Ed. Limes Intre poeti, Mircea Petean face figura aparte. Pe de o parte este un om blind si masurat, chibzuit la vorba. Apoi este un om riguros, lipsit de dezordinea pe care poetii, chiar si cind nu o simt, o practica ostentativ. Poezia din "Lovituri de nisip" il caracterizeaza foarte bine, citind-o il poti cunoaste pe Mircea Petean, cu dozajul foarte precis de rigoare si visare care ii si da farmecul personal. Cartea aceasta, marturiseste autorul, s-a scris vreme de 30 de ani. Primul poem, pretinde el, ar data din 1974, iar ultimul din 2004. Daca este adevarat, si de cinstea lui Mircea Petean cred ca nimeni nu se indoieste, acest fapt este ca si invizibil. Mircea Petean cel de la '64 ("la plebicist car'vasa zica") '74, '84, '94 si alte date semnificative, a pastrat acelasi tip de privire asupra lumii si asupra sinelui. El scrie de altfel: "uita-te lung prin golul ferestrei si vei vedea/ cum toate se resorb in vidul originar". Nu mai exista virste si toata devenirea se reduce pina la urma la punctul in care toate au stat aglomerate in ele insele inainte de Big-Bang. Tot volumul lui Mircea Petean, unul cu poezie minimalista, apoftegmatica, lipsita de artificii, se revendica de la aceasta "privire lunga in gol" care melancolizeaza si intelepteste. Adinca neliniste a "privirii de pe pod" duce in versurile poetului nostru la scurte enunturi bizare si tragice amintind pregnant de Virgil Mazilescu: "de o parte ceata celor cu urzici moarte la butoniera/si tabara celor cu scaieti in banduliera de cealalta parte// de toti te apropia departarea". Ludmila Patlanjoglu, Regele Scamator - Stefan Iordache Ed. Nemira Desi nu este propriu-zis o carte de literatura, aceasta este o lectura care poate aduce unui cititor savorile stilistice ale unui roman bun. Conteaza mai putin, din punctul meu de vedere, informatia referitoare la un actor foarte cunoscut de teatru si de film. S-ar fi putut ca, realizind interviuri cu Stefan Iordache, cu familia si prieteii sai, autoarea sa nu poata obtine acest farmec literar. Calitatea literara a cartii este un merit pe care Ludmila Patlanjoglu il imparte cu Stefan Iordache. Acesta, prin tipul de biografie pe care s-a intimplat sa-l aiba si prin tipul uman pe care il reprezinta, nu numai ca este plin de pitoresc, dar predispune la un fel special de expresivitate. Mai ales amintirile lui Stefan Iordache care nu au legatura cu teatrul sint interesate si sint narate de actor intr-un chip atragator, marcat de un simt pregnant al libertatii. Indiferent de statutul sau de vedeta, Stefan Iordache transmite prin amintirile lui acest aer al libertatii de gindire, disponibilitate pentru sinceritate si ironie care il face cuceritor. Cartea este realizata cu multa grija de cunoscuta profesoara de teatrologie si este de asemeni foarte frumoasa sub aspect grafic. Este documentata atent si contine informatii numeroase pe care amatorii de teatru le vor inventaria bucurosi. Dar mai presus de aceste trasaturi, ea poate sa seduca un cititor prin "personajul" central pe care il propune, "scamatorul" Iordache. El declara demn de toata increderea: "am fost liber intotdeauna, si inainte de '89 si acum" si inca: "Hobby-ul meu e viata". Nicolae BARNA, Prozastice Ed. Institutului Cultural Roman Cine il citeste pe Nicolae Barna cistiga mult. Cine il citeste dupa ce il cunoaste este insa net in avantaj. Ceea ce este comun discursului oral si celui scris e vioiciunea de spirit a criticului. Ca si discutiile obisnuite despre literatura si autori, scrisul lui Nicolae Barna frapeaza printr-o arborescenta uimitoare. El nu lasa neinceputa, nestudiata, neenuntata macar nici o ipoteza posibila. De aici multimea parantezelor, unele de mare intindere, a revenirilor si repornirilor in diferite directii ale studiilor sale. Cunoscind felul in care isi construieste discursul oral, inevitabil mai simplu, ii urmaresti mai usor rationamentul complex etalat in scris. Volumul de "Prozastice" cuprinde articole despre prozatori romani contemporani, multi dintre ei afirmati foarte recent, alesi evident pe criteriul afinitatii. Lipsesc destule dintre numele mari ale prozei dar, desi e neindoielnic ca le-a citit opera si face aluzii la ea, Nicolae Barna se ocupa de "favoritii lui". Astfel, criticul discuta in mai multe capitole proze de Livius Ciocirlie, Al. Ecovoiu, Liviu Ioan Stoiciu, D. Tepeneag, G.Cusnarencu, O. Soviany, Mircea Cartarescu, Catalin Tirlea si alti citiva implicindu-se mai ales in interpretarea sensului operelor si mai putin in comentarea realizarii lor. Nicolae Barna este un autor critic "cu stil", el cauta sa creeze sintagma caracterizanta, dar si "frumoasa", vrea sa prinda intelesul unei carti intr-o scurta propozitie memorabila. Fiind insa un rigorist si un perfectionist, extinde propozitia cu pricina, adauga enunturi unul dupa altul si abia o multime de trasee care se intretaie sau curg paralel configureaza tabloul final al cartii comentate. Nicolae Barna are deopotriva inteligenta, stil si taria opiniunilor sale alegind cu hotarire doar ce-i place si explicindu-ne convingator de ce ii place. Robert Serban, A cincea roata Ed. Humanitas Poetul timisorean Robert Serban realizeaza de multa vreme o emisiune televizata de interviuri cu personalitati culturale, dar mai ales cu scriitori. Cultura o fi ea "a cincea roata" la cauta mass-media, dar Robert Serban o invirteste de sase ani de zile cu multa indeminare. Cit de greu este, stiu din interior. Volumul de la Humanitas grupeaza convorbiri dispuse dupa alfabetica insiruire a interlocurorilor cu Nicolae Breban, Mircea Cartarescu, Al. Cistelecan, Foarta, Liiceanu, Mihaies, Plesu etc. In orice caz, nu-i enumar pe toti 15 doar din lipsa de spatiu, partenerii de dialog ai poetului sint nume care si-au cistigat notorietate si respect. Intrebarile lui Robert Serban sint formulate destul de amplu si sint indeajuns de incomode ca uneori sa nu capete raspuns. "As risca sa va intreb, ii spune el lui Gabriel Liiceanu de pilda, care a fost relatia dvs. cu femeile, dar stiu ca nu-mi veti raspunde". "Ati ghicit", replica editorul. Ceea ce da viata dialogurilor lui Robert Serban, in afara de selectia invitatilor, este faptul ca el urmeaza cursul convorbirii, nu are intrebari prestabilite, ci se adapteaza si dezvolta pe cursul imprimat de cel chestionat. Lucrul este posibil, fireste, prin cunoasterea personalitatii si operei partenerului. Am fost foarte surprins sa constat, vorbind cu Robert Serban in fata camerei TV, ca el imi stie foarte bine cartile, ba imi vazuse si piesele, isi amintea de ele in amanunt. Nu numai din aceasta cauza, interviul nostru a fost placut, amical, am simtit un confort pe care il am destul de rar in asemenea ocazii. Sint sigur ca toti "eroii" cartii lui Robert Serban au avut aceeasi satisfactie si o pot transmite cititorilor numerosi pe care volumul lui Robert ii merita.

Horia GARBEA