Ziua Logo
  Nr. 3228 de luni, 24 ianuarie 2005 
 Cauta:  
  Detalii »
Editorial
Replica Londrei la vocea Americii
Ileana CORNEA 
De ani de zile ne-am obisnuit ca politica externa a Londrei sa nu fie altceva decat un ecou al celei de la Washington. Transformand 10 Downing street intr-o anexa a Casei Albe, Tony Blair a zambit linistit sub doi presedinti americani, de orientari diferite. In perioada Clinton, Blair a fost cel mai bun agent publicitar pentru promovarea in Europa a politicii democrate americane. Tot ce se petrecea pe scena politica a Washingtonului era aplaudat la Londra. Orice decizie a lui Clinton era cea corecta. In 1998, cand Bill, dupa ce muncise din greu in Biroul Oval, dand (putin pe alaturi) tot ce avea mai bun in el, a decis sa distraga atentia planetei printr-un mic artificu: atacarea pe neasteptate a Afganistanului si Sudanului, sub argumentele distrugerii unor uzine de tehnologie nucleara si anihilarii unor cuiburi teroriste. Ca au murit niste oameni pe acolo, ca a fost violata legislatia internationala - pentru Clinton acestea au fost pagube colaterale si aspecte secundare. Drept care, si Blair le-a considerat ca atare.
Intre timp, respectiv in noiembrie 2000, peste ocean s-a invartit roata norocului in favoarea republicanilor, propulsandu-l pe Bush al II-lea in functia din care tatal sau fusese detronat, cu opt ani in urma. De-atunci, Blair, cat e el de laburist, lasa impresia unui republican din tata in fiu, neincetand sa aprobe tot ceea ce spune sau face George W. Bush. Si nu e usor, avand in vedere ca Bush a demonstrat, in primul sau mandat ca nu prea face ce spune si nici nu prea spune ce face. Liderul londonez a mers cu devotamentul transatlantic pana acolo incat, cu buna stiinta, a aprobat si a sustinut un razboi a carui justificare a fost - ceea ce, intr-un final, s-a si dovedit - doar o imensa minciuna. Cum nu exista iubire fara suferinta, si Blair si-a platit destul de scump adoratia nedisimulata fata de Casa Alba. A reusit sa-si atraga antipatia marilor puteri europene, devenind un fel de a cincea roata la caruta in adoptarea deciziilor de interes continental. Chirac si Schröder, care s-au opus vehement razboiului impotriva Irakului, prefera sa tina sfat in doi. Chiar daca astfel alimenteaza criticile celor care ii acuza de ambitia de a se erija in motor al Uniunii Europene, presedintele francez si cancelarul german prefera sa poarte aceasta eticheta, decat sa poarte o discutie cu Blair. Intr-o perioada nu prea stralucitoare pentru relatia euro-americana, a pune pe tapet in fata lui Blair chiar, chiar toate problemele de interes european si a-i mai cere si sfatul, ar fi ca si cum s-ar sfatui direct cu Bush Jr. Nici pe plan intern liderul laburist nu prea sta pe roze - mai degraba pe spini. Pe fondul scandalului irakian a pierdut serios capital de popularitate si, ca sa nu alunece singur, a tras in jos, in sondaje, intreg partidul, ceea ce nu e prea bine, tinand cont ca, pentru luna mai, sunt programate alegeri generale. A pierdut unul dintre cei mai valorosi experti in probleme de tehnica de distrugere in masa, care s-a sinucis din cauza dosarului irakian. Si-a pierdut directorul de imagine, omul sau de incredere, care, in acelasi scandal, a demisionat poate fortat, poate din spirit de sacrificiu, poate de frica. Tot de la dosarul irakian al armelor inexistente s-a tras si demisia conducerii reputatului trust media BBC. Blair le-a dus pe toate, fara sa se planga, fara sa dea vreun semnal ca s-ar gandi sa mai schimbe putin placa, sa nu mai faca doar play-back pentru Big Brother Bush, ci sa mai cante si pe vocea lui. Si cand toata lumea se obisnuise cu situatia, un articol din Sunday Times dezvaluie ca Blair a decis sa inceteze de a mai manca din palma americanului. Seful diplomatiei, Jack Straw, a prezentat recent un dosar in care se pronunta impotriva unei interventii militare in Iran, in conditiile in care britanicii privesc cu teama perspectiva ca George W.Bush sa le solicite sa sprijine un nou conflict. Iar cum Bush pregateste, de catava vreme, terenul pentru o interventie militara in Iran, interventie care ar fi, de data aceasta, o masura extrema destinata apararii libertatii in lume, este de asteptat sa-si caute aliati in Europa. Si, spre cine sa se orienteze, daca nu spre Londra.
De data aceasta, insa, Londra isi spune propriul punct de vedere. Asa cum rezulta din dosarul de 200 de pagini, Marea Britanie exclude o actiune militara, preconizand o "solutie negociata" pentru a impiedica Iranul sa produca arme nucleare. Dosarul, intitulat Programul nuclear al Iranului ar putea fi un pas decisiv pentru reconcilierea Marii Britanii cu tandemul franco-german. Ar fi bine pentru cele trei tari si ar fi bine pentru Europa.
 Comentarii: 14 Afiseaza toate comentariile  
Ecou sau maimutza ?   de TMT
De la gura calului: Isrealul s-ar putea sa atace Iranul !   de Giuseppe Cocos
35 de comentarii?   de bufnita
"Perfidul Albion"   de S
Da california, unde-i? Tot la locul ei?   de Atamild
Tovarasu Graur !   de traktorist
Cu toate ca articolul are nuantze comuniste "francaises" este in general corect !   de ionion
Cornea zice si ea ca nu are ce sa faca...   de traktorist
BUSH CONTRA BUSH   de mafalda
Cine-i curva sa ramana curva si cine-i cinstita sa-si pastreze cinstea! Caci numai asa reusim sa deosebim RAUL de BINE!   de Marin Marian Gheorghe
Tanti soggy tits si mintea cetoasa... Cred c-a tras la masea puternic - en avant.. Eeh, plaisir d'amour....   de Omul cu Picioare foarte Paroase
nu cred   de andro
Corect   de N. Grue
Exercitziu de imagine   de +
A r h i v a
  Capcana pentru Traian Basescu    6 comentarii
  Slabiciunile coalitiei "imorale"    2 comentarii
  Zece prioritati pentru SRI    2 comentarii
  Pregatirea pentru criza sau reinventarea democratiei?    
  La judecata zilei    2 comentarii
  Intre Israel si aura lui Arafat    2005-01-07
  Ce nu face Romania face Israelul    2004-12-20
  Cine da din caine la Casa Alba    2004-10-27
  Ghaddafi a ingenuncheat Planeta    2004-10-25
  Doua palarii pentru America    2004-10-11
 Top afisari / comentarii 
 "Nu toti sunt demni sa ne reprezinte tara" (260 afisari)
 Hotia Compaq-HP (172 afisari)
 Replica Londrei la vocea Americii (63 afisari)
 Prima mare biruinta a romanilor (45 afisari)
 Toni Alexe pe ultimul drum (37 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2005 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.38822 sec.