In ultimii ani, potrivit evaluarilor efectuate de Guvern in colaborare cu expertii Bancii Mondiale, nivelul saraciei a scazut in Romania. In campania electorala guvernantii au vorbit de un numar de 8 milioane de saraci in anul 2000 si de o injumatatire a acestui numar pana in anul 2004. Modul in care se calculeaza nivelul de saracie nu este insa edificator pentru a socoti ca un om este sau nu este sarac. In principiu, pentru tarile cu un nivel scazut de dezvoltare si, in consecinta, cu o forta de munca ieftina, se socoteste ca un om este sarac daca venitul sau nu se ridica la 2 dolari pe zi. Evident ca acest nivel este extrem de relativ. Intr-un fel se poate sustine cu doi dolari pe zi o persoana care locuieste la tara, si altfel o persoana care locuieste la oras. Intr-un fel cineva care locuieste la bloc si trebuie sa plateasca intretinere si altfel cineva care locuieste la tara, se incalzeste cu lemne si isi petrece noptile la lumina lampii cu gaz. Ca sa nu mai vorbim de un om bolnav si care are nevoie de medicamente, in comparatie cu unul sanatos. Dincolo, insa, de aceste situatii particulare, este interesant de vazut in ce mod s-a reusit aceasta performanta de a scoate din categoria celor saaraci un numar atat de mare de oameni. Analizand modalitatile utilizate de Guvern observam ca, din pacate, solutia utilizata nu a fost cea de eradicare a saraciei, ci, mai degraba, de perpetuare si de cosmetizare a acesteia. Ca si pe vremea comunismului, cel care a contribuit la diminuarea saraciei a fost statul. Instrumentele bugetare, cu deosebire in anul electoral, au fost folosite pana la exces. Iata, de pilda, situatia comparativa dintre anii 2003, 2004 si 2005, a cheltuielilor bugetare pentru anumite destinatii sociale. In ce priveste cheltuielile pentru ajutoarele sociale, in anul 2003, au fost alocate 333 de miliarde de lei, in anul 2004, 3400 de miliarde de lei, deci o crestere in termeni reali de 1000%, iar in 2005, 3071 de miliarde de lei, adica o scadere in termeni reali - socotind un deflator PIB 2005/2004 de 12% - de circa 21% fata de anul precedent. O evolutie similara inregistreaza si alocatiile pentru familiile cu copii. De la 795 de miliarde de lei in 2003, aceste alocatii cresc la 4884 miliarde de lei in 2004, deci sporire in termeni nominali de peste 6 ori, apoi scad in 2005 la 4508 miliarde de lei, adica, in termeni reali, o scadere de circa 20%. La fel se petrec lucrurile si in ce priveste alocatia de sustinere pentru familia monoparentala. Daca in 2003 acest tip de sustinere nu exista, el a fost introdus in 2004, cu o suma de 1387 de miliarde de lei. Ca si in ce priveste celelalte alocatii mentionate, si in acest caz alocatia scade, cu peste 20% in termeni reali, la 1260 de miliarde de lei. Si cheltuielile pentru ajutoarele termice au o evolutie similara. Ele au sporit de la 318 miliarde de lei in 2003 la 3350 de miliarde de lei in 2004, adica de peste 10 ori, scazand la 3000 de miliarde de lei, adica la 78%, in termeni reali, fata de anul precedent. Solutia bugetara in reducerea starii de sanatate este iluzorie. In primul rand, ca fondurile alocate sunt cu totul insuficiente. Jocul de-a statistica nu foloseste decat propagandei. Daca un om care are un venit zilnic de 1,99 dolari pe zi este socotit sarac si daca venitul sau urca la 2,01 dolari pe zi el nu mai este socotit sarac, este mai degraba o joaca cinica, pentru ca persoana respectiva se va simti tot atat de saraca. Ba chiar, socotind scaderea dolarului in raport cu leul, se va simti mai saraca decat inainte. Doar evidentele statistice se vor simti mai bine. In al doilea rand, dependenta fata de stat creeaza o stare fragila si incerta. Persoana asistata este, practic, la cheremul guvernantilor. Proiectul de buget pe anul 2005 este un exemplu in acest sens. Desi fondurile pentru categoriile asistate crescusera de cateva ori intre 2003 si 2004, guvernantii au socotit inutil sa le mai creasca in 2005, drept pentru care au propus reducerea lor, in termeni reali, cu 20-25%. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca mentalitatea de asistat este extrem de paguboasa, inducand o inhibare a liberei initiative si o atitudine ostila fata de cei care castiga venituri mari, prin forte proprii. Solutia reala de combatere a saraciei este piata, initiativa privata, si nu statul. Cei care invoca reducerea saraciei prin instrumente bugetare, arata ca nu s-au desprins de mentalitatile comuniste. Pentru astfel de guvernanti saracia nu este un flagel care trebuie combatut, ci un instrument politic. Un om nu este mai putin sarac prin ceea ce primeste de la altii. El este mai putin sarac numai prin ceea ce castiga cu munca lui.

Varujan VOSGANIAN