Ioan GROSAN 

In fine, Iordanescu a facut un gest normal: finalizat prin trei cruci mari si late, si-a dat demisia. Dar, vorba lui Octavian Paler de pe la inceputul anului 1990, "care normalitate?!" Pai, normal ar fi fost ca gestul fostului selectioner sa fie simultan ori cel putin urmat la scurt timp de demisia lui Mircea Sandu si-a sleahtei pe care-o naseste la FRF, de cea a lui Mitica Dragomir, care tot se lauda el pe toate drumurile cu jucatorii din campionatul intern s.a.m.d. Insa obrazul gros se tine cu mult mai multa cheltuiala decat cel subtire si-o asemenea increngatura dubioasa precum cea de la noi, din fruntea sportului-rege, numai dracu' o mai poate descalci, care sta si el pitit, sunt convins, undeva pe la subsolul Casei Fotbalului. M-am si gandit zilele acestea daca a mai stat cineva, ca Mircea Sandu, 14 ani neintrerupti in fruntea unui organism de importanta nationala (si nu numai), fara sa poata fi clintit din scaun. Cred ca Augustin Buzura, la Institutul Cultural Roman, dar Domnia-Sa, desigur, pentru cu totul alte merite... Si, culmea, nici nu sunt semne ca Nasu' ar putea fi silit sa plece. Modelul este, evident, Ion Iliescu, care nu se da scos din politica - cum insusi a sugerat - decat printr-o "alunecare", cu picioarele inainte. Va veni, probabil, la carma nationalei, Victor Piturca. Dar am vaga banuiala ca nici el nu va face multi purici pe-acolo. Nu pentru ca n-ar fi capabil, ci pentru ca fotbalul romanesc a ajuns la cheremul unor iaurgii, barbugii, smenari si fosti militieni al caror damf interlop nu-l pot acoperi nici tone de "Hugo Boss".