Sorin ROSCA STANESCU 

Motto: Inainte de a deveni istorie si chiar de a se intampla, multe evenimente majore sunt pregatite in laborator Daca este adevarat ca acest secol ori va fi religios, ori nu va fi deloc, atunci la fel de adevarat este ca noul Papa, Benedict al XVI-lea, ar fi putut pune capat - sau in orice caz intarzia cu multa vreme - o unificare politica a continentului european. Fara de care cea economica nu numai ca nu poate fi desavarsita, dar intra in urmatorii ani intr-un grav impas. De aceea, mesajul transmis ieri in piata Vaticanului - la prima predica a noului Suveran Pontif - este de o importanta coarsitoare. Ce este Constitutia europeana? Un document care daca este ratificat de toate parlamentele statelor membre ale Uniunii devine lege a partilor. Cu alte cuvinte, o charta obligatorie pentru statele membre. Fiecare dintre ele urmeaza sa renunte de bunavoie la propria lege fundamentala. Ceea ce inseamna ca statele europene cedeaza o parte din suveranitatea lor nationala, care se va topi in substanta unei suveranitati mai largi a Uniunii Europene. Daca ar fi ca, teoretic, sa ignoram Vaticanul, cu forta sa covarsitoare in plan moral - fapt de altfel imposibil de facut in realitate - atunci ar trebui sa luam in calcul operatiunea extrem de complexa prin care a fost elaborat proiectul Constitutiei europene, precum si tensiunile pe care el le genereaza la nivelul statelor membre. In esenta, partizanii acestei constitutii a continentului sunt grupati in jurul partidelor de stanga, falanga cea mai importanta fiind Internationala Socialista. Iar contestatarii actualei forme a Constitutiei europene sunt conservatorii, varful de atac fiind popularii europeni. In unele state la putere se afla stanga, in altele dreapta. Cum este si firesc, pretutindeni se duce o batalie intre fortele din opozitie si cele aflate la guvernare. Care se extinde si asupra ambitiosului proiect al Constitutiei europene. Dar dincolo de asta conteaza enorm doua elemente: modul in care se raporteaza populatia tarii respective la acest document si pozitia majoritatii parlamentare. Din acest punct de vedere, in trei dintre cele mai importante state europene se pun in acest moment mari semne de intrebare privind posibilitatea de a se obtine majoritatea necesara adoptarii Constitutiei. Este vorba de Marea Britanie - care in paranteaza fie spus este atat de conservatoare in ansamblul ei, incat pana si adoptarea monedei unice este indoielnica - de Germania, unde Gerhard Schröder isi exprima pe buna dreptate indoiala ca va putea fi ratificata in Bundestag Constitutia europeana si de Franta care, culmea, este nu numai initiatoarea marelui proiect al continentului unit, care a stat la baza constituirii UE, dar este si initiatoarea si coordonatoarea textului Constitutiei. In unele state este suficienta aprobarea in Parlament, cum este Germania, dar in altele, Franta si Marea Britanie, este obligatoriu un referendum. Situatia devine si mai complexa daca luam in calcul ca pana la urma una dintre consecintele cedarii de suveranitate din partea fiecarui stat membru are efecte asupra chestiunii extrem de sensibile a politicii monetare. Care poate in absenta Constitutiei sa ramana apanajul statelor membre prin bancile nationale din fiecare capitala sau ar putea reprezenta o prerogativa cedata de bunavoie Bancii Europene. Deja euroscepticii scrasnesc din dinti - mai ales cei de dincolo de Canalul Manecii - atunci cand se gandesc la eventualitatea de a trage obloanele peste propria banca centrala, incredintandu-si pe alte maini propria politica monetara. Dar aceasta este doar una dintre bombele plasate sub proiectul Constitutiei europene. Pe acest fond disputa de natura religioasa legata de proiectul Constitutiei europene, s-ar fi putut transforma pur si simplu intr-un "casus belli", iar pozitia Vaticanului ar fi putut pune definitiv cruce Constitutiei, transformand-o intr-o iluzie lansata la finele secolului XX si pierduta in zorii secolului XXI. De ce? O disputa extraordinar de virulenta s-a declansat inca de la elaborarea acestui document fundamental atunci cand s-au infruntat doua curente de opinie. Unul care dorea definirea Europei drept o comunitate de state cu radacini crestine - desi in Europa exista un numar imens de mare de cetateni cu alte religii - iar cel de-al doilea bazat mai degraba pe esenta laica a structurilor statale, care a dorit pur si simplu ignorarea chestiunii religioase. Dar intr-un secol despre care toate prognozele afirma ca va fi profund religios. In plan strict strategic, conservatorii ar trebui sa incerce blocarea aderarii Turciei folosindu-se si de argumentul religios, iar socialistii sa incerce extinderea UE pana la limita balcanica a continentului si chiar dincolo de ea avansand in Asia, prin integrarea Turciei, musulmana de-a binelea. Pana una alta stanga politica a obtinut castig de cauza. Daca Papa Benedict ar fi fost inflexibil, atunci Vaticanul ar fi amenintat in mod major suprematia sub acest aspect a Internationalei Socialiste. Veto-ul Papei care e german ar fi putut echivala cu veto-ul Germaniei. In jurul definirii sau nedefinirii Europei, drept continent crestin, s-a dus o batalie cruciala. Primul gest al Papei Benedict este demn de veneratie. Sa vedem ce va urma.