In lucrarea sa, Tesu Solomovici reproduce largi pasaje din Raportul final al Comisiei Internationale pentru studierea Holocaustului in Romania, document inaintat Presedintiei Romaniei la 11 noiembrie 2004. Si membrii acestei Comisii au incercat sa dezlege misterul inconsecventei regimului Antonescu in "chestiunea evreiasca". Concluziile lor sunt extrem de interesante. (M.M.) "Din februarie 1941 pana la 23 august 1944, vietile evreilor romani au depins doar de dorintele, capriciile si starea sufleteasca a lui Antonescu precum si de vederile si aprecierea sa despre felul in care prezenta evreilor ar putea servi intereselor nationale", se arata in "Raportul Final al Comisiei Internationale pentru Studiul Holocaustului in Romania". Acelasi document precizeaza: "O data cu sosirea in aprilie 1941 a consilierului nazist pentru probleme evreiesti, Gustav Richter, abordarea "problemei evreiesti" in Romania s-a schimbat. In raportul sau, Richter a subliniat optiunile pentru politicile din viitor; dar a facut acest lucru fara sa ia in calcul specificul tarii in care fusese trimis, personalitatea dictatorului roman si relatiile speciale dintre acesta si Hitler. Nu a realizat nici dimensiunea dependentei Germaniei de petrolul si cerealele romanesti. Ambasadorul german von Killinger a informat Berlinul, la sfarsitul lunii august 1941, ca Antonescu a concentrat 60.000 de barbati evrei din Regat pentru munca silnica si ca intentiona sa-i trimita in Est "in zonele cucerite de curand". Aceasta informatie a ingrijorat serios autoritatile germane responsabile cu anihilarea evreilor. Era primul semnal ca Antonescu, la randul sau, era decis sa rezolve imediat problema evreiasca din Regat. Conform unui memoriu intern al Ministerului german de Externe trimis unui director din Reichsbank, s-a concluzionat ca deportarea tuturor evreilor romani va afecta economia romaneasca si angajamentele pe care tara le luase fata de Reich, deoarece evreii inca detineau pozitii-cheie in economie. Mai mult, "arianizarea" se afla inca in faza de debut, iar multi dintre romani fusesera recrutati. S-a ajuns la avertismentul ca deportarea evreilor "va lovi in schimbul de marfuri si in noile initiative de afaceri germane". Legatia germana a actionat imediat si, la circa o saptamana dupa ce ordinul lui Antonescu a fost emis, lui Mihai Antonescu i s-a cerut sa actioneze in vederea deportarii evreilor intr-un mod sistematic si lent." Visul lui Antonescu: expulzarea tuturor evreilor Editoriale nesemnate ce reflectau pozitia oficiala a Guvernului au aparut in presa romaneasca la sfarsitul lunii octombrie 1941. Acestea ii informau pe romani ca "problema evreiasca a intrat in faza solutiei finale si ca nici un om din lume si nici o minune nu pot impiedica solutionarea ei". Guvernul a anuntat ca Romania "s-a inscris printre natiunile care sunt hotarate sa colaboreze efectiv pentru rezolvarea definitiva a problemei evreiesti, nu numai locale, dar si europene". Antonescu a pledat pentru expulzarea tuturor evreilor din Romania: "Nimeni si nimic nu ma va impiedica, atat timp cat voi trai, de a implini opera de purificare". Adresandu-se ministrilor sai, a rezumat obiectivele interne ale razboiului: "Domnilor, dv. stiti ca una dintre luptele pe care m-am angajat s-o duc este sa prefac acest neam. Voi face din neamul romanesc un grup omogen. Tot ce este strain, incet-incet, trebuie sa plece...Tot ce este element dubios evreiesc, toti comunistii evrei vor fi destinati sa mearga acolo de unde au venit. Ii imping spre Bug si de acolo vor trece mai departe..." La mijlocul lui 1942, Antonescu credea cu adevarat ca victoria va fi obtinuta in acel an si ca este vorba de un ultim si mare efort, pentru a zdrobi URSS. Politica sa fata de evrei s-a fondat pe aceasta convingere. Dorea sa izbuteasca in actiunea de a omogeniza Romania, asa cum le promisese ministrilor; aceasta includea nu doar evreii, ci si tiganii, desi evreii erau marea sa ingrijorare. Catre finele acelei veri a inceput sa pregateasca planul de a deporta toti evreii din sudul Transilvaniei. La 10 iulie 1942, seful de cabinet militar al Conducatorului i-a prezentat ministrului de Interne decizia lui Antonescu ca, in scopul de "a face loc, adaposti si caza pe refugiatii romani din Ardealul cedat", Guvernul sa pregateasca o estimare a evreilor care traiesc actualmente in sudul Transilvaniei si sa se studieze trimiterea (deportarea) pe Bug a tuturor evreilor din sudul Transilvaniei - intelectualilor necesari pentru nevoile noastre (medici, ingineri etc.) si a industriasilor necesari, pentru conducerea diferitelor intreprinderi". In vara/toamna 1942, urmatoarele grupuri se aflau in pragul deportarii: cei mai multi dintre evreii ramasi in Cernauti si sudul Transilvaniei; oameni care incalcasera legile si ordinele muncii fortate; comunistii evrei sau toti cei catalogati ca atare de regim, plus simpatizantii acestora; nou-convertitii la crestinism; evrei care solicitasera in toamna/iarna 1942 sa fie repatriati in Basarabia dupa ce regiunea fusese anexata cu forta la URSS; si rromii. Astfel, circa 95.000 - 100.000 de evrei erau sortiti Transnistriei. Insa acest plan nu a fost aplicat. Destinatia finala aleasa de germani: Belzec In acelasi timp, negocierile cu Gustav Richter si cu guvernul german asupra deportarii generale a evreilor din Romania in lagarul Belzec din Polonia se apropiau de finalizare. Acestea erau tinute secrete de catre romani spre a evita aparitia panicii printre evrei si pentru a tine departe de cercurile opozitiei, mai ales de seful Partidului National taranesc - Iuliu Maniu si colegii sai - orice aluzie referitoare la negocierile asupra deportarii populatiei evreiesti. Lagarul de exterminare Belzec din districtul polonez Lublin, in care evreii erau ucisi folosindu-se locomotive Diesel care emiteau monoxid de carbon, fusese ales de RSHA si de Ministerul german de Externe spre a servi ca groapa comuna pentru evreii romani. In iunie 1942, lagarul a fost renovat, iar capacitatea sa de exterminare a fost sporita prin constructia a sase camere de gazare mai mari decat primele trei; puteau de acum sa cuprinda 1000 - 1200 victime o data - jumatate din transportul zilnic de 2000 de persoane - si sa ii ucida in 20-30 minute. In 13 septembrie 1942, exterminarea unui transport zilnic de 2000 de evrei romani era posibila in circa trei ore. Richter nu era constient de faptul ca Ion Antonescu fusese informat direct de catre Hitler despre Solutia Finala, sau ca el si Mihai Antonescu, precum si toate misiunile diplomatice romanesti in Reich si in tarile ocupate de germani cunosteau existenta lagarelor de exterminare din Polonia. Planul romanesc de deportare in Transnistria l-a deranjat pe Richter si a ruinat planul sau si pe acelea ale superiorilor sai, deoarece i-a agitat pe evrei si i-a impins sa ceara sprijinul oamenilor de stat romani care servisera in cadrul precedentelor administratii. Acord secret romano-german si planurile vizand deportarea intregii populatii evreiesti Prima informatie despre acordul romanesc de deportare la Belzec este datata 26 iulie 1942. Seful Gestapo-ului si capul Sectiei IV a RSHA, Gustav Müller, l-a informat pe subsecretarul Martin Luther din Ministerul de Externe ca deportarea, in trenuri speciale, a evreilor romani "la Est" urma sa inceapa la 10 septembrie 1942. M�ller si-a exprimat speranta ca nu va exista vreo impotrivire din partea Ministerului de Externe fata de aceasta actiune. In timpul interogatoriului luat la Ierusalim, Adolf Eichmann a marturisit ca el personal compusese scrisoarea care continea semnatura superiorului sau, Müller. La 11 august, Luther i-a indicat lui Müller ca Ministerul de Externe nu are nici o obiectie fata de deportarea spre Rasarit a evreilor romani si ca persoana insarcinata cu problema evreiasca la Bucuresti ("Ministerialdirektor"), Radu Lecca, va sosi la Berlin spre a discuta personal "conditiile deportarii planificate". Luther a mai notat ca: "Exista o aprobare din partea vicepresedintelui Consiliului de Ministri, Mihai Antonescu, care este de acord, in conformitate cu vointa Maresalului Antonescu, ca autoritatile germane sa organizeze evacuarea evreilor din Romania si sa inceapa imediat transporturi din judetele Arad, Timisoara si Turda". Este prima mentiune a existentei unui angajament scris pe care Mihai Antonescu l-a redactat din partea lui Ion Antonescu. In acelasi timp, Emil von Rintelen de la Ministerul German de Externe a scris un memorandum superiorului sau, Luther, despre pregatirile pentru deportarea evreilor din Romania. Conform instructiunilor RSHA, Mihai Antonescu si-a dat consimtamantul in scris pentru efectuarea deportarilor, iar Rintelen a adaugat o fotocopie a intelegerii. In timpul procesului lui Adolf Eichmann de la Ierusalim, acesta a afirmat ca Richter primise instructiuni spre a obtine un asemenea angajament in scris. La 23 august, Eichmann l-a convocat pe Richter la Berlin sa participe la o reuniune care urma sa se desfasoare pe 29 august 1942 la cartierul general al RSHA. Presedentia Consiliului de Ministri a pregatit un plan detaliat privind operatiunile de deportare, care specifica: "Operatiunile de evacuare trebuie sa cuprinda intreaga populatiune evreiasca". Deportarea fusese ordonata de catre Antonescu si pregatita "in cele mai mici amanunte de Ministerul Afacerilor Interne pe baza indicatiunilor date de Domnul Mihai Antonescu". Radu Lecca a prezentat pe scurt intentia regimului Antonescu: "In programul nostru este de a evacua toti evreii gasiti inutili in campul muncii nationale in Polonia". Astfel, Ministerul Romanizarii a depus mult zel in a anticipa spatiul locativ care va fi obtinut dupa "descongestionarea Capitalei, deci a locuintelor de evrei, prin expulzari si emigrari". Cu exceptia celor 17.000 de evrei considerati "utili" pentru economia nationala sau posedand privilegii speciale, regimul Antonescu a acceptat deportarea intregii minoritati evreiesti din Romania - 292.149 persoane, conform recensamantului din mai 1942 - in lagarul de exterminare Belzec. Trebuie notat faptul ca sefii locali ai politiei ca si Siguranta au aratat ca deportarea evreilor va fi daunatoare finalmente intereselor romanesti din Transilvania. Siguranta din Timisoara raporta ca evreii din oras au intrat in panica si s-au pregatit sa isi vanda proprietatile din momentul in care au aflat de posibila deportare. Intrevederea de la Vinita si replierea Guvernului de la Bucuresti Pe 22 septembrie, Mihai Antonescu a plecat sa se intalneasca la Vinita, in Ucraina, cu Hitler, Ribbentrop si comandanti militari germani. Intalnirea a fost decisiva, dupa cum s-a dovedit, pentru soarta evreilor romani. In septembrie 1942, Mihai Antonescu s-a temut nu doar pentru soarta Transilvaniei de nord, dar si pentru regimul Antonescu, in general. Venise la Vinita spre a-i cere lui Hitler "garantii pe plan politic" (recuperarea nordului Transilvaniei) si echiparea completa a diviziilor romanesti. Toate aceste cereri au fost respinse, cu exceptia promisiunii personale a lui Hitler care garanta frontierele Romaniei. Ribbentrop i-a cerut lui Mihai Antonescu sa onoreze angajamentul de a-i preda nazistilor pe evreii romani, asa cum ii promisese trimisului lui Eichmann a Bucuresti. Romania daduse totul si nu primise in schimb nimic. Ungaria daduse doar o parte din armata sa si inca nu isi predase evreii. La Vinita, Mihai Antonescu s-a intalnit de trei ori cu Ribbentrop, iar acolo problema deportarii s-a pus explicit, iar demnitarul roman nu a respins Solutia Finala. Cu ocazia acestor reuniuni, totusi, increderea lui in capacitatea Germaniei de a castiga razboiul a inceput sa se clatine. Ulterior, intr-o sedinta de guvern tinuta la 13 octombrie 1942, Mihai Antonescu a anuntat o schimbare in politica referitoare la evrei: transporturile de evrei dincolo de Nistru urmau sa fie suspendate. La suprafata se parea ca Mihai Antonescu - spunand ca "trebuie actionat sistematic" - adoptase, cuvant cu cuvant, sugestia lui Richter; de fapt, intelegea ceva total diferit. Antonescu se referea, in schimb, la revocarea autoritatii de a deporta evrei pentru Statul Major General, Ministerul de Interne si toate celelalte oficii care avusesera de-a face cu evreii, proprietatea si munca acestora. Cuvinte precum deportarea, evacuarea, si transportul vor disparea, de acum inainte, din comunicatele oficiale. Legatura dintre incetarea deportarilor in Transnistria si suspendarea deportarii in Polonia a fost redactata in scris de loctiitorul directorului general al cabinetului Antonescu, Gheorghe Basarabeanu, la 4 noiembrie 1942, intr-o nota trimisa Autoritatii Romanesti a Cailor Ferate (CFR). Ca raspuns la o intrebare din partea sefului CFR daca evreii din Romania vor fi deportati catre Guvernamantul General, Basarabeanu a afirmat: "in Consiliul de Ministri de la 13 octombrie 1942 au sistat deportarile de evrei". Istoricii "Raportului Final" considera ca suspendarea planului de deportare a evreilor romani nu a rezultat din vreo umanizare latenta, ci din constientizarea faptului ca interesele germane si cele romanesti nu mai coincideau. In primul rand, Armata romana se afla intr-o situatie dificila la Stalingrad si - in ciuda tuturor sacrificiilor materiale (hrana, petrol, resurse naturale) si umane - devenise evident ca Hitler nu va inapoia niciodata Romaniei Transilvania. Din acest moment strategic, desi aveau conceptii militare diferite, cei doi conducatori vor ramane uniti, intr-o legatura nefericita, care nu putea sa-i duca decat la pierzanie. Mai intai se va prabusi maresalul, cateva luni mai tarziu se va sinucide Führerul.

Tesu SOLOMOVICI