Regina am fugarit si-am fugarit regina prin canepa albastra unduind ca valurile marii-n furtuna am tavalit-o am pus-o la pamant ca valurile marii-n furtuna am gafait am plans deasupra ei cateva ore cateva zile si nopti la rand si tipatul ei de scarba sau de placere (cine poate sti hachitele unei regine?) s-a scurs printre pietre prin crapaturile pamantului insetat boii domnului urcau pe picioarele ei batrane pline de vanatai cand deodata sangele ei albastru de regina mi-a aparut brusc la orizont era o dupa-amiaza pustie si marea latra singura cand pe nepusa masa mi s-a facut foame si urat am cautat scoici printre stanci intre timp regina plecase greoaie ca o vaca de muls in camasa ei victoriana de noapte doar cateva furnici urcau pe picioarele mele ciolanoase singure ca pietrele in vuietul marii Pustiul frate mi-a fost norul toata dupa-amiaza apoi a tulit-o dumnezeu stie unde incarcat de aur si de lacrimi am ascultat mahmur respiratia marii indepartate cu urechea tinta la vaietele celor naufragiati in fata ferestrei de piatra stelele palide inghiteau halci din pustiul ce inainta la adapostul noptii in tine ca o armata de hopliti ca o cumplita hoarda ca o nevazuta falanga macedoneana cand deodata somnul m-a inhatat in graba cu o mana intunecata m-a tras la fund in valtoare anotimpul tocmai isi zvarlea ultimii sai banuti in palma intinsa a iudei Unde Unde sunt vremurile in care corabiile intrau direct in panzele marilor maestri pe cand ei maruntii telali sacaitorii rentieri ai plictisului slaveau virtutile leprei ascunsele delicii ale ciumei in vremuri in care libertatea era doar un pseudonim al dorintelor nemarturisite iar noi bezmetici taifasuiam fara griji pe scaunele si beam spuneam glume spurcate in burta balenei ignorati de visterii de aurul toamnei de frunzele gurese ce camuflau spanzuratii din arbori de felinarele aclamand bezna cu atata supusenie Vitraliu Cenusiul acestei zile iti tine inima in sah Tacut ca pietrele de care iti sprijini mutenia vei incheia in sfarsit un pact secret cu umbrele apusului Umbre prelungi pictate de mana unui El Greco nevazut iti iau pe indelete masura si largi la suflet iti daruiesc o hlamida de aur un vesmant de sangeros imparat bizantin Doar cardul de grauri galagiosi ca poetii acestui sfarsit de mileniu imprastie solemnitatea de vitraliu a clipei Frig trece pe strada chipul de lemn vopsit al puterii o data pe an esti regele zapezii o data pe an imbraci camasa fericitului atunci talmacesc pentru pentru voi tipatul pietrelor cuvintele au ochii plini de cearcane si nesomn dar tu crezi cu tarie ca nici focul gheenei nu le-ar putea mistui deodata se face frig si tarziu moartea isi incheie grabita nasturii de aur ai mantalei iar seara marsaluieste pe strazi ca un soldatoi duhnind a bautura cu mainile patate de sange O sticla de vin Cade noaptea infasurandu-te intr-un cocon de intuneric in ceasul acesta nu esti decat o mumie violeta ce duce aur pe brate si pe fata o mumie cu o carte profetind tacuta in maini Mai negru ca noaptea corbul vasleste inca prin aer in cautarea hoiturilor in asteptarea potopului Sirena unui tren indepartat strapunge viscerele tacerii televizorul iti inunda incaperea cu un potop de stiri si catastrofe Prin fereastra deschisa turnurile orasului scuipa lumini si umbre viermuitoare Ochii bufnitei privesc ingaduitori furmicarul de oameni si jivine metalice Undeva destinul numara bancnote soioase si carti pe o masa verde Acum cineva se invarte nelinistit in cusca de beton a camerei ca Saturn devorandu-si fiul cel singur isi inghite urletul O sticla de vin sau de sange pe masa arunca pe peretii de var o pata de culoarea plamanilor Pluta Meduzei Dati-mi o pastila pentru singuratate aruncati-mi un colac de salvare o barca si vasle ca sa scap din acest negru puhoi de patimi din vartejul de atavice maluri sub cerul de plumb pe care pluteste-n deriva pluta Meduzei se-aud strigatele de deznadejde ale inecatilor acoperite grabnic de turme de nori manate de biciul groaznic al fulgerelor turme insemnate cu fierul rosu intr-o fierarie pustie de cateva veacuri se mai aud rasunand pe nicovala ciocanele iuti baroasele incinse de caldura ale bunului Dumnezeu fierarul croindu-ti armura o armura acum ruginita strapunsa de sageti si de suliti - un refugiu al vantului vremelnic lacas al randunicilor ce nu-si mai gasesc cuiburile-n furtuna Scrisoare din leprozerie la fiecare murmur al carnii buzele tale vorbesc din cosul de paine in timp ce scrijelesti randul acesta iti cade pe masa de piatra el marele vinovat degetul mic degetul aratator cum cade umbra din zid cum se prabuseste ploaia din nor la coltul pustiu al unei metafore cu zgomotul banutului pe masa telalului pleosc ochiul tau albastru ca marea pe hartia mototolita in graba de mainile palide ale ingerului exterminator virgula punctul semnul de intrebare sunt cantarite aici cu un ochi cu un nas sau poate doar cu un palid oscior o vuiet de oase o lepadare de sine te tupilesti te tichilesti sub palaria unei silabe te desfrunzesti pe hartia cu semne asemenea arborelui sub cerul de toamna Nu va mai fi judecata de apoi Instalat confortabil in mediocra mea viata ca Atotputernicul pe tronul sau ceresc sunt fericitul proprietar a catorva boli latifundiar a catorva zeci de hectare de melancolie titlurile mele de proprietate sunt doar cateva hartii cu poeme mototolite aruncate la cos sunt la fel de sarac ca Dumnezeu ce nu are nici celular nici televizor color nu are nici banci nici limuzine am in schimb o imparatie pe undeva pe sus langa stelele atat de indepartate de umeda mea garsoniera o imparatie pe care v-o daruiesc voua celor saraci cu duhul si celor bogati deopotriva pasiti cu grija oameni buni pe treptele de cristal ale cerului pana la poarta ei luminata v-astept acolo surazator si va aduc vestea cea buna nu va mai exista niciodata vreo judecata de apoi caci nici o femeie n-a murit nici un barbat n-a raposat trecutul n-a existat niciodata prezentul ne-a scarbit peste masura iar viitorul e aici la indemana noastra cald ca o paine pe care va invit s-o scoatem din cuptor si s-o frangem ca intre frati