Gabriel ANDREESCU 

De cateva zile s-a declansat o campanie furibunda impotriva noului ministru al Educatiei si Cercetarii, Mircea Miclea. Performantele sunt absolut unice. A fost acuzat de plagiat intrucat a reprodus intr-un manual... definitii. Materialele denigratoare au fost raspandite pe diferitele liste ale inspectoratelor, liceelor si directorilor de scoli. Periclitarea actualei reforme in invatamant, consecinta prima a campaniei, se face si prin incercarea de a impune in minister neaveniti. O astfel de presiune a avut in vedere numirea lui Gheorghe Radulescu ca secretar de stat pentru invatamantul preuniversitar. Domnul Radulescu este o prezenta activa in PNL, pe care l-a reprezentat recent in Biroul electoral central. A fost director general in Ministerul Educatiei, pe vremea lui Andrei Marga. Alegere ce s-a dovedit cel putin nefericita. Dar numele domnului Gheorghe Radulescu are pentru mine o sonoritate pe care nu poate sa o aiba in urechile altcuiva. Il cunosc inca de la inceputul anilor '90. A intrat in biroul meu de la GDS, cand Grupul reprezenta o cale lesnicioasa pentru contacte in lumea politica. Imi amintesc bine acel moment, intrucat domul Radulescu mi-a lasat o impresie foarte ciudata, a unui om care se prelinge pe langa ziduri. Apoi, nu l-am vazut cateva luni. Domnul Radulescu a devenit la un moment dat membru al Aliantei Civice (AC). Ramasese un membru oarecare. Persoana sa a iesit in evidenta in vara anului 1991, cand AC a programat la Sibiu o intalnire cu filialele. Tema era crearea unui partid al Aliantei Civice, eventual transformarea acestei miscari intr-o formatiune politica. Consiliul national al AC optase, la Bucuresti, pentru crearea unui partid. Sloganul "Noi nu suntem partide", lansat imediat dupa revolutie de scenaristii care doreau sa excluda pe oricine altcineva de la putere, era depasit. Pana la mijlocul anului 1991 fusese imposibil sa promovezi ideea a ceea ce mai tarziu va deveni Partidul Aliantei Civice. La intalnirea de la Sibiu, membrii Consiliului national al AC au adus argumente in favoarea crearii unui partid modern. Nu toti reprezentantii filialelor erau de aceeasi parere. In cadrul discutiilor, doua persoane au avut insa un comportament pe care nu poti sa-l uiti, chiar daca ai vrea. Unul a fost Alexandru Popovici, celalalt, Gheorghe Radulescu. Ambii au avut interventii prelungite, peste timpul alocat, prin care au argumentat insistent, aproape acuzator, ca trebuie sa ne rezumam la zona civica. Daca va lupta pentru putere - declarau ei patetic - Alianta Civica se va compromite pentru totdeauna. Dupa aceste interventii a avut loc surpriza. Cativa membri AC in frunte cu Nicolae Manolescu au anuntat in sala ca au hotarat initierea unui partid. Doritorii se pot inscrie "in partidul lor". Nu voi insista aici asupra istoriei. Ci asupra faptului ca si Popovici, si Radulescu s-au inscris imediat, dupa pauza, in PAC-ul in formare. Rasturnarea spectaculoasa de comportament m-a facut sa le urmaresc cu atentie cariera, dupa acea data. Alexandru Popovici a fost coautorul unei scrisori cu nuante antisemite impotriva ambasadorului american Alfred Moses inainte de venirea acestuia la Bucuresti. Actiunea, fara nici o logica, fara nici o explicatie, a compromis definitiv Opozitia in fata ambasadorului american. Cat il priveste pe domnul Radulescu, el a reaparut intr-un "accident" straniu. Revin la o amintire, legata de alta intalnire, mai tarzie, a Consiliului AC, la care domnul Radulescu a luat cuvantul. Cand acesta s-a ridicat in picioare si a inceput sa vorbeasca, am vazut-o pe Dorana Cosoveanu, aflata la masa prezidiului langa mine, incremenind. "Cine este domnul?", m-a intrebat ea in soapta, vadit impresionanta. I-am dat cateva referinte, dintre cele povestite mai sus. Doamna Cosoveanu, cu memoria vizuala a unui critic de arta, mi-a explicat ca pe vremea cand lucra la Muzeul National, vizitele lui Ceausescu erau precedate de doua categorii de persoane. Unele, care reapareau sistematic cu aceste ocazii, erau foarte discrete, se lipeau practic de perete. Ceilalti, agentii meniti sa il apere pe Ceausescu, isi aratau prezenta agresiv. Ca sa intimideze. Or, doamna Cosoveanu isi amintea figura domnului Radulescu, ca unul dintre oamenii care se prelingeau pe langa zidurile Muzeului National inaintea vizitelor lui Nicolae Ceausescu. Ce dovedesc astfel de incursiuni in memorie?, se va intreba cititorul. Prin ele insele, poate nimic. Dar conteaza, cand se adauga altora. Intr-o tara ale carei structuri de autoritate depind atat de mult de oameni, este nevoie de maxima severitate in alegerea celor care decid asupra intereselor publice. De ce ar risca guvernul Tariceanu promovarea unor demnitari cu un trecut perdant ori obscur? Premierul Tariceanu n-ar trebui sa uite ca esecul Conventiei Democrate s-a datorat in primul rand sabotarii CDR din interior.