Acesta ar fi titlul exact al cartii Stefaniei Cosovei, ocolit cu bunastiinta printr-o fandare ironica. Intrucat protagonistii prozelor scurte reunite in Diferenta de a fi sunt nu doar marcati de plictisul existential, ci si traumatizati de biografii cu suisuri si coborasuri abrupte, inadaptabili in fond, esuati fara speranta intr-o viata vegetativa. Asa cum este personajul central din povestirea care da titlul volumului, boschetarul Haralamb: "Zacea in "apartamentul" lui si privea zidurile manjite cu grafitti ale gangului. Caramizile istovite de igrasie nu dadeau nici un raspuns indiferentei de a fi a lui Haralamb". La fel traieste Stamatiad Arnautu din Politica rujului de buze, pe care prietenul sau cel mai bun din armata, Buggy, incearca sa-l scoata "din indiferenta sa de a fi". Din aceeasi familie fac parte personajele masculine din Oameni, am viata!, Grigore Colteanu, Carpanac si Augustin (tustrei din categoria fostilor: violator/puscarias, ofiter de artilerie, informator al securitatii), vegetand "mahmuri si indiferenti" in pizzeria Luizei; sau episodicul personaj feminin din Secretul "metodei Pappy", Chloe, care mesteca fara noima pastile "ca argumente ale dezamagirii de a fi". Ca si indiferentii lui Alberto Moravia, eroii alienati ai Stefaniei Cosovei se complac in mizerie morala la capatul existentei in compromis, dar fara intentia (sau posibilitatea) de a-si masca decaderea intr-un climat onorabil. Marca lor este singuratatea si retrairea vietii in rezumat: "Haralamb era un singuratic. Viata lui se rezuma la cateva amintiri pe care, de cele mai multe ori, nu avea cui sa le spuna. Asa se face ca prefera sa adune ziare, ca sa uite de amintiri, sa scape de propria-i conditie si de mirosul otetarilor". Piesa de rezistenta a volumului ďż˝ cea titulara ďż˝ reconstituie din crampeie destinul unui personaj pus sub semnul unui motto din Allen Ghinsberg: "Am vazut minti luminate apartinand generatiei mele, distruse de nebunie". Haralamb este surprins in vremea cand "frecventa zonele limitrofe ale societatii, adapostite de canalele de scurgere ale orasului", ajungand un marginal care traieste prin procura, in ipostaza omului de hartie: "Datorita pasiunii sale de a aduna ziarele, Haralamb capatase un aspect foarte straniu: devenise cenusiu. Corpul i se incovoiase, mainile i se lungisera, ochii i se micsorasera ca doua fante prin care se zarea o lumina gri, incerta, iar pe trup ii aparusera niste semne, care la o cercetare mai amanuntita aveau sa se dovedeasca a fi litere. Haralamb avea litere pe picioare, pe maini si chiar pe spate ii aparuse de curand o majuscula. Asta numai in cateva luni!". Decaderea lui este intrerupta in momentul deciziei radicale de a-si dona un ochi pentru o suma considerabila (evocand un film cu Alberto Sordi). Dar alienarea eroului nu este anihilata, fiindca ochiul ramas nu mai e compatibil cu lumea: "Sunt cativa ani de cand Haralamb nu mai vede oameni (...) Pentru el, notiunea de umanitate devenise o amintire. Sentimentul ca e singur pe pamant il incoltise pe Haralamb inconstient, pe tacute". Ratarea lui devine absoluta cand se decide sa-si scoata si celalalt ochi care nu-l ajuta sa reia legatura cu societatea, ajungand astfel la viziunea interioara lumii de cosmar din juru-i, iadul ca atare, iadul cotidian: "Parasind closetul public, Haralamb iese la suprafata, nerabdator sa revada oameni. Sprijinindu-se de balustrada scarilor ce-l ajutasera sa iasa la lumina, priveste in jur. Intr-o statie de autobuz, o multime de draci cu cozile rosii, urechile paroase si unghiile ascutite se inghesuie si injura agatandu-se de barele metalice ale unui autobuz, grabiti sa ajunga la locul de munca. Era zi de salariu". Intr-un gen de periferizare a tipologiei narative ďż˝ replica implicit polemica la proza cu eroi exemplari ďż˝, Stefania Cosovei isi recruteaza personajele de la marginea societatii: boschetari, ex-detinuti, traumatizati sentimental, informatori ai securitatii de altadata etc. Sunt oameni care au cunoscut bunastarea odinioara, dar o miscare violenta a destinului i-a aruncat in anonimatul vietii fara orizont. Sunt insi surprinsi in momente de criza, insignifianti ďż˝ amintind, cel putin, generic, de Fapturile neinsemnate ale lui Alexandru Papilian ďż˝, proiectati la periferie in urma unor erori existentiale sau compromisuri morale. Pana si cei care ajung in varful piramidei socio-profesionale rateaza, in cele din urma, un destin benefic. Cum se intampla cu fostul elev corigent la matematica, Donose, ajuns un pictor genial la Paris. Relatia obscura cu Demetriad Malucinte, profesorul meditator care ii reproseaza intr-o scrisoare testamentara ca nu a vrut sa inteleaga "celebra metoda Pappy" il impinge la sinucidere (dupa ce si-a distrus picturile). Autoarea Diferentei de a fi cultiva comprimatul epic, fara sa lase impresia ca schematizeaza evolutia personajelor create. Hasurand in linii generale destinul unui "om fara insusiri" ďż˝ sa-i spunem, dupa Musil ďż˝, Stefania Cosovei noteaza aproape telegrafic faptele cotidiene si dialogurile crude ale "indiferentilor", neintervenind defel cu explicatii naratoriale. Cu alte cuvinte, evita aprioric clasica omniscienta a naratorului si exclude analiza psihologica, procedand asemenea prozatorilor comportamentisti. Simplificarea excesiva presupune o parodie a discursului narativ, cum e cazul prozei-pilot a culegerii, salupe, barcaze si alte barci rasturnate, comprimata pana la stadiul unui proiect de creatie in jurul "personajului" anonim. Spiritul sintetic este dublat de ironia usor perceptibila care camufleaza viziunea auctoriala satirica si, implicit, etica. Diferenta de a fi confirma inzestrarea Stefaniei Cosovei pentru proza miniaturala, anuntata de "proza scurta" (de fapt, un microroman cu suport biografic), Les années folles du socialisme, scrisa in tandem cu Traian T. Cosovei. Stefania Cosovei, Diferenta de a fi, Ed. Tomis, Constanta, 2004.

Nicolae Oprea