procurorul Petre Buneci, petrecand in inchisoare pana in 4 august. Dosarul sau cuprinde recunoasterea faptului ca a participat, incepand din aprilie 1990, la manifestatiile din Piata, un ecuson ingalbenit cu inscriptia "golan" si o fotografie cu Alexandru Paleologu purtand un asemenea ecuson, care au fost "ridicate" din casa sa in urma "perchezitiei" minerilor. A fost scoasa de sub urmarire penala abia la finele anului 1991. Arestata pentru ca a injurat Luiza Carlogea a fost arestata printr-un mandat de procurorul Alexandru Tuculeanu, retinandu-se ca "in perioada mai - iunie 1990, aflandu-se in Piata Universitatii, a proferat expresii jignitoare si a savarsit acte care au tulburat grav linistea publica". Cu toate presiunile, nu a recunoscut ca ar fi participat in vreun fel sau altul la distrugeri. Doar pentru ca "a fost in Piata", a stat arestata pina in 11 septembrie 1990, fiind scoasa de sub urmarire penala abia un an mai tirziu. Dosarul ei nu contine decit cateva declaratii proprii si nici o alta proba. Ecaterina Stefloglu a primit mandat de arestare si a fost inchisa pina in 7 septembrie 1990 tot de procurorul Tuculeanu si tot din acelasi motiv. Mai mult, ca o incriminare suplimentara, s-a retinut ca ea a fost arestata de mineri in dimineata zilei de 14 iunie, cand incerca sa paraseasca sediul PNTCD. Laurentiu Georgescu, desi "om de bine", a petrecut in arest din dimineata zilei de 14 iunie si pana pe 4 august 1990. Auzind la Televiziune apelurile la solidaritate, s-a dus in noaptea de 13 iunie la Ministerul de Interne, ajutandu-i pe politisti si soldati sa stinga incendiul si sa evacueze aparatura si mobilierul din incaperile afectate de foc. A fost arestat la metrou, pentru ca nu avea acte asupra sa. Cu toate rugamintile de a i se verifica afirmatiile, procurorul Horia Ghibanescu nu l-a crezut. A fost scos de sub urmarire penala abia in 23 septembrie 1991. La dosarul sau nu exista absolut nici un document care sa-i justifice arestarea si inculparea. Fara indoiala, din cauza procurorului Ghibanescu, Ion Iliescu a pierdut un sustinator... Date din documente judiciare Datele de mai sus sunt exclusiv din documente judiciare. Atat am avut la indemana. Pornisem in urma cu doi ani adunarea de materiale documentare cu privire la ceea ce s-a petrecut in 13-15 iunie 1990 si imi doream completarea lor cu interviuri ale victimelor mineriadelor. Regret si astazi refuzul fara echivoc al presedintelui Asociatiei Victimelor Mineriadei de a fi colaborat la alcatuirea unei monografii a momentului. Dl. Viorel Ene mi-a spus ca membrii Asociatiei nu vor sa stea de vorba cu mine, pentru ca se tem ca vor fi dati in judecata, cum a patit-o muncitorul brasovean Werner Sommerauer, care a fost unul dintre "martorii" unei carti despre 15 noiembrie 1987 si a fost, impreuna cu mine, trimis in fata instantei de catre celebrul securist Ristea Priboi. E drept, pe atunci guverna Nastase. Pe atunci, frica sau interesul intunecau ratiunea. Intre timp, dupa lungi si istovitoare procese, am fost achitati. Si a ramas o carte. Dar despre "13-15" nu exista o monografie - se pare ca o "asociatie" ajunge "sefului" victimelor ei. Ca si un carton pe care eu nu i-as da voie sa scrie "golan", ci cel mult "las". Multi arestati, putini judecati Dar sa revenim la documente. Intr-o situatie a cauzelor penale privind evenimentele produse in perioada 13-15 iunie 1990, alcatuita la cabinetul procurorului sef al Capitalei, Viorel Spanu (actual avocat al lui Omar Hayssam) la data de 30 septembrie 1991, se arata ca in "dosarul golanilor"se solutionasera 662 cauze, din care in doar 7 s-a dispus trimiterea in judecata a unui numar de 70 de persoane. Tot in aceasta statistica oficiala se arata ca in urma "evenimentelor" s-au identificat ca persoane vatamate, in baza evidentelor spitalelor din Bucuresti 35 de militari, 8 mineri si 234 de persoane civile. Disproportia este evidenta - cu atat mai mult cu cat trebuie sa-i luam aici in considerare si pe cei 1300 arestati, batuti "legal", ca si pe cei ce au fugit din spitale, ori nu si-au declinat identitatea reala, de teama arestarii. Practic, ceea ce s-a petrecut in acele zile in Bucuresti a fost un adevarat macel. Pe care insa presedintele Iliescu l-a privit de la bun inceput altfel. Ca pe un western. Un film western "Aceasta le spuneam si unor ziaristi americani, intr-o discutie, pornind de la unele similitudini cu subiectele din filme western, de care am fost cu totii suprasaturati. Cand o localitate americana era obiectul unui atac al unor banditi - seriful batut, legat fedeles, case incendiate, inclusiv localul politiei, victime, crime - se organizeaza dupa aceea potera barbatilor din localitate, care ii descopera pe banditi intr-o ferma ocupata samavolnic. Potera ii aresteaza pana la urma pe banditi, dar, inevitabil, provoaca pagube si victime nevinovate. Isi punea oare, cineva, dupa aceea, problema sa-i traga la raspundere pe cei care ii pedepsisera pe banditi, inclusiv pentru faptul ca produsesera pagube fermierului?" Am citat dintr-un interviu acordat de Ion Iliescu revistei Romania literara, la data de 30 iunie 1990, cand inca multe sute de persoane continuau sa fie retinute si anchetate ilegal. Western-ul drag lui avea sa mai ruleze si cu alte ocazii, cand poterele lui Miron Cozma au sarit din nou in apararea "Fermei Animalelor" de la putere.

Marius OPREA