Ziua Logo
  Nr. 3195 de sambata, 11 decembrie 2004 
 Cauta:  
  Detalii »
Externe
Stiri pe scurt
-- Omagiu unui expert in Kosovo
Un mare expert al Balcanilor si un deosebit profesionist in relatiile internationale inteligente a decedat in urma cu o saptamana in Kosovo. Ieri, 10 decembrie, la cartierul general al Misiunii Natiunilor Unite in Kosovo (UNMIK) din Pristina, colegii si prietenii s-au adunat pentru a-i aduce un ultim omagiu britanicului John Robertson, Director al serviciului vamal si ofiter de legatura internationala al UNMIK. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace. (D.E.)
Romanii din Timoc, sustinuti
Referitor la articolele din presa sarba si de pozitia exprimata de reprezentantul Bisericii Ortodoxe Sarbe din Timoc fata de construirea unei biserici in care se slujeste in limba romana, Fundatia Nationala pentru Romanii de Pretutindeni si-a exprimat ingrijorarea fata de manifestarile extremiste ale presei din Serbia, informeaza agentia Romanian Global News. Cotidianele centrale importante precum ziarul "Politika", dar si publicatiile locale din Negotin, au indemnat populatia sarba la manifestari xenofobe. FNRP si-a exprimat consternarea fata de atacurile ultranationaliste la adresa romanilor-vlahilor din Timoc sustinute de o parte a presei sarbe si de catre reprezentantul din Timoc al Bisericii Ortodoxe Sarbe. FNRP apreciaza ca atitudinea profund intoleranta si xenofoba a unor mijloace mass-media cu raspandire nationala arunca o pata de umbra asupra intentiilor Serbiei-Muntenegru de integrare in structurile europene. FNRP a considerat ca lipsa oricarei vointe politice de a pune in aplicare in Timoc, normativele europene privind protectia minoritatilor nationale precum si a conventiilor internationale care reglementeaza drepturile omului, fac din Serbia-Muntenegru un stat care nu pare a se desprinde de tarele regimului comunist al lui Milosevici. FNRP a anuntat ca va monitoriza permanent, ca si pana in prezent, situatia romanilor din Timoc si impreuna cu alte asociatii partenere din Europa, SUA si Canada va inainta rapoarte privind situatia creata la Malainita in special, si in Timoc in general, catre Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei, UE si Departamentul de Stat al SUA. (G.D.)
Nagorno-Karabah in focus
Autoritatile azere au retinut recent aproximativ 1000 de vagoane de marfa la granita dintre Azerbaidjan si Georgia, marfa respectiva fiind suspectata ca ar fi avut drept destinatie finala Armenia, informeaza Mediafax. Guvernul azer si-a justificat actiunile reclamand incalcarea unui protocol incheiat in iunie intre Azerbaidjan si Georgia, care obliga autoritatile georgiene sa nu permita tranzitul de bunuri "contrar intereselor nationale (azere n.red.)". "Azerbaidjanul isi protejeaza propriile interese nationale in cazul acestui incident," a declarat Ambasadorul Azerbaijanului in Georgia, Ramiz Hasanov, referindu-se la conflictul azero-armean legat de enclava Nagorno-Karabah. "Cum ar reactiona Georgia daca Azerbaidjanul ar livra combustibili sau alte marfuri in teritorile disputate din Abhazia si Osetia de Sud? O astfel de actiune ar prejudicia interesele nationale ale Georgiei," a continuat acesta, citat de Intitute for War and Peace Reporting. Guvernul georgian a incercat sa se disculpe, sustinand ca vagoanele retinute la granita cu Azerbaidjanul nu se indreptau spre Armenia. (D.E.)
Anglia anti-tigani
Regulile de imigrare ale Guvernului Britanic au discriminat pe motive rasiale tiganii care incercau sa intre in Marea Britanie, a decis Parlamentul de la Londra, informeaza BBC. Ministerul de Interne britanic a incercat sa micsoreze numarul de cereri de azil oprind mai multi cetateni cehi de origine tiganeasca sa se imbarce in zborurile catre Londra de la Praga. Ministerul de Interne britanic a inceput sa supravegheze problema imigrarilor pe cale aeriana inca din iulie 2001, iar tiganilor cehi li s-a refuzat acordul preliminar pentru imbarcarea spre Marea Britanie, astfel ca nici un transportor aerian nu i-a putut duce la Londra. Curtea de Apel britanica a decis initial ca aceasta practica este discriminatorie, insa este una justificata, deoarece tiganii cehi prezentau o mai mare probabilitate sa solicite azil in Marea Britanie. (G.D.)
Dialog inter-religios
Capitala Albaniei, Tirana, a gazduit recent Conferinta internationala "Dialogul inter-religios - un factor important de stabilitate in Balcani". Conferinta a fost organizata la initiativa Presedintelui Albaniei, Alfred Moisiu, si a Directorului General al UNESCO, Koichiro Matsuura, reunind presedintii Bosniei si Hertegovinei, Borislav Paravac, Bulgariei, Georgi Parvanov, Croatiei, Stjepan Mesic, Macedoniei, Branko Crvenkovski, si pe cel al Serbiei si Muntenegrului, Svetozar Marovic. In cadrul conferintei au mai participat prim-ministrul Norvegiei, Kjell Magne Bondevik, si Coordonatorul Special al Pactului de Stabilitate, Erhard Busek. Participarea acestora a fost salutata de presedintii Austriei, Italiei si Romaniei prin intermediul mesajelor transmise de reprezentantii acestora.
Ambasador american avansat
Actualul ambasador al Statelor Unite ale Americii pe langa Sfantul Scaun, James Jim Nicholson, a fost desemnat joi de presedintele George Bush in functia de ministru in cadrul departamentului veteranilor de razboi. Ambasadorul, decorat cu Steaua de Bronz in timpul razboiului din Vietnam si personaj politic extrem de relevant a fost considerat cel mai potrivit pentru aceasta pozitie. Numirea lui Nicholson face parte din amplul proiect de remaniere ministeriala al celei de-a doua administratii Bush. Aflat in Cetatea Eterna din 2001, Nicholson a gestionat una dintre perioadele cele mai dificile din recentele raporturi diplomatice dintre Statele Unite si Vatican: razboiul din Irak, cu ferma luare de pozitie a pontifului Ioan Paul al II-lea impotriva interventiei armate. (Claudia STANILA, Roma)
 Comentarii: 1 Afiseaza toate comentariile  
Anglia antitigani   de cosor ion
A r h i v a
  Ariel Sharon cheama "stanga" in Guvern    7 comentarii
  Europa nu uita de Gurile Dunarii    1 comentariu
  Capitalul rusesc gatuie presa romaneasca din Basarabia    
  Rusia, al doilea avertisment cu atacuri "preventive"    2 comentarii
  Opozitia din Romania, optimista    1 comentariu
  "Romania in noua ordine mondiala" iese la iveala    1 comentariu
  Dalai Lama: "Europa devine mai buna"    1 comentariu
 Top afisari / comentarii 
 CORNEL IVANCIUC (167 afisari)
 Romanele lui G. Calinescu (103 afisari)
 Producatorul ciocolatei Primola intra pe piata biscuitilor (90 afisari)
 Lupta pentru resursele energetice in lumea contemporana (II) (82 afisari)
 Un nou hotel de patru stele in Capitala (62 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2004 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01228 sec.