Toader PALEOLOGU 

Toata lumea e de acord ca politica romaneasca e "ca-n Caragiale", dar prea putina lume se duce la text pentru a gasi solutii si raspunsuri in fiecare replica a "Scrisorii pierdute", veritabila biblie pentru orice om care vrea sa priceapa ceva din fenomenul politic. Rafturi intregi de politologie nu fac cat o vorba din comedia machiaverlacurilor in regim electoral, asa cum le-a descris Nenea Iancu. Cine ar fi imaginat, de pilda, ca inca de la primele focuri ale competitiei din acest an vom avea de-a face nu cu un singur scandal de "plastografie", ci cu doua? Daca "docomentul" exhibat de Corneliu Vadim Tudor impotriva lui Mircea Dinescu starneste in mod instantaneu replica "Afara plastograful!", celalalt, scos la iveala de Basescu in disputa cu Nastase, te pune pe ganduri si te afunda in perplexitatea cetateanului turmentat. In ce ma priveste, doar chestiunea sistemului de impozitare ma mai ajuta sa raspund fara ezitare la intrebarea "cu cine votez?" Este, cred, un criteriu foarte simplu, in masura in care reforma fiscala propusa de PSD este cu totul neconvingatoare si penalizanta, in continuare, pentru clasa de mijloc. Romanul nu poate "sa prospere" decat daca nu este deposedat in mare masura de rezultatele muncii sale. Iar "travaliul" va continua sa nu se faca deloc in tara asta in caz ca impozitele raman atat de ridicate pentru niste venituri in fond modeste (38% pentru cei cu venituri de peste 400 de euro, ceea ce este considerat salariu neimpozabil in alte tari). Cum se pot declara "buni romani" niste oameni care vor sa perpetueze acest sistem spoliator si generator de coruptie? Asta in caz ca "tarisoara" este altceva decat pretext de induiosare electorala. Marturisesc ca variatiunile pe tema "bunului roman" mi s-au parut partea cea mai jenanta a prestatiei candidatilor prezenti in urma cu cateva zile la "Seara presedintilor" de pe Antena 1. In mod cert "tarisoara" si "interesul national" vor fi amplu invocate in ciulamaua care ne paste dupa alegeri. Daca ultima saptamana de campanie nu va aduce schimbari radicale, Parlamentul iesit din urne in ziua de 28 noiembrie va fi in imposibilitatea de a mandata un guvern monocolor sau sprijinit, cel putin, pe o coalitie acceptabila. Prin aceasta din urma expresie inteleg fie un Guvern PSD-PUR-UDMR, fie PNL-PD-UDMR. Problema e ca cele 6-7 procente ale UDMR nu vor fi, probabil, suficiente pentru a ridica una dintre cele doua aliante concurente pana la fatidicul 50%. Evident, alianta cu PRM iese din calcul pentru fiecare dintre cele doua formatiuni favorite. Ce ramane, asadar, de facut in asemenea situatie? "Tradare! tradare! de trei ori tradare!". Or, chiar trei sunt principalele variante pentru a iesi din incurcatura, care mai de care mai fantezista si mai putin credibila. In mod cert, varianta cea mai simpla ar fi ca profesionistii tradarii, adica "umanistii", sa dezerteze Partidul Social-Democrat si sa se arunce in bratele Aliantei PNL-PD pentru a fi din nou la guvernare. Daca totusi aceasta ipoteza mi se pare putin probabila, motivul nu este de ordin moral, ci mai degraba pragmatic: s-a vazut prea bine in cursul acestui an ca Partidul Umanist nu poate convinge prin propriile forte un segment semnificativ al electoratului. Atunci cand ai tradat deja alegatorii, nu poti trada asa curand pe cel de care vei avea din nou nevoie ca sa te mentina artificial in viata. Tradarea Partidului Democrat ar putea sa se produca din doua motive: afinitatile ideologice cu Partidul Social-Democrat si multiplele legaturi personale dintre cele doua formatiuni. In ultimii ani, s-a tot plecat din PD in PSD, partidul domnului Basescu fiind campion absolut in materie de improspatare a cadrelor partidului de guvernamant. De-aici vine, dupa parerea mea, grija lui Traian Basescu de a promova oameni noi pe listele Partidului Democrat. Niste tineri politicieni care n-ar fi nimic fara bunavointa sefului si care-si datoreaza pozitia imensei lui popularitati, nu se vor apuca sa-l "tradeze" de dragul unor avantaje de moment. Intr-un partid condus de asa lider harismatic, deputatul este pur si simplu un instrument, "curat instrument". Cu alte cuvinte, asemenea alesi nu pot trada decat daca o cer "interesele partidului", iar Badia Traian este singurul in masura sa spuna care sunt aceste interese. Ca sef al Opozitiei bine insurubat la Primaria Capitalei va avea tot interesul sa continue rezistenta sa intransigenta. In schimb, ca sef al statului aflat "deasupra intereselor de partid", el va avea nenumarate alte optiuni la dispozitie. In sfarsit, s-a tot vorbit despre o eventuala alianta PNL-PSD. Dezirabila pentru unii, ea este de fapt varianta cea mai putin probabila. In fruntea Partidului Social-Democrat se va afla, peste putina vreme, un om care a evoluat in multe privinte, dar care intr-una singura a ramas constant, si anume fundamentul antiliberal al gandirii sale politice. Pentru Partidul National-Liberal alianta cu social-democratii ar echivala cu o sinucidere atata vreme cat cota unica de 16% nu devine un punct esential al unui ipotetic si improbabil program comun de guvernare. Iar Iliescu nu va inghiti niciodata asa ceva. Am discutat pe rand diferitele posibilitati de tradare patriotica cu suport in afara Partidului Social-Democrat. Las, asadar, liderilor si alesilor acestui partid grija de a medita vorbele lui Farfuridi: "Pentru ca eu am zis-o cu strabunii nostri, cu Mircea cel Batran si cu Vlad Tepes, neica Zahario: imi place tradarea, dar...".