De fiecare data cand se anunta premii literare, tristetea e mai mare decat bucuria. Nu pentru ca, in mod firesc, castigatori nu pot fi toti prezumtivii concurenti, ci fiindca, cel putin la noi, frustrarea reprezinta un sentiment mai puternic decat multumirea, astfel incat nu satisfactia laurilor conteaza, ci sentimentul amar ca nu i-ai luat (eventual, iarasi) tu. Scriu aceste randuri, gandindu-ma la consecintele dramatice ale acestei mentalitati, cu o veche traditie pamanteana, consecinte ce nu se reflecta doar in mentalul colectiv, ci si in modul de abordare al breslei. De decenii multe, ori de cate ori cineva era luat cat de cat in seama, numerosi altii se simteau profund nedreptatiti, unii devenind chiar extrem de eficienti in manifestarea sentimentelor lor. Premii importante internationale au fost compromise cu ajutor din tara, numeroase "dezvaluiri" au aparut exact la momentul oportun. Or, premiile, prin excelenta, o stie toata lumea, nu sunt decat rezultatele unor subiectivisme. De foarte multe ori in istorie, laureatii nu numai ca n-au confirmat la examenul timpului, dar au fost si selectati in mod bizar. Dar, parca, niciunde nu s-a facut o asemenea tragedie din efectele judecatilor juriilor. Pe de alta parte, societatea noastra, inoculata cu mania scenaritei, asociaza fiecare demers politic, economic sau cultural cu manevre oculte bine organizate. Nu fara motiv, dar de prea multe ori, nedrepte fata de intamplarile cinstite, care, totusi, nici ele nu lipsesc. De pilda, vesnicii laureati ai festivalurilor si simpozioanelor locale, premiati care colinda tara in lung si in lat pentru a primi ceea ce au dat ei la propria manifestare, reusesc sa compromita ideea de valoare si profesionalism. Cunoscut de toata lumea, fenomenul are doar scuza ca, in felul acesta, cel ce s-a straduit sa fie o gazda buna si sa atraga, prin numeroase umilinte, fondurile necesare, vrea � omeneste � sa fie rasplatit, la randul sau. Intr-o economie unde fiecare munca se cuvine sa fie retribuita, faptul nu este de condamnat. Dar daca, omeneste, lucrurile sunt in regula, din punctul de vedere al rostului propriu-zis al unui premiu literar, considerentele se schimba. Pentru ca nu mai este vorba despre recompense culturale, ci, cel mult, despre plati pentru efort organizatoric. Cum nu trebuie uitat nici faptul ca marea majoritate a intalnirilor locale nu reprezinta decat un prilej ca scriitorii sa se mai intalneasca intre ei si sa schimbe impresii, iar partea festiva nu constituie decat cireasa de pe tort. De multe ori nu mult mai valoroasa material decat cireasa insasi. In privinta premiilor nationale si internationale, cele ce dau cu adevarat prestigiu, lucrurile trebuiesc cantarite diferit, criteriile trebuie sa fie altele, iar receptionarea evenimentului pe masura. Noi nu reusim sa ne bucuram de succesul international al unui confrate � in extrem de rarele cazuri cand un asemenea eveniment are loc �, nu putem anticipa iradierea distinctiei asupra intregii literaturi romanesti si � fiind de acord sau nu cu alegerea juriului �, ne simtim mai degraba tot frustrati. In privinta listelor nationale, lucrurile stau si mai rau, mai ales ca nu fiecare an ofera o recolta la fel de bogata intr-un anumit domeniu, de exemplu in proza sau in poezie, in critica sau in debut, ca si anul precedent ori cel ce urmeaza. Astfel, in mod inevitabil, sunt ani cand autorii premiati sunt in mod inevitabil favorizati de o concurenta mai slaba, in vreme ce scriitori remarcabili pierd in conjunctura unei dispute cu adevarat puternice. Doar ca toate aceste constatari, oricat de corecte si de acceptate in principiu, nu mai sunt luate in seama atunci cand traditia ne invata ca de atatea ori au fost preferati invingatorii in urma unor manevre de culise cunoscute de toata lumea. Cand stii acest lucru, nu te poti consola cu gandul ca foarte mari scriitori nu au luat niciodata laurii breslei sau ai Academiei, ca altii, care poarta la butoniera distinctii importante, nu mai figureaza nici macar in dictionare. Chiar si intr-o cultura tot mai putin popularizata, ca a noastra, scriitorii sunt tot artisti, iar artistii sunt personalitati accentuate, la fel de capabile de gesturi de mare generozitate, ca si de statornice uri din nimic. Caracterizare valabila nu numai pentru artistul roman. Insa, in alte locuri, festivitatile de premiere dau prilej la sarbatori adevarate, pentru ca sarbatoritul poarta laurii intregii comunitati profesionale. Un mare premiu international deschide usile pe unde pot patrunde si confratii. Multa vreme, la noi, premiile s-au dat pe criterii stabilite la cafenea, apoi meritele au fost masurate dupa etaloane politice; au urmat cozeriile atat de bine cunoscute. Deseori, cand ajungi sa afli din cine este format juriul, poti anticipa cu destula precizie si cine vor fi castigatorii. Si pentru ca tacamul sa fie complet, mai apar in joc si considerente umane, demne de o comisie sociala. Sau considerente de genul "X n-a luat inca niciodata distinctia in cauza". Premiile scriitorilor, ale cetatenilor romani in general, trebuiesc intelese drept omagierea unor opere. Si drept o oportunitate pentru confrati. Atata vreme cat acestia se vor simti nedreptatiti, ori de cate ori nu se vor afla pe liste, nu s-a inteles menirea institutiei recompensei in general. Iar aceasta, adevarata menire, nici nu va exista.

Gheorghe SCHWARTZ