Ziua Logo
  Nr. 3186 de miercuri, 1 decembrie 2004 
 Cauta:  
  Detalii »
Eveniment
Pista otravirii lui Iuscenko, tot mai credibila
Doua surse medicale diferite, una din Statele Unite si una din Marea Britanie, iau in considerare din ce in ce mai serios posibilitatea ca reprezentantul Opozitiei la alegerile prezidentiale din Ucraina, Viktor Iuscenko, sa fi fost otravit in timpul campaniei electorale din Ucraina. Candidatul pro-european a fost spitalizat la inceputul lunii septembrie, intr-un spital din Austria, acuzand o aparenta intoxicatie stomacala extrem de grava. Viktor Iuscenko a fost internat de urgenta la spitalul Rudolfinerhaus din Austria, prezentandu-se la spital cu fata umflata si deformata in urma intoxicatiei. Dupa ce a fost externat de catre medicii austrieci de la spitalul Rudolfinerhaus, Viktor Iuscenko a acuzat autoritatile pro-ruse de la Kiev si tabara contracandidatului sau Viktor Ianukovici ca au incercat sa il asasineze prin otravire, pentru a-l impiedica sa castige alegerile prezidentiale si sa indrepte tara catre Uniunea Europeana. Potrivit unor informatii vehiculate ulterior in presa, Iuscenko s-ar fi imbolnavit dupa ce s-a intalnit cu ofiteri ai serviciilor secrete ruse, care au folosit in trecut asemenea metode pentru a-si elimina adversarii. Medicii austrieci care l-au tratat au declarat la inceput ca nu au descoperit probe privind o posibila otravire a lui Iuscenko.
Totusi, acum cateva zile au aparut informatii potrivit carora doua surse medicale diferite occidentale iau in considerare posibilitatea ca Viktor Iuscenko sa fi fost otravit. Pe de o parte, directorul spitalului Rudolfinerhaus din Viena, Michael Zimpfer, a declarat ca, desi medicii austrieci de la acest spital care l-au examinat pe Viktor Iuscenko nu au descoperit semne de otravire in corpul acestuia, un institut medical din SUA nu exclude aceasta varianta. Directorul spitalului austriac a refuzat sa dea publicitatii numele institutului american de medicina care se ocupa de acest caz, dezvaluind numai faptul ca medicii austrieci au cerut ajutorul acestui institut american in cazul dosarului medical al lui Iuscenko. "Ei examineaza inca probele de sange si alte probe. Medicii americani iau inca in considerare teoria otravirii (intentionate, n.red.), dar au dificultati in a dovedi acest lucru", a incheiat doctorul Michael Zimpfer, citat de agentiile europene de presa.
Pe de alta parte, un cunoscut toxicolog britanic a confirmat faptul ca Viktor Iuscenko a fost otravit. John Henry, toxicolog clinic la spitalul Saint Mary din Londra si consultant al Serviciului britanic national de informatii in problema otravirilor, este de parere ca infatisarea lui Iuscenko s-a schimbat foarte mult fata de acum cativa ani. In opinia doctorului John Henry, cosurile care mutileaza fata lui Iuscenko constituie marturia otravirii acestuia cu dioxina - o substanta chimica ce contine clor, transmite Rompres. Patrunderea dioxinei in organism creste riscul de imbolnavire de cancer si poate da nastere unei serii de alte probleme serioase pentru sanatatea omului. Unul dintre cazurile notorii de otravire cu dioxina s-a produs in anul 1976 in orasul italian Seveso, cand, ca urmare a unei explozii la o intreprindere industriala, in aer s-au degajat 20 de kilograme de dioxina. Peste cateva ore, pe pielea unora dintre copiii care locuiau in acest oras au aparut pete asemanatoare celor provocate de arsuri. Doua luni mai tarziu, fata oamenilor care au aspirat cantitati mai mari de dioxina s-a acoperit de cosuri. Opinia medicului britanic John Henry este insa contestata de alti medici, care ii reproseaza ca a facut aceste estimari numai dupa analizarea fotografiilor fetei lui Viktor Iuscenko.
George COMAN 
 Comentarii: 1 Afiseaza toate comentariile  
Adaodare   de Val
A r h i v a
  Criza politica    139 comentarii
  PRM solicita anularea alegerilor    2 comentarii
  PSD sustine ca procesul electoral a fost corect    1 comentariu
  Balamucul de la BEC    
  Guvernul a stabilit cine aduna voturile    2 comentarii
  BEC a dat publicitatii rezultatele finale    7 comentarii
  Iliescu e satisfacut de alegerile "responsabile si civilizate"    3 comentarii
  UDMR vrea la guvernare, dar nu a decis cu cine    5 comentarii
  Liberalul Pacuraru a simtit nevoia sa felicite PSD+PUR    3 comentarii
  IPP: Maxima atentie la fraude    
  Maghiarii n-au gasit fraude    1 comentariu
  20 de sesizari penale pentru turism electoral    
  Nastase acuza comportamentul deplasat al lui Ion Vasile    1 comentariu
  Urna mobila anulata la Ilieni    
  Actiunea Populara cheama la mobilizare pro-Basescu    2 comentarii
  Satenii din Halmasau-Spermezeu au refuzat sa voteze    2 comentarii
  SUA au vazut nereguli la alegerile din Romania    5 comentarii
  ApD cere dreptate pentru observatorii jigniti si amenintati    
  Presedintia crede ca ApD exagereaza    1 comentariu
  Irakienii cred ca scrutinul a fost "alb precum bumbacul"    
  "Un scenariu ucrainean pentru Romania"    2 comentarii
  Ucraina, aproape de o baie de sange    
  Rusia a pierdut, Ucraina este divizata    1 comentariu
  Kievul, sursa majora de instabilitate    
  Presa rusa: "Cele trei Ucraine"    
  Geoana a recunoscut autenticitatea stenogramelor PSD    9 comentarii
  I-a scapat nedecorat    1 comentariu
 Top afisari / comentarii 
 Ziua Nationala la romani - 10 Mai, 23 August, 1 Decembrie (163 afisari)
 Siguranta rutiera, la o firma de gunoi (157 afisari)
 Hunedoara impotriva evaziunii fiscale si a contrafacerilor (59 afisari)
 Pasii spre Marea Unire (40 afisari)
 Maria Marinescu si-a lansat o noua colectie vestimentara (37 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2004 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01031 sec.