Gabriel ANDREESCU 

Inspirat mesajul adresat de Viktor Iuscenko sustinatorilor sai, dupa victorie: "Pana acum am fost independenti, de acum incolo vom fi liberi"! Cuvintele nu sunt doar frazare de efect. Ucraina are o dramatica problema interna si una externa, care circumscriu libertatea posibila a locuitorilor ei. Societatea ucraineana ar putea fi strivita de ascensiunea regimurilor oligarhice. Uriasa lor forta economica, mereu in crestere, tenteaza la eliminarea adversarilor. Asasinarea unor ziaristi, fara ca autorii sa fie dezvaluiti si pedepsiti, reprezinta doar varful aisbergului pentru aceasta stare de lucruri. Rusia sta ca o sabie a lui Damocles deasupra poporului ucrainean. Confruntarile au inceput inca din 1991. Ultimul incident a avut loc anul trecut, in stramtoarea Kerci, care face legatura intre Marea Neagra si Marea de Azov, separand doua regiuni de importanta strategica: Crimeea ucraineana si Caucazul de Nord rusesc. La 21 octombrie 2003, navele de coasta ale celor doua tari s-au amenintat reciproc, dupa ce un vapor rusesc a depasit linia maritima contestata de Rusia. Putin a cerut constructia unui baraj care sa schimbe linia mediana si sa controleze stramtoarea. Si acestea sunt doar detalii. Moscova doreste sa transforme Ucraina intr-un stat vasal. Interventia directa a lui Putin in sprijinirea lui Ianukovici nu lasa loc de iluzii. Miza democratica si geopolitica a parut a fi inteleasa de peste jumatate din societatea ucraineana, care a facut din Viktor Iuscenko un fel de salvator. Sute de mii de oameni au infruntat zile la rand zapada, hartuielile, amenintarile pentru a impune refacerea scrutinului. Spectacolul extraordinar de la Kiev, Lvov si alte mari orase ucrainene a captivat o lume intreaga. Ideea infruntarii intre un pro-occidental eroic si un pro-rus corupt era, de altfel, simpla, frumoasa, atragatoare. Nu toata lumea a fost de acord cu o asemenea citire a evenimentelor. Cateva articole au negat vehement prezentarile simplificatoare. Condamnarea, la Washington si Londra, a fraudarii alegerilor din Ucraina, l-a facut pe ziaristul John Laughland sa blameze "agresiunea occidentala" ("The Spectator", 4 noiembrie a.c.). Autorul a sustinut ca nationalistii lui Iuscenko sunt antisemiti. De la aceasta premisa a tras "concluziile": stirea otravirii lui Iuscenko ar fi fost o inscenare; fraudarea alegerilor ar fi doar opinia expertilor unei organizatii pro-vestice precum OSCE si a unor ONG-uri sponsorizate de americani (si deci partizane!); nu se spune nimic despre faptul ca sustinatorii lui Iuscenko au intimidat (?) comisia electorala. Sustinerile iritate ale unui ziarist precum Laughland sunt evident elucubratii. Dar, mai mult scepticism, adica realism, si prevenirea simplificarilor o cer si autori de alt calibru decat impetuosul om de presa britanic. As invoca, aici, editorialul din 23 decembrie in care Adrian Severin amintea ca Iuscenko a fost, nu mai putin decat Ianukovici, un apropiat al presedintelui Leonid Kucima. Nici el nu a scapat de acuzatiile de coruptie si raporturi vinovate cu oligarhii - cu care, de altfel, Iuscenko s-a intalnit intre cele doua tururi de scrutin. In ce priveste forta politica din spatele lui Iuscenko, ar fi de notat ca Vestul Ucrainei este rural si mai putin dezvoltat. Estul este industrializat si urbanizat. Vestul ar fi dominant nationalist (oarecum observatia lui John Laughland), Estul este rusofon si rusofil. "Sa fie, oare, democratia moderna mai compatibila cu civilizatia satului decat cu cea a orasului?", se intreba Adrian Severin. Si ca exemplu care-l sensibilizeaza pe cititorul roman, fostul ministru a luat situatia minoritatilor poloneza, maghiara, slovaca, romana, care traiesc in vestul Ucrainei. "Nu intamplator", adauga Severin, "membrii lor au votat pentru "nedemocratul" Ianukovici". John Laughland adauga elucubratiilor sale cele doua teme care reprezinta cheia reala, nu imaginara, a competitiei electorale: eventuala integrare a Ucrainei in NATO si folosirea ucrainenei ca singura limba oficiala. Or, integrarea euroatlantica ar bascula Ucraina in sistemul de relatii occidental, cu efecte considerabile. Apoi, asigurarea doar pentru limba ucraineana a statutului de limba oficiala permite o unitate politica a tarii, capabila sa elimine osmoza cu statul rus. Ca si in Republica Moldova, "sovinismul lingvistic" nu reprezinta atat o chestiune etnoculturala, ci una de consistenta a statului. Iata de ce victoria lui Iuscenko poate avea o insemnatate istorica pentru Ucraina si locuitorii ei, chiar daca acesta nu este cu mult mai onest, mai luminat si neaparat mai competent decat competitorul sau, Victor Ianukovici. Dar, pot evenimentele din ultimele saptamani chiar sa schimbe istoria Ucrainei? Ii dau dreptate lui Adrian Severin: pentru asta, ar mai trebui sa vedem o America reangajata in Europa si o Uniune Europeana reorientata in politica de extindere si de vecinatate. Dezbaterea dintre "realisti" si "entuziasti" priveste, de fapt, toata regiunea, nu doar Ucraina, si reflecta nedeterminarile geopolitice de aici. In Estul Europei, puterea politica nu devine doar impopulara. Indecenta liderilor care au acaparat institutiile publice face ca guvernarile sa ajunga urate de cetateni. Iata de ce rasturnarea unui partid politic poate crea un extaz national, sperante uriase, asteptari peste posibilitati. Astfel de investitii afective sunt, desigur, lipsite de realism. Caci, schimbarea unei majoritati parlamentare si a unui guvern cu altele noi nu au cum sa schimbe radical, in bine, viata omului obisnuit. In nici un fel nu au cum sa eradicheze saracia pe timpul unui mandat de patru ani; nici sa transforme birocratia nationala, aducand-o in serviciul omului obisnuit, ca in Occident. Ramane faptul ca aici, in Est, inlocuirea elitei politice permite schimbari cu efecte pe termen lung, in masura sa schimbe destinul istoric al tarii. Este clar valabil astazi pentru Ucraina, a fost si este din nou in cazul Romaniei.