Ion Bogdan LEFTER 

Asumarea raspunderii de catre cabinetul Calin Popescu Tariceanu, in fata Parlamentului, pentru un pachet voluminos de legi e un moment special, cu - fireste - semnificatii politice "fierbinti", imediate. Pe de alta parte, e un moment - cum i-am spus - "special" si daca il privim in contexte mai largi, relevante pentru etapa istorica in care se afla tara noastra. Dupa cum se stie, e vorba despre reglementari privitoare la doua domenii: proprietatea si justitia. In primul caz, actuala guvernare incearca sa repare ce se mai poate repara din injustitiile comise de regimul comunist in materie de expropriere, astfel incat Romania sa avanseze catre clarificarea regimului tuturor terenurilor si imobilelor, iar investitiile in infrastructuri, in sistematizari si extinderi urbanistice sa nu se mai impiedice in incertitudini, proprietari necunoscuti, revendicari sau litigii nerezolvate. Cat priveste justitia, aici reorganizarea si noile solutii legislative propuse au ca scop scoaterea sistemului din blocajul in care a ajuns din cauza suspiciunilor de clientelism politic si a coruptiei. Reglementarea proprietatii si reforma justitiei tin - se stie, iarasi, foarte bine - de contextul mare al eforturilor de recuperare a decalajelor fata de tarile avansate din Vestul Continentului, deci de integrarea europeana. "Curatarea" justitiei este chiar una dintre cerintele urgentissime ale Comisiei de la Bruxelles. Guvernul foloseste instrumentul asumarii raspunderii pentru a bifa cateva dintre cele mai importante "teme de casa" stabilite in cursul negocierilor de aderare. De-aici incolo s-au facut auzite criticile: opozitia si - pe ici, pe colo - presa au acuzat volumul mare de texte de lege depuse pentru adoptare, si anume fara dezbatere si amendare, deci - s-a spus - nedemocratic. In contrapartida, sunt de spus doua lucruri. Intai, ca procedura asumarii raspunderii e instituita de Constitutie. Legea fundamentala prevede aceasta solutie pentru situatii speciale, in care guvernul poate obtine adoptarea unor legi mai rapid decat in regimul numit "de urgenta", in schimb riscand confruntarea cu o motiune de cenzura si demiterea. Un instrument de reglementare oferit de o Constitutie democratica nu confirma - deci - ipoteza comportamentului nedemocratic al puterii. In al doilea rand, pentru "grosimea" spectaculoasa a "pachetului" de legi livrate acum Parlamentului (aproape douazeci) exista o explicatie clara si evidenta: criza de timp. Nu e vorba doar de anul si jumatate ramas pana la data convenita pentru intrarea Romaniei si Bulgariei in Comunitatea Continentala, ci si - mai ales - de putinele luni pana la finalizarea urmatoarelor "rapoarte de tara", in noiembrie, "verdictul" lor putand insemna confirmarea primirii in Uniunea Europeana la termenul stabilit sau amanarea cu un an. In atari conditii, guvernantii sunt obligati sa apeleze la toate mijloacele disponibile pentru a indeplini conditiile de aderare. Inclusiv asumarea raspunderii in Parlament pentru un vraf de legi. Dincolo de toate aceste detalii, implicatii si consecinte imediate, merita sa reflectam o clipa la - spuneam - momentul istoric in care ne aflam. La mai bine de cinsprezece ani de la prabusirea sistemului comunist, Romania a depasit etapele de turbulenta si de "contrareforma" din prima parte a anilor '90, a facut progrese substantiale, a devenit membra a Pactului Nord-Atlantic si e ca si primita in Uniunea Europeana. Ceea ce urmeaza de-aici inainte e dezvoltarea, cresterea accelerata. Or, reglementarea proprietatii si reforma justitiei sunt domenii-cheie pentru dezvoltare, deopotriva in sens politic (progresul democratiei) si economic (crestere sanatoasa, eliberata de "protectii" si "interventii"). Romania are mare nevoie de pasi rapizi in materie, adica de inlaturarea ultimelor obstacole din calea "decolarii". "Pachetul" exagerat de gros de legi depuse la Parlament pentru adoptare prin procedura asumarii raspunderii de catre guvern are aceasta semnificatie simbolica: puterea actuala isi dovedeste astfel hotararea de trecere la alta etapa istorica. Solutiile propuse pentru compensarea proprietatilor confiscate de comunisti sau pentru reformarea justitiei nu pot satisface pe toata lumea (si nici nu exista "solutii-standard" pe care sa le importam fericiti si sa le adoptam impacati); dar macar asupra unui lucru am putea cadea de acord: ca puterea actuala are o credibilitate sporita in eforturile ei de ameliorare a situatiei tarii. Pana la alegerile din noiembrie-decembrie 2004, PSD impinsese si el lucrurile inainte, dar cu prea deranjante inclinatii autoritariste, cu folosirea "dublului limbaj", acasa si in strainatate, cu coruptie si tot restul. Nu vreau sa spun ca - in total contrast - guvernarea actuala e una de sfinti imaculati; ci ca are vointa politica si suficienta buna-credinta pentru a convinge ca intentiile sale sunt serioase, ca proiectul sau de dezvoltare e serios. Pentru lansarea si indeplinirea acestui proiect de etapa istorica isi asuma - de fapt - cabinetul Tariceanu raspunderea in aceste zile.