"Nu voim ca din asupriti ce am fost sa devenim asupritori. Voim sa asiguram libertatea pentru toti si dezvoltarea pentru toate popoarele conlocuitoare. (...) Noi, care am varsat lacrimi vazand limba noastra scoasa din scoli, biserici, justitie, nu o vom lua altora. Nu vom lua putinta vietii de la altii. Nu voim sa traim din sudoarea altora, pentru ca noi putem trai din vrednicia si puterea noastra, din munca noastra. Numai intr-un regim democratic putem intari tara noastra romaneasca, mai ales cand trebuie sa tinem seama de cerintele vietii moderne de stat". Astfel se adresa Iuliu Maniu in Adunarea Nationala de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918. Unirea a insemnat nu doar adunarea laolalta a tuturor romanilor din teritorii, ci si inceputul unui exercitiu de convietuire pentru numeroase minoritati care traiau in tarile romane. Multi dintre reprezentantii acestor minoritati au si participat la evenimentele care au premers deciziei de la Alba Iulia. Dupa 1 decembrie 1918, acestea urma sa isi caute si sa isi gaseasca un loc in cadrul tanarului stat roman, cu toate imperfectiunile sale. Multe din minoritati erau si ele intr-o situatie noua, ceea ce presupunea gasirea unui limbaj politic si a unor modele de actiune care sa corespunda noii realitati. "Rezolutiunea Adunarii Nationale de la Alba Iulia" continea mai multe referiri la situatia minoritatilor, care prin unirea teritoriilor romanesti deveneau parte a Romaniei Mari. Prevederile respective marcheaza cadrul democratic general in care urma sa traiasca toti cetatenii noii Romanii. Printre altele, se prevedea: "Deplina libertate nationala pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra si judeca in limba sa proprie prin indivizi din sanul sau si fiecare popor va primi drept de reprezentare in corpurile legiuitoare si la guvernarea tarii in proportie cu numarul indivizilor ce-l alcatuiesc". O alta prevedere promitea "Egala indreptatire si deplina libertate autonoma confesionala pentru toate confesiunile de Stat". Aceste drepturi urma sa fie acordate de un "regim curat democratic pe toate terenurile vietii publice", prin instituirea votului "obstesc direct, egal, secret, pe comune, in mod proportional, pentru ambele sexe in varsta de 21 de ani, la reprezentarea in comune, judete ori in Parlament". De asemenea, se garanta "desavarsita libertate de presa, asociere si intrunire; libera propaganda a tuturor gandirilor omenesti (...). Astfel, se creau premisele pentru presa in limba minoritatilor, ca si pentru constituirea de organizatii ale minoritatilor, inclusiv politice. Participare la consfintirea Unirii Din cei 150 de membri ai Sfatului Tarii care a decis la Chisinau unirea cu Basarabia, 45 apartineau minoritatilor nationale (ucraineni, evrei, rusi, germani, bulgari, armeni, gagauzi, polonezi, greci), potrivit volumului de studii din 1995 "Minoritatile nationale din Romania 1918-1925", publicat de Arhivele Statului din Romania. La fel, potrivit acelorasi surse, la Congresul general al Bucovinei, din 28 noiembrie 1918, participasera 26 (din 100) de deputati minoritari (germani, ucraineni, polonezi, evrei). Dupa 1 decembrie 1918, pe 8 ianuarie 1919, sasii, si pe 10 august 1919, svabii, si-au declarat sustinerea fata de Unire. "Poporul sasesc, care a detinut de-a lungul secolelor o autonomie administrativa constitutionala ce i-a fost retrasa in ciuda tuturor asigurarilor formale sau legale, doreste sa nu fie impiedicat sa-si afirme si sa-si dezvolte unitatea nationala si politica, presupunand ca noul stat ii va oferi si ii va da cu placere tot ce considera ca reprezinta conditiile sale de viata", se spunea in declaratia sasilor de la Medias. Aceeasi atitudine a fost adoptata si de evreii din Transilvania, care pe 18 martie 1919 aderau "din inima si cu multa satisfactie la programul cuprins in acest act (Actul de Unire - n.red.) avand in vedere ca dispozitiile privitoare la libertatea nationala, la intrebuintarea libera a limbii materne in invatamant, administratie si justitie, la reprezentarea proportionala cu populatia in Parlament si Guvern, la asigurarea de drepturi egale si autonomie culturala, religioasa si politica, precum si la neconditionata libertate a presei, a intrunirii si asociatiilor, corespund in totul principiilor liberale si democratice ale vremurilor actuale". Pe 28 mai 1919 este emis Decretul-lege pentru acordarea drepturilor cetatenesti evreilor nascuti in tara. Primul articol al acestui document spunea: "Locuitorii evrei ai Vechiului Regat, majori, nascuti in tara, sau intamplator in strainatate, din parinti asezati in tara, care n-au fost supusi unui stat strain, sunt cetateni romani si se vor bucura de toate drepturile cetatenesti, daca manifesta aceasta vointa, facand declaratia ca ei sunt nascuti in Romania si ca nu s-au bucurat de nici o protectie straina". Erau masuri legale care veneau in raspuns la puncte de vedere exprimate de foruri internationale ale vremii care pledau pentru acordarea evreilor de drepturi egale cu restul populatiei. Turnura radicala care va avea loc in Europa si care nu va evita nici Romania a pus insa capat unor politici de considerare a evreilor ca cetateni cu drepturi egale cu ceilalti cetateni ai statului. Mai multe tratate de pace si de protectie a minoritatilor semnate ulterior si de Romania au reprezentat inceputul unui sistem de protectie a minoritatilor in Europa, care va trebuie reevaluat insa dupa cel de-al II-lea Razboi Mondial. Reglementarile respective erau atunci mai mult decat necesare, in conditiile in care, dupa consfintirea noii configuratii geopolitice din regiune, majoritatea statelor central si est-europene aveau minoritati ale caror drepturi urma sa fie consfintite. In cazul Romaniei, aproximativ 28% din totalul cetatenilor romani apartineau minoritatilor astfel: 7,9% maghiari, 4,1% - germani, 4% - evrei, 3,2% - ucraineni si ruteni, 2,3% - rusi, 2% - bulgari, 1,5% - romi, 0,9% - turci. In 1920 a fost infiintat subsecretariatul de stat pentru afacerile minoritatilor etnice in cadrul Ministerului de Interne al carui scop era in principal de a evita tensiunile dintre minoritati si majoritate, fara a avea atributii extinse in sensul respectarii drepturilor minoritatilor. "Trebuie sa infruntam realitatea" Maghiarii au fost cei mai marcati de decizia de la 1 decembrie. Din majoritari deveneau minoritari in Transilvania, astfel incat timp de aproximativ doi ani, la nivelul intelectualitatii s-a manifestat o atitudine ce varia intre refuzul acceptarii noilor realitati si opozitia directa, concretizata prin memorii si petitii adresate organismelor internationale. Aceste demersuri au fost posibile in conformitate cu Tratatul de protectie a minoritatilor, care dadea dreptul minoritatilor sa-si prezinte doleantele fata de politica statului roman la Liga Natiunilor. Initial, minoritatea maghiara a adoptat o stare de "rezistenta pasiva", sperand ca la Conferinta de Pace de la Paris nu va fi confirmata unirea Transilvaniei cu Romania. In plus, o mare parte a functionarilor maghiari si-au parasit functiile, refuzand sa presteze juramantul de credinta fata de noul stat. Un prim pas de depasire a apatiei a fost facut de Karoly Kos, care in 1921, in articolul intitulat "Glasul care striga" spunea: "trebuie sa infruntam realitatea implacabil de rigida si nu avem voie sa ne amagim. Trebuie sa muncim, daca vrem sa traim, si vrem sa traim, asadar vom munci". Articolul sau a fost publicat la scurt timp dupa ratificarea in Parlamentul ungar a Tratatului de pace de la Trianon. O serie de intelectuali maghiari din Transilvania au pus bazele teologice si filosofico-teoretice ale unui sistem de construire a identitatii minoritare (Sandor Tavaszy, Sandor Maakai, Dezso Laszlo, Lajos Imre etc.) Pana la instaurarea dictaturii regale din 1938, partide politice maghiare vor participa la viata politica romaneasca, inclusiv prin trimiterea de reprezentanti in Parlament. Initiative culturale comune La nivelul vietii culturale si intelectuale, in general, au fost create numeroase institutii si ziare in limba minoritatilor. Teatrul Nou, infiintat in 1906, in limba maghiara si-a continuat activitatea, iar in 1920 au primit autorizatie de functionare 10 teatre maghiare. Au fost create mai multe ziare in limba minoritatilor. Potrivit colectiei de documente citate, in 1922 se tipareau in Romania 657 de ziare si 524 reviste, dintre care 181 ziare si 75 reviste in limbile minoritatilor nationale (144 in maghiara, 71 in germana, 17 in rusa, 6 in ebraica, 5 in bulgara). O initiativa comuna a intelectualilor a aparut la Cluj cand, in 1924, a aparut revista "Cultura", sub directia lui Sextil Puscariu, publicata in limbile romana, franceza, germana si maghiara, avand ca redactori pe Lucian Blaga, Yves Auger, Kristof Gyorgy si Oscar Netoliczka. Spiritul declaratiei de la Alba Iulia nu va putea fi insa dus pana la capat. Evenimentele din Europa, care au precedat cel de-al II-lea Razboi Mondial au avut ecou si corespondent politic si in Romania. Noul stat era confruntat cu probleme legate de integrarea noilor provincii, armonizarea economica, institutionala, politica, a mentalitatilor etc. Dupa 1938, multe din aceste evolutii au fost stopate, iar idealul unei bune administrari a relatiilor dintre minoritati si majoritate a fost inlocuit de politici exclusiviste, de epurari si "numerus clausus".

Ana DINESCU