Ileana CORNEA 

Duminica cea mare pentru irakieni. Pentru prima data de la puciul militar care a debarcat monarhia in 1958, in Irak se desfasoara alegeri multipartite. Alegeri care, in plus, ar trebui sa fie libere, democratice si corecte. Dupa ce, 24 de ani au avut de ales, la Presedintie, intre Saddam si Saddam, iar la partide intre Baas si Baas, acum nostalgici si oponenti ai fostului regim, incearca, deopotriva, o experienta inedita. Electoratul irakian, privat, de cand se stie, de educatie civica - democratica, nici nu se mai pune problema - are acum o oferta electorala de 111 liste, incluzand noua coalitii, 75 de partide si 27 de candidati independenti. Perioada post-Saddam a fost una de provizorat controlat de americani: de jure, pana la transferul, teoretic al puterii, din 28 iunie 2004, de facto, pana in prezent si, aproape cu certitudine, destula vreme de aici incolo. In intervalul de un an si jumatate scurs de la teoretica incheiere a confruntarilor armate, protagonistii razboiului din Irak, respectiv Statele Unite si Marea Britanie, au incercat sa convinga lumea ca drumul pe care s-a angajat aceasta tara este cel al democratiei. Poate, la inceput, populatia, in special majoritatea siita de 60 la suta, in euforia perfect explicabila a eliberarii de sub dictatura, a vazut in american Eliberatorul. Foarte curand, insa, irakianul de rand a inceput sa constientizeze ca notiunea de libertate nu este chiar sinonima cu substituirea militiilor lui Saddam cu trupe straine si cu schimbarea administratiei penitenciarelor. Irakianul a inceput sa constientizeze ca libertatea implica guvernarea unui popor de catre el insusi si ca democratia trebuie construita din interior, si nu impusa din afara. Atunci, americanul a devenit Ocupantul si, incet, incet, Dusmanul. Transferul de putere dinspre coalitia condusa de SUA a fost mediatizat de americani si britanici drept evenimentul care avea sa permita irakienilor sa-si ia soarta in propriile maini. De fapt, in toata aceasta perioada, sediul Guvernului irakian s-a aflat la Casa Alba. Pe masura ce se apropiau alegerile din 30 ianuarie, devenea tot mai evident faptul ca prezenta straina in Irak se va perpetua. O perioada s-a vorbit, tangential, despre o eventuala retragere a trupelor sau macar o diminuare a efectivelor, "daca vor exista conditiile necesare", apoi s-a ajuns la concluzia ca este prematur sa se discute despre un eventual calendar, pentru ca, pe ultima suta de metri inaintea deschiderii birourilor de vot, lucrurile sa devina clare: presedintele american, George W. Bush, a explicat ca ar fi dispus sa-si retraga fortele din Irak, daca noua putere care se va instala la Bagdad, dupa scrutinul legislativ, ii va solicita acest lucru. Or, actualul premier interimar, Iyad Allawi, a explicat, zilele trecute, ca retragerea coalitiei, acum, ar constitui un pas pripit si riscant. In concluzie, chiar daca irakienii isi vor asuma riscul de a se prezenta la urne in conditiile in care fiecare pas pe strada e o sfidare a mortii, nu-si vor vota conducatorii, ci vor decide, in mod liber, cine va dansa, de acum incolo, cum canta Washingtonul si Londra. Oricum, important este ca oamenii voteaza liber. Atat cat se poate include in termenul liber paza armata americana, la sol si in aer, faptul ca, timp de trei zile, tara va fi o insula, fara posibilitatea de comunicare cu restul planetei, drumurile blocate, amenintarea, la tot pasul, a unei mitraliere insurgente sau a unei masini-capcana. Vor vota democratic, atat cat se poate intelege prin democratic faptul ca, dintre cei aproximativ 10.000 de candidati inscrisi pe cele 111 liste, doar cativa, si anume cei deja cunoscuti, si-au facut campanie electorala, restul ramanand in umbra "din motive de securitate". Pana astazi, in pre-ziua marelui scrutin, comisia electorala nu putea spune, cu certitudine, daca toti responsabilii repartizati la birourile de votare au fost instruiti si, mai mult de atat, alegatorii nu stiau unde anume vor vota. Oficialii Comisiei Electorale explicau, martea trecuta, ca aceasta tactica a fost impusa tot din considerente de securitate, dand, insa, asigurari ca electorii vor primi respectivele informatii prin intermediul televizorului sau "din om in om". Cam greu prin intermediul televizorului, avand in vedere ca, in marea lor majoritate, irakienii nu au posibilitatea de a-si procura macar hrana necesara subzistentei la limita si nu iau in calcul ideea de a se dota cu televizor. De altfel, nici nu le-ar trebui, intrucat in Irak, nu prea exista filme si emisiuni de divertisment, ca sa nu se incalce Sharia, nu prea exista dezbateri politice, "din motive de securitate", iar stirile de la ora 17:00 se vad, la tot pasul, 24 de ore din 24. Metoda "din om in om" e interpretabila, pitoreasca, dar in nici un caz, eficienta. Cel putin, de corecte, alegerile vor fi corecte. Desi, de luni intregi se vorbeste despre acest scrutin, in preajma votului aflam ca "din cauza presiunii timpului" nu au fost asigurate urne mobile pentru persoanele nedeplasabile. Deci, batranii si bolnavii trebuie sa se considere liberi si fericiti intr-o tara libera si democratica, pentru ca au dreptul sa voteze pe cine doresc. Ca nu se pot deplasa si, in concluzie, nu pot vota, e problema lor. De altfel, Saddam Hussein si 11 dintre oamenii sai de baza, aflati in detentie in Irak, au prin lege dreptul de a vota, dar nu vor vota, pentru ca nu exista urne mobile. In mod cert, multi dintre insurgentii sunniti care au dus-o bine in fostul regim n-o sa aprecieze aceasta gluma. In rest, e de asteptat ca totul sa decurga fara probleme. Pe langa observatorii irakieni, sunt si 128 de observatori din partea catorva organisme internationale. Suficient pentru aproape 6000 de birouri de vot si 14 milioane de alegatori. Astfel, maine dimineata, electorul irakian se va trezi, va astepta sa fie anuntat din om in om unde voteaza si, daca ajunge viu la biroul de votare, va vota, in mod liber, democrat si corect, fara sa stie cu cine sau de ce.