In contenciosul Holocaustului, Auschwitzul arde in continuare. Supravietuitorii acuza. Ei nu vor intelege niciodata cum a fost posibil ca sute de mii de evrei sa fie prefacuti in cenusa, fara ca aviatia Aliatilor sa intervina. Bombardierele britanice, americane si rusesti au survolat de multe ori Auschwitz-ul, dar nici o explozie n-a scos din functie sinistra masinarie de transformare a oamenilor in scrum. Holocaustul, "Soa" in ebraica, a fost cea mai tragica perioada din istoria poporului evreu. Intre 1933 si 1945, Germania nazista si aliatii ei au asasinat milioane de evrei. Scuza ca, pana in 1944, Aliatii nu au stiut despre existenta lagarelor de exterminare nu mai sta astazi in picioare. Informatii cu privire la acest subiect circulau inca din primavara lui 1942. Washingtonul, Londra, Geneva sau Vaticanul au fost alertate de surse dintre cele mai diverse. Si totusi, masacrul a continuat nestingherit. Ar fi putut fi el impiedicat? Sau macar "limitat"? Subiectul starneste si astazi dispute aprinse in randul istoricilor. S-a mai spus, nu ar fi existat Holocaustul daca marile puteri ale democratiei occidentale ar fi oprit Germania nazista atunci cand aceasta era inca lipsita de forta. Dar cine se gandea in acele vremuri ca ar putea exista un Holocaust? - se intreaba istoricul israelian Yehuda Bauer. Termenul nici macar nu figura in dictionarele lumii. In anii '30, "solutia finala" nu aparuse inca in terminologia nazista. Numerosi istorici sustin ca nici macar in 1941 sinistrul concept nu fusese inca formulat. In ce moment al razboiului au inceput sa ajunga in cancelariile Aliatilor primele informatii despre masacrarea in masa a evreilor? Istoricul Richard Breitman sustine ca descifratorii britanici ai codurilor de razboi germane au aflat din mesajele radio ale Gestapo-ului despre asasinarea in masa a evreilor in teritoriile rusesti ocupate intre iulie si septembrie 1941. Mesajele decodificate au ajuns pe masa de lucru a premierului englez Winston Churchill. Le-a cunoscut, desigur, si presedintele american Franklin Delano Roosevelt. Au luat in serios Churchill si Roosevelt aceste informatii? Unii istorici se indoiesc. Enormitatea criminala a ceea ce se petrecea era incredibila. In plus, Aliatii aveau probleme mai stringente. In vara lui 1941, scrie istoricul Yehuda Bauer, armatele sovietice se retrageau in debandada, fortele britanice fusesera nimicite in Grecia si Creta, iar batalia Atlanticului mergea rau. Chiar daca ar fi vrut sa-i salveze pe evreii amenintati cu aneantizarea, Aliatii nu ar fi avut cum s-o faca. A existat o propunere ca flota engleza sa-i duca pe evreii din Romania si Balcani in Palestina. Londra a respins planul. Autoritatile de la Bucuresti agreau o asemenea solutie de "a scapa" de evrei. Raportul Final al Comisiei Internationale pentru Studierea Holocaustului (presedinte Elie Wiesel) precizeaza ca Ion Antonescu, conducatorul tarii, "nu a cedat nazistilor, desi acestia au facut mari presiuni asupra lui, mai intai prin ambasadorul german si apoi cu ocazia intalnirilor sale cu Hitler si Ribbentrop, pentru a indeplini angajamentul sau de a deporta evreii romani. Astfel, Antonescu si regimul sau i-au crutat pe evreii din Vechiul Regat si sudul Transilvaniei de nazisti si de la Solutia Finala". Asa se explica de ce evreii romani nu au ajuns in cuptoarele de la Auschwitz. Moartea i-a secerat insa pe cei din Transnistria. Informatii ingrozitoare, dar ineficiente Primele relatari cu privire la masacrarea evreilor din teritoriile controlate de nazisti dateaza din noiembrie 1941. Informatia a fost lansata de Richard Lichtheim, reprezentantul Agentiei Evreiesti din Geneva, care ii avertiza pe liderii comunitatilor din Palestina. La 27 martie 1942 primele convoaie cu evrei deportati din Franta ajungeau la Auschwitz. Acest lagar de concentrare avea sa fie destinatia finala pentru circa un milion de evrei, adusi din toate regiunile aflate sub cizma hitlerista. Desi bine pazit, "secretul" incepuse sa transpire. Era stiut, de pilda, la Geneva. Un grup de medici elvetieni, intorsi dintr-o misiune umanitara de pe frontul din Rasarit, incercasera sa povesteasca ororile despre care aflasera. Erau ingroziti de ceea ce vazusera. Dar autoritatile elvetiene i-au silit sa taca. Londra primea aproape in continuu semnale disperate din Polonia, de la Bund, partid socialist evreiesc, antisionist, anticomunist si antireligios, care activa in ilegalitate. Primul raport al Bund a ajuns in Marea Britanie in iunie 1942. BBC l-a transmis prin radio. Documentul descria o imagine apocaliptica: 700.000 de evrei polonezi fusesera asasinati, majoritatea gazati. Se sugera, insa, ca exterminarea ii vizeaza doar pe evreii polonezi. La 8 august 1942 doctorul Gerhard Riegner, reprezentantul de la Geneva al Congresului Mondial Evreiesc, a trimis la Londra si New York faimoasa sa telegrama. Riegner facea cunoscut faptul ca intre 3,5 si 4 milioane de evrei erau amenintati sa fie asasinati, cea mai mare parte din ei gazati cu acid prusic (gazul Zyklon folosit la Auschwitz era un derivat al acidului prusic). Cel care a dezvaluit aceasta cumplita informatie era Eduard Schulte, un om de afaceri german, antinazist, care asistase in Silezia la o reuniune a capeteniilor naziste unde se discutase despre gazarea evreilor. Riegner a verificat daca Stephen S. Wise, conducatorul evreimii americane sioniste, fusese informat de continutul telegramei sale. Spre stupefactia sa, Riegner a aflat ca oficialitatile de la Washington au cenzurat telegrama. Dupa ce Wise a aflat de telegrama, a fost sfatuit sa n-o popularizeze. Profesorul Yehuda Bauer considera ca telegrama lui Riegner a fost un moment de cotitura in istoria Holocaustului: lumea afla pentru prima oara o informatie clara si precisa despre "Solutia Finala". Ce importanta mai are astazi faptul ca istoriografia evreiasca americana il acuza pe Stephen S. Wise ca s-a supus instructiilor Washingtonului, in loc sa alerteze opinia publica? Daca ar mai fi in viata, Wise ar invoca, fara indoiala, faptul ca Statele Unite erau in razboi. Nu exista, deci, alternativa de a polemiza cu autoritatile militare. In plus, telegrama continea doua fraze-cheie dictate de Paul Guggenheim, seful lui Riegner: "Transmitem informatia cu toate rezervele, pentru ca exactitatea e imposibil de a fi confirmata. Informatorul afirma ca poseda legaturi stranse cu cele mai inalte autoritati germane, rapoartele sale sunt "subtirele"". Daca anglo-americanii ar fi initiat o actiune militara speciala pentru salvarea unei comunitati evreiesti, n-ar fi lipsit acuzatiile ca razboiul se poarta in numele unei minoritati. Erau zilele cand americanii duceau lupte grele la Midway, in Pacific. Fata de numeroasele jertfe ale aliatilor, promovarea unei actiuni pro-evreiesti ar fi avut o coloratura tendentioasa, usor de speculat. Totusi, autoritatile americane au simtit nevoia sa actioneze. Printr-o diversiune. La 29 aprilie 1943 a fost organizata o conferinta anglo-americana, pe tema..."refugiatilor". O farsa tragi-comica, cum o caracterizeaza istoricul Bauer. Coincidenta sare in ochi: era ziua izbucnirii rascoalei din ghetoul Varsoviei. Participantii la consfatuire au aprobat o serie de masuri in favoarea refugiatilor, dar au cazut de acord, in mare secret, sa nu intreprinda nimic. Richard Law, conducatorul delegatiei britanice, ii scria superiorului sau, Anthony Eden, ministru Afacerilor Externe: "Sunt dezolat ca trebuie sa va deranjez cu evreii. Stiu cat de mult poate sa va plictiseasca acest lucru." Ce puteau si ce nu puteau face anglo-americanii In perioada anilor 1942-1943, anglo-americanii nu aveau cum sa salveze milioanele de evrei aflati in pericol de moarte. Bombardierele nu dispuneau de aeroporturi, cel din Foggia, Italia, devenind operational abia in noiembrie 1943. In toti acesti ani de razboi, Aliatii ar fi putut cel putin sa dea curs cererilor organizatiilor evreiesti, care solicitau ca tarile neutre sa aiba grija de refugiatii evrei care reuseau sa fuga din clestele nazist, sa permita acestor refugiati stabilirea in Palestina (renuntand la restrictivele legi britanice privitoare la emigrare), sa transfere fonduri organizatiilor evreiesti clandestine din Europa etc. Am observat deja ca secretul Auschwitz-ului fusese deconspirat. Anglo-americanii n-au facut insa din lagarele de concentrare un subiect de propaganda. Dimpotriva. Inca din toamna lui 1942, jurnalistul polonez Tadeuz Chciuk-Celt a informat despre executiile in masa si camerele de gazare de la Auschwitz. La 27 noiembrie 1943, la Londra, Guvernul polonez in exil a anuntat ca zeci de mii de evrei si prizonieri rusi au fost dusi la Auschwitz "pentru a fi exterminati in camerele de gazare". La 23 martie 1943, aceeasi sursa anunta construirea unui nou crematoriu, cu o capacitate de 3000 de victime pe zi. Doua luni mai tarziu, in mai 1943, polonezii londonezi comunica datele furnizate de serviciile de informatii ale Poloniei libere: 645.000 de evrei asasinati la Auschwitz. Scuza ca, pana in anul 1944, nu se stia nimic despre camerele de gaz de la Auschwitz nu se justifica. Responsabilii englezi si americani erau informati. Se pune intrebarea daca in ochii lor aceste informatii ingrozitoare erau si credibile. Victor Cavendish-Bentinck, presedintele Comisiei mixte de informatii a Guvernului britanic, a reactionat neincrezator: "Polonezii si evreii, mai ales ultimii, ne bruiaza creierul cu aceasta istorie a camerelor de gazare". Clar, englezii nu credeau in aceasta poveste. Istoricul nu-i condamna, amintind relatarile cutremuratoare, dar false, privind bombardarea soldatilor englezi de catre germani in timpul primului razboi mondial. "Protocoalele Auschwitz" ascunse la Ambasada Romaniei La 7 aprilie 1944 doi deportati evrei slovaci, Rudolf Vrba (Walter Rosenberg) si Alfred Wetzler, reusesc sa evadeze din lagarul de la Auschwitz. Intorsi pe plaiurile natale, ei i-au povestit lui Oskar Krasnianski, unul din sefii rezistentei slovace, tot ce au vazut la Auschwitz: lagarul de exterminare, camerele de gazare, logistica lagarului, chiar si planul lagarului, desenat din memorie. Totul scris in limba slovaca. Era prima varianta a "Protocolului Auschwitz". La 27 mai 1944, alti doi prizonieri evrei reusesc sa evadeze: Arnost Rosin si Czeslaw Mordowicz. Si ei ajung in Slovacia, unde relateaza alte aspecte din Auschwitz, printre care si deportarea si gazarea primelor loturi de evrei maghiari din Transilvania de Nord si Ungaria. Raportul lor e incorporat in versiunea Vrba-Wetler a Protocoalelor. La 20 iunie 1944, Vrba si Mordowicz, acompaniati de Krasniansky, s-au intalnit cu Monseniorul Mario Martilotti, nuntiul papal al Elvetiei. "Protocoalele Auschwitz" ajung la Vatican. Probabil ca au fost citite de Papa. Cinci zile mai tarziu, la 25 iunie 1944, Suveranul Pontif s-a adresat amiralului Horthy, conducatorul Ungariei, implorandu-l sa-i scuteasca pe evrei de suferinte suplimentare. Cand scria cartea "Regandind Holocaustul", istoricul Bauer marturisea ca nu i s-a permis sa consulte arhivele de la Vatican, asa ca nu poseda informatii in plus asupra acestei interventii papale. "Protocoalele Auschwitz" au ajuns si la Budapesta, Bucuresti si Bratislava. 300.000 de evrei unguri fusesera deja deportati la Auschwitz, dar inca multi ar mai fi putut fi salvati. Conducatorii evreimii maghiare nu si-au informat, insa, coreligionarii despre sinistra realitate a lagarelor de exterminare. "Protocoalele Auschwitz" au inceput insa sa circule. Fulop von Freudiger, unul din sefii evreimii maghiare, in pericol de a fi arestat la Budapesta, se refugiaza la Bucuresti. Aici, el redacteaza un memoriu pe care il transmite in Occident. E greu de crezut ca Eugen Cristescu, atotputernicul si atotstiutorul sef al serviciilor secrete ale lui Ion Antonescu, nu stia ce invarte evreul Fulop von Freudiger in Romania. Romania avea culoare de manevrare nu numai cu Ungaria fascista vecina, dar si cu cancelariile aliatilor englezi, americani si rusi. Mose Krausz, secretarul Biroului pentru Palestina al Agentiei Evreiesti din Ungaria, care se ascundea in incinta Ambasadei Elvetiei la Budapesta, a marturisit dupa sfarsitul razboiului ca a predat, la 18 iunie 1944, un exemplar din "Protocoalele Auschwitz" lui Florian Manoliu, diplomat la Ambasada Romaniei din Ungaria. A doua zi, Manoliu le-a transferat la Geneva. (Ministrul Mihai Razvan Ungureanu ar putea sa scormoneasca in arhive; un asemenea roman ar merita sa fie la Ierusalim un "Drept al Popoarelor"). Acuzatii viabile si altele mincinoase Autorii "Protocoalelor Auschwitz" i-au acuzat de tradare pe conducatorii evrei si pe liderii din tabara anglo-americana deopotriva, pentru ca n-au facut cunoscut adevarul evreimii in primejdie si nu au salvat-o de la catastrofa. Acuzatii exagerate. Evreii din lagare, infometati, inspaimantati, bolnavi, nu ar fi avut cum sa infrunte masinaria de razboi hitlerista. La inceputul anului 1944, comandamentele militare ale Aliatilor, in cunostinta de cauza, ar fi putut, insa, ordona atacuri de uzura asupra lagarelor, si in special asupra Auschwitz-ului. Cuptoarele si camerele de gazare puteau fi bombardate. Avioanele Aliatilor au fotografiat instalatiile. Chiar daca ar fi existat victime printre prizonierii evrei si rusi, raidul simboliza o speranta. De ce asemenea raiduri nu au avut loc? Se poate specula pe aceasta tema mult si bine. Misterul va dainui, in pofida explicatiilor, care nu lipsesc, ale istoricilor, militarilor si politicienilor. La 27 ianuarie 1998, profesorul israelian Yehuda Bauer a tinut un discurs in fata deputatilor germani din Bundestag. El le-a vorbit de Auschwitz. "Armata sovietica a eliberat la 27 ianuarie 1945 lagarul de exterminare de la Auschwitz", a spus profesorul. Au fost eliberati doar vreo 8000 de detinuti, majoritatea bolnavi, uitati miraculos de trupele SS in lagar. Alti 58.000 de detinuti fusesera scosi din incinta, inainte de sosirea rusilor, si pusi sa umble intr-un mars al mortii. La sfarsitul razboiului, sute de mii de fosti detinuti, din toate lagarele de exterminare, umblau pe drumurile europene. Evenimentul acesta migratoriu marca brutalul epilog al regimului cel mai crud cunoscut de istorie, regimul nazist. Auschwitz-ul va aminti insa intotdeauna oroarea nazista. Razboiul declansat de Germania national-socialista a provocat moartea a 49 de milioane de oameni, majoritatea civili. Dintre acestia, 6 milioane au fost ucisi pentru vina de a se fi nascut evrei. Ar fi putut fi ei salvati? Intrebarea ramane pe agenda de lucru a istoricilor.

Tesu SOLOMOVICI