Ziua Logo
  Nr. 3179 de marti, 23 noiembrie 2004 
 Cauta:  
  Detalii »
Externe
Stiri pe scurt
-- Etienne sus in MAE francez
Ambasadorul Frantei la Bucuresti, Excelenta Sa Philippe Etienne, a fost promovat in structurile Ministerului de Externe de la Paris, la initiativa sefului diplomatiei franceze, Michel Barnier. Incepand cu anul viitor, Philippe Etienne va conduce in minister Directia pentru cooperare internationala si dezvoltare. Decizia a fost luata in Consiliul de Ministri saptamana trecuta, iar acordul pentru noul ambasador a fost deja cerut la Bucuresti. Philippe Etienne este unul dintre cei mai activi ambasadori aflati in post la Bucuresti, unde a invatat limba romana, pe care o vorbeste impecabil. In cei doi ani pe care i-a petrecut in Romania a vizitat aproape toate judetele tarii si a fost unul dintre factorii activi ai relansarii relatiilor franco-romane atat in plan politic, cat si cultural, respectiv economic. Redactia ZIUA il felicita sincer pe acest deosebit prieten al Romaniei. (Fair Press, Paris)
Israelul in conferinta
Excelenta Sa, ambasadoarea Israelului in Romania, Rodica Rodion Gordon, va sustine astazi la Universitatea Bucuresti, Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala, o conferinta dedicata situatiei fierbinti din Orientul Mijlociu. Incepand cu ora 16, la sala de consiliu a Facultatii, din Bulevardul Schitu Magureanu 9, Excelenta Sa va prezenta dintr-o perspectiva israeliana situatia procesului de pace din Orientul Mijlociu dupa Arafat. (V.R.)
Teleradio-Moldova in strada
Jurnalistii protestatari de la Teleradio-Moldova si-au exprimat duminica, in cadrul mitingului de protest organizat saptamanal langa monumentul lui Stefan cel Mare din Chisinau, ca aplanarea conflictului de la compania de radio si televiziune este tergiversata intentionat de catre conducerea acesteia. In opinia lor, "se duce o lupta in care vor castiga cei cu nervii mai tari", informeaza AP Flux si RGN. Protestele fostilor angajati ai Teleradio-Moldova dureaza de aproximativ patru luni si au luat diferite forme, inclusiv greva foamei. In prezent, jurnalistii picheteaza de luni pana vineri cladirea Parlamentului, iar in fiecare duminica se aduna in centrul capitalei moldovene. Ei afirma ca lupta "nu pentru locurile de munca pierdute, ci pentru democratizarea companiei Teleradio-Moldova, pentru transformarea acesteia in institutie publica si pentru dreptul la exprimare al cetatenilor Republicii Moldova". (Ruxandra SANDRU)
Romanii din Serbia
La sfarsitul saptamanii trecute, la Varset, a avut loc o intalnire a conducerii comunitatii Romanilor din Serbia, a conducerii Partidului Democrat al Romanilor din Serbia si asociatiei culturale Ariadnae Filum, informeaza RGN Press. Aceasta sedinta este prima dupa o periada in care relatiile dintre aceste organizatii au fost inghetate si dupa ce CRS, Alianta Romanilor din Voivodina si Miscarea Democrata a Romanilor din Serbia au format Consiliul National al Romanilor din Serbia, in timp ce Partidul Democrat al Romanilor din Serbia si Ariadnae Filum sustineau si sustin formarea Consiliului National al Valahilor. S-a discutat despre reluarea colaborarii si proiecte comune, despre mass-media in limba romana in nord-estul Serbiei, despre divergentele intre organizatiile romanesti si despre strategiile si telurile comune, concluziile principale vizand reluarea parteneriatului, elaborarea unor proiecte intre organizatiile romanesti din Voivodina si organizatiile romanesti din sudul Dunarii. (Ruxandra SANDRU)
Datoria Irakului, rasa 80%
Tarile membre ale Clubului de la Paris au ajuns la un acord cu privire la anularea a 80 % din datoriile Irakului fata de ele, a anuntat - duminica - presedintele acestei instante care regrupeaza 19 state, citat de Reuters si Rompres."Creditorii din cadrul Clubului de la Paris au semnat tocmai un acord de restructurare a datoriei Irakului", a declarat Jean-Pierre Jouyet in cadrul unei conferinte de presa. El a confirmat ca acordul prevede anularea a 80% din datoria irakiana fata de tarile Clubului de la Paris in trei etape: 30% imediat, 30% in 2005, iar 20% in 2008. Realizarea acestui acord va reduce datoria Irakului fata de tarile Clubului de la Paris la 7,8 miliarde de dolari in loc de 38,9 miliarde. Irakul datoreaza Romaniei in total 2,5 miliarde de dolari, la care Romania a anuntat ca nu renunta. (D.E.)
Powell, ultimul turneu
Secretarul de stat american Colin Powell a sosit, duminica seara, in Israel pentru intrevederi vizand relansarea procesului de pace si pregatirea alegerilor palestiniene, informeaza Rompres. Intr-o declaratie facuta presei, el a afirmat ca doreste sa-i incurajeze pe palestinieni si pe israelieni sa faca tot posibilul pentru ca alegerile prezidentiale sa aiba loc, asigurandu-se si conditiile unei maxime participari a palestinienilor. (D.E.)
A r h i v a
  Iranul a evitat razboiul cu SUA    3 comentarii
  Amendamente aspre pentru Romania    6 comentarii
  BBC, despre dezastrul Bastroe din Delta Dunarii    1 comentariu
  Mister total asupra cauzei mortii lui Arafat    6 comentarii
  Bush va face presiuni asupra Congresului pentru o noua CIA    2 comentarii
  Romania a lansat "Ghidul lucratorilor romani din Italia"    1 comentariu
 Top afisari / comentarii 
 Scandal intre Politie si Parchet pentru Semeghin (235 afisari)
 Parteneriat intre CNN si Realitatea TV (47 afisari)
 Portret expozitional John Cage (46 afisari)
 Danele din Constanta, scoase abuziv la licitatie (43 afisari)
 Stiri pe scurt (37 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2004 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00970 sec.