"Suplimentul de cultura" din 4-10 iunie a.c. publica un dialog de circa doua pagini cu Mihai Pelin, numit de redactor, in sapou, "cea mai controversata persoana din breasla cercetatorilor arhivelor SRI". Intervievatul nu tine deloc sa contrazica cuvintele introductive. Mesajul, dorit de autor sau doar ghicit de cititor, deschide cateva teme. As nota nemultumirea fata de lumea culturala, dominata astazi de gasti. Din care, subliniaza Pelin, el nu face parte. Este sceptic in ceea ce priveste colaborarea lui Eugen Uricaru cu Securitatea, se arata nemultumit de CNSAS - care ar fi ajuns "o institutie de reglat conturi" -, se plange de tarnuirea lui Stefan Aug. Doinas dupa moarte si comenteaza: "ce mai aveau cu Paleologu, de vreme ce omul recunoscuse toata chestiunea?". Cunoscator a multe, arata cu degetul spre grupul care vrea "sa lichideze niste varfuri, sa ramana ei ca singurii garanti, care nu au colaborat cu regimul, ai unei culturi sanatoase. Dar au colaborat din plin cu comunistii". Aici domnul Pelin trimite catre ceva, doar cat sa ne trezeasca interesul. Va sustine tot fara nume asertiunea ceva mai aplicata: "altfel nu s-ar explica de ce unii nu puteau sa calatoreasca in strainatate, iar multi dintre cei care formeaza asa-zisul grup de disidenti erau mai tot timpul peste hotare inainte de 1989". Mai nuantat: "Majoritatea celor care au colaborat asa intens erau cei care mergeau toata ziua in strainatate, ceea ce nu era un privilegiu al tuturor scriitorilor, ci al unei parti anume. Plus scriitori din generatia veche si dintre cei care facusera puscarie". Mihai Pelin a vazut multe, dar opreste pentru el detaliile: "Da, am vazut. Dar asta a si fost conventia cu Virgil Magureanu, cand am intrat in arhive, ca nu o sa arunc cu documente". Tot el atentioneaza: trebuie avut mare grija, Securitatea nu poate fi crezuta in totalitate. Ma opresc la tema calatoriilor prin Occident, caci in alte privinte nu l-as urma pe Mihai Pelin, care, dupa opinia mea, greseste des si interesat. Cum "ce-au avut cu domnul Paleologu?". Era parlamentar si legea obliga CNSAS la un raspuns privind eventuala sa colaborare cu Securitatea. In plus, detaliul ca pentru informari Alexandru Paleologu a primit bani nu este unul oarecare. Ce inseamna "Eu nu am viziunea asta catastrofala" (despre trecut)? Ma rog, daca ororile staliniste nu sunt o catastrofa, la ce altceva putem folosi calificativul? Iar ideea ca doamna Doina Cornea sa fi fost folosita de catre CNSAS ca piesa de biliard impotriva lui Uricaru este absolut gratuita. Las la o parte si sugestia ca accesul lui Pelin la arhive ar avea ca unica sau principala explicatie intamplarea de a fi fost coleg de facultate cu Virgil Magureanu. Dar Pelin stie intr-adevar multe si merita citit cu atentie, nu doar pentru ce spune direct, ci, mai ales, indirect. Sigur, nu toti cei care au fost in strainatate erau colaboratori ai Securitatii. Multi si-au gasit o nisa, o cale singulara care explica de ce ei, spre deosebire de altii, nu trebuiau "sa colaboreze" pentru a primi pasaportul. Totusi, pasaportul spre Occident, inainte de 1989, reprezinta unul dintre indicatorii esentiali pentru a intelege cariera atator persoane. Pentru noi, care am trait in acele vremuri, lucrul arata oricum evident, dar pentru tineri este nevoie de sublinieri si argumente. Semnificatia obtinerii unui pasaport mai depinde de moment - altceva insemna privilegiul la sfarsitul anilor '60, altceva la finele anilor '80 -, depinde de context si chiar de intamplare. In particular, obtinerea unui pasaport capata o relevanta considerabila in cazul persoanelor implicate in Meditatia transcendentala. Afirmatia este intarita de revelatiile oferite de "Romania libera", cu ceva timp in urma, prin publicarea programului de actiune stabilit in aprilie 1982 de catre generalul-locotenent Iulian Vlad, atunci ministru secretar de stat la Departamentul Securitatii Statului, pentru "prevenirea si contracararea activitatii ostile desfasurate impotriva tarii noastre sub acoperirea sectei Meditatia transcendentala". Intre masurile de-a dreptul paranoice si pentru acea perioada - precum destramarea anturajelor formate sau urmarirea informativa a fiecarui membru din familiile aderentilor - se adauga urmatoarea nota: "Directia pentru pasapoarte, evidenta strainilor si controlul trecerii frontierei: a) va asigura (...) ca persoanelor ce au aderat la Meditatia transcendentala sa nu li se permita a calatori in strainatate pana cand nu va exista garantia ca au renuntat definitiv la activitatea sectei". Deci, "va asigura" si "va exista garantia"! Eufemismul inerent acestei formulari nu poate ascunde fermitatea ordinului. Sa urmarim, deci, utilizarea pasaportului dupa anul 1982, anul scandalului Meditatiei transcendentale, de catre cei care au cazut atunci in capcana. Si apoi, cariera lor in institutiile de stat postdecembriste. Aici se gaseste, ascunsa, o explicatie pentru arhitectura Romaniei culturale si politice de astazi.

Gabriel ANDREESCU