La un muzeu din Marea Britanie a avut loc recent o expozitie originala, unde vizitatorii s-au putut delecta admirand peste o suta de portrete in miniatura. Unele dintre acestea sunt considerate de catre istoricii de arta ca fiind adevarate capodopere. Printre pictorii care au realizat aceste opere de arta se numara si Hans Holbein, Samuel Cooper - (cel care l-a pictat pe Cromwell si Charles II) si Richard Cosway. Aceasta expozitie urmareste sa ilustreze cum aceste portrete miniaturale au devenit o forma foarte populara de arta la curtea lui Henric VIII pana cand aparitia fotografiei a determinat "caderea in dizgratie" a acestor portrete, a caror importanta s-a modificat semnificativ de-a lungul secolelor. Aceste miniaturi care au jucat un rol atat de important intre secolele al XVI-lea si XIX-lea au si acum un farmec imens. Erau simboluri ale afectiunii, gajuri de amor, amintiri de nesters, pana in ziua in care a aparut fotografia, ceea ce a dus la pierderea lor. Astazi, sunt foarte departe de a mai avea aceeasi valoare din 1900, cand oamenii bogati plateau cu aur greu pentru acestea. Si in ziua de azi, aceste mici opere merita mai multa atentie din partea amatorilor de arta care considera, de obicei, ca acestea sunt doar niste mici obiecte bune de pus intr-o vitrina. Fotografiei i-au fost de ajuns numai 20 de ani pentru a deveni cunoscuta si apreciata iar arta miniaturii a fost uitata. Mijloc de ilustrare a scrisorilor oficiale Incet, artistii au disparut, mai ales ca pe la sfarsitul secolului al XIX-lea cei mai multi dintre ei erau numai niste copisti, slabi imitatori ai maestrilor care i-au precedat si care s-au dovedit a fi la fel de talentati ca cei mai mari pictori ai epocii lor. Destinata initial numai regilor, miniatura a fost adoptata apoi si de ceilalti nobili pentru ca, de la 1770, sa devina un lucru obisnuit si printre burghezi. Reprezenta o dovada de dragoste dar era si un simbol al reusitei iar cei mai buni dintre pictorii de miniaturi beneficiau de un renume care le-a adus si o foarte buna situatie materiala, de care alti mari pictori nu au avut parte. Istoria portretului in miniatura incepe cu Jean Clouet si Hans Holbein, doi maestri de la inceputul secolului al XVI-lea, mai mult pictori decat miniaturisti. Acestia au realizat capodopere pe care, in istoria acestei arte, foarte putini au fost capabili sa le depaseasca. In secolul al XVI-lea miniatura nu era folosita de suverani in scop artistic ci, mai ales, ca mijloc original de ilustrare a scrisorilor oficiale. Astfel, diverse documente semnate de Henric al VIII-lea, in jurul anilor 1520, sunt ilustrate cu portretul sau. Miniatura incepe sa capete forma cu Jean Clouet, pictorul lui Francois I, care anunta un nou stil, adoptat apoi in desenele pe care Holbein le face pentru Henric al VIII-lea si anturajul sau. Holbein, incomparabilul Dupa cate se pare, Holbein a fost invatacelul lui Lucas Horenbout (sau Hornebolt), un artist flamand venit in Anglia inainte de 1520 si care a fost primul miniaturist al Curtii. Horenbout a fost probabil realizatorul anumitor portrete pe care regele le punea pe documentele oficiale. Acestea nu sunt deloc exceptionale din punct de vedere al calitatii dar au meritul de a-i fi aratat calea lui Holbein. Portretele realizate de acesta par vii si degaja ceva magic, ceva ce nu a mai putut fi atins de succesori. Pictura miniaturala in guasa ia forma mai ales in 1535, cand Henric VIII trimite mai multe portrete de-ale sale la Curtile europene, pentru a anunta astfel ca este in cautarea unei sotii. Impresionat, anturajul regelui englez se inghesuie pentru a fi pictat dar moartea prematura a lui Holbein, in vremea epidemiei de ciuma de la 1543, pune piedica acestei arte abia lansate. Peste 20 de ani, stralucirea miniaturii revine cu Francois Clouet in Franta si Nicholas Hilliard in Anglia. Primul a preferat sa se consacre desenului si picturii pe panza, acordand, din pacate, o atentie limitata miniaturii. Totusi, cele pe care le-a realizat sunt superbe. Cel de-al doilea a perpetuat traditia lansata de Holbein, fara sa-si egaleze maestrul. Hillard va fi, insa, cel care sta la baza dezvoltarii scolii engleze, care s-a impus in secolul al XVII-lea si a detinut suprematia pana in 1720, cand a inceput sa se dezvolte scoala germana iar scoala franceza s-a ridicat pentru a contesta hegemonia insulara. Francois Clouet si Hilliard rivalizau in talent, primul in redarea expresiilor, iar cel de-al doilea in executarea hainelor si dantelelor dar si prin romantismul pe care il da operelor. In aceasta epoca, Franta se afla in urma Angliei - in afara de Jean Clouet si fiul lui Francois, foarte putini miniaturisti sunt stiuti pana la 1600. Putini colectionari Autorii multor dintre portretele executate atunci nu sunt cunoscuti. In Anglia, tara libertatii si a inventiilor, miniatura gaseste un teren favorabil si se extinde, intai cu sosirea pictorilor flamanzi, precum Simon Benninck, fiica sa Lavina Teerlink sau Lucas Horenbout, apoi cu Holbein. Hilliard isi aduce si el contributia, Rowland Lockey ceva mai putin. Varsta de aur a miniaturii incepe astfel cu acesti artisti englezi de la curtea Elisabetei si a lui James I si se va perpetua pana in secolul al XVII-lea, cand inca exista miniaturisti celebri, extrem de talentati. Cu tot avantul acestei indeletniciri, miniatura era considerata o arta minora, chiar daca pictorii erau cu adevarat talentati si reuseau sa transpuna viata pe hartie, caton, fildes (incepand din 1720) sau piele. Miniatura ramanea o arta speciala iar muzeele nu se prea zbateau sa cumpere si sa expuna astfel de obiecte. A fost nevoie de o prima expozitie, Londa, in 1865, si apoi de inca una in acelasi oras, 24 de ani mai tarziu, pentru ca, in sfarsit, sa se manifeste un interes pentru miniaturi. Din fericire, oameni bogati precum doamna Pierpont Morgan, Panhard si David-Weill si-au facut colectii minunate, cheltuind pentru ele sume care ar uimi orice amator din zilele noastre. Aparuta odata cu Renasterea, moarta odata cu inceperea erei industriale, miniatura a cunoscut, totusi, ani fericiti, mai ales din 1780, cand burghezia a inceput sa fie interesata de ea. Paradoxal, ea a fost un inceput pentru fotografie, pentru ca oamenii le cereau artistilor sa le faca mai multe versiuni ale portretului persoanei iubite sau al lor insile. Asa putem intelege si de ce fotografia, fidela 100% din punctul de vedere al asemanarii, rapida, usor de multiplicat si ieftina, a devenit atat de repede populara atunci cand era vorba de executarea unui portret.

Laura DOBRE, Germania