Gabriel ANDREESCU 

Era de asteptat ca propunerea raspandita discret de Secretariatul de Stat pentru Culte, in urma cu cateva luni, privind o lege a libertatii de constiinta si a regimului cultelor, sa nu se bucure de consensul imediat al denominatiunilor recunoscute. Biserica Baptista insista ca statutul cultelor nu poate fi decat privat. Cea mai importanta schisma o produce articolul care acorda BOR statutul de Biserica nationala. Noua varianta care face referire si la rolul "celorlalte Biserici si culte recunoscute in istoria nationala a Romaniei" nu a multumit. Nici regimul bunurilor sacre. In rest, cultele par sa-si fi dat acordul. Testul prim al unei astfel de norme juridice este cel al libertatii de constiinta. Este ea respectata in actuala varianta a proiectului de lege? Dupa opinia mea, doar partial. Proiectul prevede ca optiunea pentru educatia religioasa a minorilor sa fie dreptul exclusiv al parintilor si tutorilor. Or, legea 272/ 2004 privind protectia copilului a impus o perspectiva nuantata. Parintii indruma copilul in alegerea religiei, dar nu-l pot obliga sa adere la o anumita religie. Iar de la 16 ani, copilul are dreptul sa-si aleaga singur religia. Apoi, proiectul introduce o reglementare absolut primejdioasa: ideea ca optiunea persoanelor pentru statutul de personal clerical sau asimilat sa implice renuntarea la liberul acces la justitie pentru problemele de disciplina interna. Este adevarat ca persoana poate renunta la drepturile sale: la viata privata, libertatea de exprimare s.a. Cand intri in randul fortelor armate, spre exemplu, renunti la completa libertate de miscare. Dar nu si la actul de justitie. Membrul unui serviciu special acuzat de a fi divulgat informatiile detinute are dreptul sa fie aparat de o instanta independenta. Propunerea din proiect ar asigura o dominatie absoluta, o sclavie institutionala inexistenta in nici un alt organism. O astfel de prevedere reprezinta o mana cereasca pentru ierarhii care ajung, in vreun fel sau altul, culpabili. Orice cleric ar putea sa fie amenintat cu scoaterea din Biserica daca face dezvaluiri fara incuviintarea superiorului. Marea problema a legii este insa stabilirea unor raporturi intre stat si culte absolut antimoderne. Nici un alt actor social nu este tratat ca "partener social al statului", cum propune proiectul de lege in cazul cultelor. Desi organizatiile neguvernamentale sunt implicate in functionarea sistemului social, ele nu se bucura de un statut asemanator. Legea specifica prevede doar "facilitarea parteneriatului dintre autoritatile publice si persoanele juridice de drept privat fara scop patrimonial". Legile sindicatelor si patronatelor sunt si ele precare in stabilirea de raporturi privilegiate. Desi obiectivele principale ale organizatiilor neguvernamentale, sindicatelor si patronatelor intersecteaza toate competentele statului, nici una nu a capatat "onoarea" de a fi partenerul social al statului. De unde, atunci, aceasta relatie de exceptie intre stat si culte? Doar principalul obiectiv al bisericilor este viata religioasa a membrilor, nu societatea. Un argument spiritual nu exista, se vad insa consecintele: raul de avantaje si facilitati care curg spre cultele recunoscute: salarii pentru personalul propriu, bani de la buget si bunuri materiale, contributii prin deducerea impozitului pe venit. Felul in care lucreaza obsesia materiala in sustinerea slujitorilor spiritului se remarca stralucit in noua viziune asupra asociatiilor cultuale. Ultima varianta a proiectului impune acestora sa aiba cel putin 300 de membri. Prevederea incalca flagrant libertatea religioasa. Dar ea este "rascumparata" prin faptul ca asociatiile cultuale s-ar bucura de facilitati fiscale precum scutirea de impozite ori returnarea de TVA. De ce conditiile de infiintare a unei asociatii cu obiective spirituale ar fi mai restrictive decat cele pentru o asociatie civica, pentru care sunt suficienti trei membri? De ce s-ar bucura aceasta de mai multe avantaje fiscale din partea statului? Logica o regasim si la culte: avantaje materiale in schimbul renuntarii la autonomie, caci conducerea cultelor trebuie confirmata de presedintele statului. Un amestec straniu dintre o viziune primitiv socialista si una agresiv capitalista. Libertate limitata, dar acces nestingherit la banii anonimi ai tuturor si afirmarea brutala a interesului grupurilor private in raport cu interesul omului simplu. Lipsa de libertate este echilibrata de avantajele materiale. Iata o viziune "kitch" asupra vietii sociale, care s-a manifestat, pana acum, mai ales prin trecerea valorilor publice in buzunarele clientelei politice. In acest caz, clientela nu mai este economica, ci "cultica". Patrimoniul public nu ajunge la indivizi, ci la grupuri care se bucura de el prin "reprezentanti". Demnitatea vietii spirituale se dizolva in aranjamente institutional-mercantile. Propunerea legislativa initiata de secretarul de stat Adrian Lemeni este totusi mult mai decenta decat precedenta, din 1999. Cu exceptiile amintite, cultele par sa o agreeze. Secretariatul de Stat pentru Culte nu realizeaza insa ca tema unei astfel de legi nu intereseaza doar marile biserici. Ca act de reglementare a libertatii religioase, ea implica si asociatiile religioase, si cetatenii neinregimentati. Luarea in considerare a acestor actori sociali este cu atat mai necesara pentru o initiativa legislativa care pune pe spatele contribuabilului imense obligatii financiare. Timp de 15 ani, grupurile economice sau identitare s-au obisnuit sa oblige cetateanul de rand sa suporte cererile lor, oricat de pretentioase. Alocarea de bani pentru sustinerea comunitatilor are sens pana la un anumit punct. A transforma insa solidaritatea sociala intr-un business individual sau de grup inseamna a-i compromite sensul. Folosirea arbitrara a buzunarului cetateanului in favoarea intereselor private - fie ele "cultice" - este una din multele forme ale coruptiei.