Adrian SEVERIN 

Potrivit standardelor unanim admise, pentru ca un proces electoral sa fie valid alegerile trebuie sa fie libere si corecte. Libertatea presupune ca alegatorii si-au exercitat dreptul de vot in afara oricarei constrangeri fizice sau morale. Corectitudinea priveste doua aspecte. Pe de o parte, caracterul echitabil al procesului in sensul ca toti candidatii au avut sanse egale de a mobiliza electoratul in sprijinul lor. Pe de alta parte, conformitatea rezultatelor constatate cu optiunile efectiv si legal exprimate. Aceasta poate fi afectata fie de necinste fie de inexactitati tehnice. Alegerile libere nu sunt neaparat si corecte. Nu totdeauna incorectitudinea este savarsita cu rea vointa. Ea poate fi rezultatul incompetentei sau al neglijentei. In acelasi timp, posibilitatea fraudei nu inseamna ca frauda s-a si produs. Dupa cum imprejurarea ca au avut loc fraude nu conduce automat la concluzia ca alegerile (in ansamblul lor) au fost fraudate. Pentru ca alegerile sa fie invalidate este nevoie sa se dovedeasca ca fraudele sau erorile tehnice au condus la un rezultat formal al scrutinului care nu este doar diferit ci fundamental opus dorintei real exprimate a electoratului. Simplele dubii nu duc la anularea ci, dimportiva, la confirmarea alegerilor. Daca impactul fraudei sau al erorilor poate fi cuantificat atunci rezultatul se corecteaza corespunzator. Daca impactul nu poate fi cuantificat dar nici nu se poate dovedi ca ierarhia alesilor a fost rasturnata, rezultatele se valideaza. Rareori frauda este organizata chiar de guvern. De regula, partidele competitoare - deopotriva de guvernamant sau de opozitie - sunt cele care incearca sa fraudeze. Cel mai frecvent asemenea initiative ignobile apartin unor simpatizanti descreierati sau unor lideri locali iresponsabili. In atari situatii guvernul raspunde, dupa caz, pentru insuccesul in impiedicarea, descoperirea sau sanctionarea fraudei. Fara complicitatea guvernului nu se poate ajunge, totusi, la vicierea decisiva a scorului. "Turismul electoral", "suveica", "votul mortilor", dosirea voturilor, mituirea alegatorilor si altele asemenea, ca sa nu mai vorbim de greselile de numarare sau de defectarea instrumentarului de votare, se intalnesc, intr-o masura mai mica sau mai mare in aproape toate democratiile; caci pretutindeni oamenii sunt la fel. Societatea civila trebuie sa le semnaleze pe toate. Statul trebuie sa le sanctioneze pe toate. Candidatii sunt legitimi in a se plange de toate. De aici si pana la contestarea alegerilor este, insa, cale lunga. Observatorii si instantele competente sa valideze alegerile nu pot proceda cu superficialitate in aprecierile de ansamblu asupra scrutinului. De aceea, in ciuda frecventei relativ mari a incorectitudinilor, rareori alegerile se anuleaza. Indoielile asupra libertatii si corectitudinii alegerilor, atunci cand probele privind o fraudare masiva lipsesc, se exprima si ele cu maxima retinere. Ar fi nociv ca pornind de la simple suspiciuni sa se puna in discutie legitimitatea celor desemnati prin vot sa exercite puterea. O astfel de delegitimare divizeaza societatea si submineaza eficienta actului de conducere care este dependent de coeziunea sociala. Asa se explica de ce, in 2000, la alegerile din SUA, castigatorul votului popular, Al Gore, a renuntat sa conteste de altminteri foarte dubioasa numaratoare a voturilor in Florida, admitand victoria lui George Bush. Mentinerea unei natiuni unite era mai importanta pentru toate partidele din competitie decat numele invingatorului. Este exact ceea ce nu a facut in 2004, la alegerile din Romania, dl. Traian Basescu. Se pune intrebarea de ce domnul Basescu a incalcat atat de flagrant regula jocului? Explicatia cea mai inocenta sta in dorinta de a se victimiza in ochii electoratului. In turul doi al alegerilor prezidentiale unii alegatori ar putea fi astfel tentati sa ii acorde votul ca o reparatie pentru pierderea suferita pe nedrept in turul intai. Exista, din pacate, si explicatii mai grave. Scandalul disproportionat in raport cu gravitatea acuzelor dovedite da apa la moara celor care vor sa arate ca alegerile se falsifica nu numai in Belarus sau Ucraina ci si in tari membre NATO. In disputele dintre NATO si oponentii sai, domnul Basescu creaza avantaje celor din urma. In acelasi timp, exista in UE (ca si in Romania) unii care se opun extinderii organizatiei. In conditiile globalizarii, la alegerile din Romania se confrunta nu doar PSD si PNL ci si marea familie a social-democratilor europeni cu mica familie a liberalilor europeni. Cei dintai sunt pentru simultaneitatea extinderii cu adancirea integrarii. Cei din urma se tem ca extinderea va compromite adancirea. Altii nu vor sa imparta ajutoarele Uniunii cu un nou beneficiar sau sa vada cum fabricile din tarile lor se inchid spre a se muta in Romania unde, deocamdata, costurile productiei sunt mai mici. Celor interesati sa amane primirea Romaniei agitatia excesiva a domnului Basescu le da argumente. Daca respectiva agitatie s-a facut cumva fara o intelegere externa, impredictibilitatea lui Traian Basescu, chiar daca unora le-a servit, va fi aspru sanctionata de toti intrucat rechinii acvariului global nu accepta ca un peste mic sa ia initiative permise doar pestilor mari. Pierderea neta se contabilizeaza, insa, in contul Romaniei. Pe termen scurt, scandalul afecteaza capacitatea Romaniei de a incheia la timp negocierile cu UE. Pe termen mediu, el dezbina un popor care de abia incepuse sa-si vindece fracturile. Pe termen lung, el zdruncina increderea lumii in Romania. Indiferent a cui este vina si cine va castiga alegerile, societatea romaneasca apare in fata Occidentului ca o pruna stricata. Chiar daca numai o jumatate este viermanoasa pruna se arunca in intregime. In ciuda talentelor sale de combatant sau poate tocmai din cauza lor, domnul Basescu si-a divulgat vocatia fundamentala: aceea de a dezbina. Or, unui presedinte i se cere sa uneasca. De aceea Traian Basescu s-a descalificat.