Vitali TRETIAKOV 

Regret ca nu exista alt Mihail Bulgakov, care sa descrie sezatorile si discutiile nocturne din Kievul eroilor zilelor noastre. Nu ar fi rau daca ati mai rasfoi "Garda alba", sau "Zilele Turbinilor". in primul rand, v-ar face placere - veti constata ce putine s-au schimbat in spatiul imperial-postsovietic. Cel mai putin - tipurile si caracterele umane. Si impreuna cu mine veti regreta ca nu exista alt Bulgakov care sa descrie "sarbatoarea nasterii lui Hristos - 2004". Anul acesta se incheie sub semnul Ucrainei. Patimile portocalii au umbrit pana si aprinsele si pasionalele discutii despre continutul, esenta si consecintele reformei politice pe care a propus-o Vladimir Putin. Concret, criza ucraineana nu a oferit Rusiei nimic din ceea ce nu stia sau nu trebuia sa stie despre ea insasi, despre vecinii ei si partenerii ei concurenti din Occident. Dar aceasta criza a iesit prea mult in evidenta si uluitor de dramatic. De aceea mi-am amintit de Bulgakov. De aceea am scos la lumina toate mai vechile probleme ale politicii rusesti, interne si externe. De aceea au aparut aceste probleme intr-un fel altfel. Dar problema nu rezida in noutate sau banalitate. Problema este ca a venit timpul ca toate aceste chestiuni sa se rezolve. Pornind de la adevaruri cat se poate de evidente. Si care nu sunt chiar atat de multe. Iata lista acestor adevaruri - in viziunea mea. Nicaieri in lume, in spatiul postsovietic cu precadere, Rusia nu are nici prieteni, nici dusmani. Ea are interese. Ca atare, in politica trebuie mizat pe cei care sunt capabili sa satisfaca la maximum aceste interese. Unii tactic - de asta se si numesc, de altfel, parteneri. Altii operativ - astia sunt aliati. Iar o a treia categorie strategic - sunt singurii care pot fi numiti prieteni. Nu exista opozitie din spatiul postsovietic cu care, prin intermediul diferitelor institutii, Rusia nu ar trebui sa intretina contacte, legaturi si relatii. Mai mult, ea este obligata sa aiba aceste contacte, legaturi si relatii. si in nici un caz nu are voie sa permita autoritatilor oficiale din indiferent ce stat, sa-i dicteze ei, Rusiei, pe cine sa contacteze si pe cine nu. In cel mai rau caz, dreptul de a solicita Rusiei limitarea unor contacte trebuie castigat. In noile state independente sunt prea multe oficialitati care atarna de clenciul compromiterii in ochii Occidentului, mai ales ai SUA. si aproape toti, intr-un mod poate prea usor, conteaza pe faptul ca Moscova nu numai ca ii va ierta, dar le va acorda si protectie in caz de ceva. Dar nu prea se vede ca bunatatea rusa ar fi pretuita mai mult decat furia americana, si cu atat mai mult decat ingaduinta americana. Daca spatiul postsovietic constituie sfera de viata a Rusiei si sfera intereselor ei strategice si nationale, s-ar impune angajarea unei politici corespunzatoare pe termen lung, iar in al doilea rand, crearea unui organ menit sa elaboreze o asemenea politica, sa o apere si sa o puna in practica. Nici MAE, nici structurile de forta, nici serviciile speciale, nici marile grupuri de afaceri, nici separat, nici luate impreuna, nu pot inlocui acest organ. Fapt confirmat de atatea ori anul aceste si in Moldova, in tarile Baltice, in Georgia, dar in special in Adjaria, Osetia de Sud si Ucraina. In privinta Abhaziei, Moscova a avut atata intelepciune incat, jucand, practic, de una singura, a pierdut meciul. A venit timpul sa fie reduse la tacere cu o mana de fier cele 99 de capete ale hidrei politicienilor rusi din spatiul sovietic, lasand un singur cap, care sa le supuna pe toate celelalte. In spatiul postsovietic, SUA si UE nu pot fi, prin definitie, parteneri, iar cu atat mai mult aliatii Rusiei, pentru ca in cel mai fericit caz, ele pot fi concurenti, iar in majoritatea cazurilor - adversari in impartirea si controlul acestui spatiu. In acest spatiu nu exista imperativ sau lege de inviolabilitate a granitelor capabile sa asigure victoria, important nu in sine, ci ca alternativa la infrangere. Remiza aici nu exista. Cu bucurie aud ca, in sfarsit, primele figuri ale politicii externe oficiale ruse au evocat rolul duplicitar al OSCE. Este deja mult. Dar ma tem sa nu fie simpla reactie la evenimentele in derulare. Reactie care poate disparea cand evenimentele se potolesc. OSCE ramane insa. Intre timp, prezenta Rusiei in aceasta organizatie nu are sens. In plus, absurda este insasi existenta organizatiei. De mult, OSCE nu se mai ocupa de securitatea Europei, iar colaborarea in Europa se deruleaza si fara OSCE, care serveste, mai degraba, ca o piedica in calea cooperarii. Daca se poate si trebuie gandita reforma ONU, organizatie care indeplineste macar o parte din functiile initial incredintate ei si care constituie un prototip al parlamentului mondial, atunci OSCE nu este altceva decat un organ care atata unele tari impotriva altora. Daca toti ceilalti membri OSCE cred altceva, este dreptul lor. Sa ramana acolo. Dar, in acest caz, Rusia trebuie sa iasa din randurile acestei ciudate organizatii. Poate atunci va aparea esenta suprema a OSCE pentru cei care raman acolo. In ceea ce priveste Ucraina, jocul nu s-a terminat. Nu ma refer la turul trei, al carui rezultat este evident, ci la jocul in general. Desi, cu putin efort, poate fi si asta pierdut. Pana acum, Rusia a reusit. Copyright: Agentia "Rusia la zi"