Invaziile al caror cronicar fidel este Dan Bogdan Hanu se desfasoara pe spatii intinse, vizeaza teritorii ample, campii imaginare populate de fantasme arhitecturale. Demersul sau poetic, unde accentul cade pe poietica, este asemanator jocului de go. Razboiul este totusi o arta, iar jucatorul (artistul) ideal este cel care stie ca lupta castigata este cea care face putine victime si straluceste prin ingeniozitatea tactica. De aceea, in ciuda intinderii poemelor sale, D.B.H. nu arunca in lupta forte impresionante, ci, mai curand desfasoara necesarul de trupe in pozitiile cheie. Nu-si poate refuza insa placerea de a exhiba forte de elita, special antrenate, sau chiar unitati de veterani, aici incadrandu-se livrescul sau trimiterea la artele plastice: "avea sa dispara sub fustele unei dupa amiezi secetoase, zbarcite,/ o cocota batrana, cand prezentul va fi liber sa ramana in fata oglinzii/ si sa semneze cu numele mitului,/ prezentul acesta ce se intinde mai uscat si mai subtire/ ca o foita de tigara si pe care cineva se pregateste sa-l aprinda/ (rasaritul, va rog, domnule Caspar David Friedrich!)/ ACUM". Nu am de-a face cu poeme din care sa-mi permit a decupa citate: e ca si cum as incepe o lectie de tactica prin a preda o manevra ingenioasa, fara a face istoricul intregii batalii. Combinatia dintre dezinvoltura expresiva a poeziei actuale si un livresc greoi poate avea deseori efecte nedorite de poet, cum ar fi impresia ca avem de-a face cu poezia juvenila a unui autor lipsit de experienta. De exemplu trimiterea la Marin Mincu din poemul Feluri de a suporta disparitia unui capat de strada, m-a iritat ireversibil, mai ales (si in ciuda faptului) ca in continuare ne vom izbi si de Wittgenstein: "Wittgenstein a spus: propozitii scurte si clare./ l-am ascultat dar a fost prea mult soare. or asta-i/ daca nu ma-nsel decolorare./ este iarna. soarele se apropie de asfintit./ umbrele se lungesc propozitiile la fel./ capatul poemului nu se mai vede./ doar anii ce vin. palc de copaci rari si desfrunziti." Scoateti-l pe Wittgenstein de aici, scoateti orice element livresc si veti obtine versuri adevarate. In ce priveste poezia asumat livresca, il prefer de o mie de ori pe Malaicu-Hondrari. Cartea invaziilor te obliga la ceea ce Michelangelo numea afereza, la o mosire a formei din blocul de piatra. Aici, carnatia abundenta a poemelor ascunde de multe ori cristale fermecatoare, schelete realizate de bijutier in metale nobile. Des Esseintes ar fi fost incantat... Cand batalia este scurta, cand tacticianul gaseste calea cea mai rapida spre victorie, atunci succesul este asigurat. Iata o bacoviana: "e o seara de ceara/ cand muza de ceara-ti intinde/ o foaie de ceara/ si-ti cere sa scrii intr-o limba de ceara/ despre o seara de ceara" (Nervi de ceara) De multe ori D.B.H. isi desfasoara fortele in spatii cotidiene, folosind pretexte caracteristice minimalismului. Orasul si varsta, strazile pierdute intr-un orizont cateodata temporal, altadata spatial, sunt teme recurente in Cartea invaziilor. Meditatiile ce pornesc de la asemenea noduri dureroase se aseamana de multe ori unor ramificatii labirintice (cam ca desenele cu noduri ale lui Da Vinci): "cand m-am trezit am gasit lucruri straine intinse peste tot./ am inceput sa le strang. Dupa o vreme mi-am dat seama ca scriam./ despre o lume straina./ ma inaltasem in ea ca o fabrica./ din care iese abur ori fum si indeparteaza trecatorii./ asta trebuie sa fie sufletul. asa mi-am zis./ ma uit si textul iese (ca fumul). pe ochi." Maestrii de pictura chinezi recomandau ucenicilor sa priveasca de aproape nervurile frunzelor, miscarea norilor, crapaturile zidului. Aveau sa invete astfel cum sa redea o furtuna pe mare, o batalie sau o multime de oameni. Traseul parcurs de Bogdan Hanu este unul asemanator: el pleaca din minimalism si sfarseste prin a aborda teme "uriase". Numai ca parcursul va sfarsi printr-o intoarcere in lumea microscopica, fie a orasului, fie a strazii pierdute. Cand nu se intampla asa, poemul capata aspectul dramatic al bataliei nehotarate prin victorie sau infrangere. Sau poate este un alt semnal vindecarii de simetrie (titlul primului sau volum, premiat cu "Eminescu" pentru debut, in 1999). Ironia sa joaca de multe ori un rol salvator in aceste situatii, denuntand, daca se poate spune asa, fuga de cerc a autorului. Volumul acesta m-a lasat si pe mine intr-o stare de spirit "dramatica", lipsit de confortul unei pareri definitive, intr-o asteptare tensionata. Dan Bogdan Hanu, Cartea invaziilor, Editura Vinea, 2004

Bogdan-Alexandrescu STANESCU