Sorin ROSCA STANESCU 

Motto: Inainte de a deveni istorie si chiar de a se intampla, multe evenimente majore sunt pregatite in laborator Formula de mai sus nu este o simpla extrapolare a unei sintagme care a facut cariera in Romania. Si anume "coruptie fara corupti si corupti fara coruptie". Este mai mult decat atat. Fiindca declaratia de avere este un inceput prost care poate sfarsi bine. Sa vedem de ce si cum. In formula agreata de Senatul Romaniei, care are toate sansele sa ramana definitiva, siluind astfel ordonanta de urgenta a Guvernului, nu exista raspundere penala pentru o declaratie in fals. Acesta este viciul fundamental. Un act normativ risca sa devina litera moarta daca aplicarea lui nu este garantata. Inseamna ca orice demnitar isi poate permite sa declare mai mult sau mai putin decat are in realitate. Din eroare sau cu rea-credinta. In nici una dintre ipoteze, falsul nu va fi pedepsit. Sa luam de exemplu cazul unui politician, fie parlamentar, fie ministru care, de teama de a nu fi luat in vizorul institutiilor abilitate, pentru ca in ultimii 15 ani nu a facut altceva decat fie munca de activist sau de deputat ori senator, fie de functionar public, declara mult mai putin decat averea pe care o detine in realitate. Si care poate fi pe numele lui, in valori mobiliare sau imobiliare, sau pe numele unor rude. Daca aceasta tentativa de inselare a autoritatilor si a opiniei publice, intrucat declaratia de avere e publica, esueaza, atunci pe respectivul demnitar nu-l asteapta nici o sanctiune, decat cel mult una de natura morala. Si ramane in sarcina celorlalti de a restabili, cu chiu cu vai, adevarul. Si la fel se poate intampla si la urmatoarea declaratie de avere, daca sumele agonisite intre timp depasesc in mod vadit castigurile legale realizate de demnitar si exista teama acestuia ca ar putea deveni subiect al unor anchete pentru coruptie. Mai exista insa si o alta ipoteza care trebuie luata in calcul. Ceva mai indrazneata. Si anume cea a unui demnitar care a decis ca, abia de acum incolo, sa se imbogateasca pe cai necinstite. Si care isi pregateste terenul, culmea, chiar prin intermediul declaratiei de avere. El poate declara fals si fara a raspunde penal pentru aceasta, ca dispune de mult mai multe bunuri mobile sau imobile decat a agonisit in realitate. Poate declara, sa spunem, o avere totala de un milion de euro, pornind de la prejudecata ca pentru primul milion nu pune nimeni intrebari dar, in realitate, el sa nu dispuna decat de 10 ori mai putin. Iar la sfarsitul mandatului poate veni cu o noua declaratie, in care sa afirme ca dispune tot de un milion, care de aceasta data reprezinta o suma reala - si sa-si incheie astfel scurta cariera de demnitar, creand aparenta unui om cu desavarsire cinstit. Care nu a castigat decat atat cat a consumat, cat timp a servit patria. Tot in varianta Senatului, care este de presupus ca va fi, pana la urma, agreata si de Camera, nu trebuie declarate decat opere din patrimoniul national, cum ar fi opere de arta sau bijuterii care depasesc suma de 15.000 de euro fiecare. Teoretic, este posibil ca un demnitar sa acumuleze, pe cai ilicite, valori totalizand peste 100 de milioane de euro, dar in opere de arta care au un pret de piata mult mai mic decat limita impusa de lege si care, prin urmare, nu trebuie declarate. Am analizat mai sus doua ipoteze la limita pentru a incerca sa demonstrez ca si in asemenea situatii, daca exista vointa politica, exista si mijloace de a transforma declaratia de avere intr-un instrument de lupta impotriva coruptiei. In mod normal, statul are la dispozitie cel putin doua parghii: raportul dintre ce cheltuie o persoana si impozitele pe care le-a platit; identificarea operatiunilor de spalare de bani. Daca ele sunt utilizate in mod eficient - dar, atentie, mai exista si multe alte mijloace - atunci demnitarul necinstit va fi prins. Cum? Prin monitorizarea de catre Fisc - actiune la care pot participa si alte institutii abilitate - a cheltuielilor mai mari facute de un demnitar pentru constructia unor case, calatorii in strainatate in interes personal, masini de lux etc. Toate acestea sunt vizibile si usor de monitorizat. Ele trebuie sa corespunda, in principiu, cu averea declarata a persoanei. Dar si cu impozitele pe care aceasta le plateste. Orice neconcordanta mai mare ar trebui sa declanseze investigatii. Soldate cu devoalarea provenientei necinstite a unor bunuri. Iar despre cea de-a doua parghie am mai vorbit. Daca un ministru primeste mita un milion de euro, e greu de presupus ca acesti bani vin in geamantan. Si chiar si asa, ei trebuie cheltuiti. De obicei, ei sunt pusi intr-un cont in strainatate. Demnitarul incearca, pe diverse cai, sa aduca o parte din bani in tara pentru a-i putea cheltui. Dar orice miscare suspecta bancara poate fi si ea monitorizata. De aceea spuneam ca legea a inceput prost, dar poate sfarsi bine.