Ziua Logo
  Nr. 3177 de sambata, 20 noiembrie 2004 
 Cauta:  
  Detalii »
Editorial
Elitele de prada
Serban ORESCU 
Ce sunt "elitele de prada", in actuala societate romaneasca, bantuita de coruptia endemica, nu-i greu de inchipuit; un termen nou, corespunzand unei categorii sociale parazitare - reteaua care leaga statul cu marii corupti.
Raportul de analiza si prognoza al Societatii Academice din Romania privind alegerile din 2004 descrie, intre altele, si rolul nociv, dar important al acestor elite in societatea de azi si in perspectiva apropiatelor alegeri. Daca viitoarele alegeri vor fi castigate de actualii guvernanti, sugereaza raportul, grupurile de influenta, care de ani de zile trag sforile afacerilor ilicite, isi vor mari cheagul. Daca insa alegerile vor fi castigate de opozitie - legaturile dintre putere si lumea afacerilor ilicite vor fi intrerupte sau cel putin perturbate. Chiar daca cei ce vor veni la carma n-ar fi de o perfecta moralitate, ei vor fi nevoiti sa inceapa de la zero sau aproape de la zero cu alti detinatori ai puterii, o perturbare majora pentru o lume care se intelege in prezent dintr-o simpla privire. Daca se intampina atatea greutati la toate nivelele in combaterea coruptiei este pentru ca angrenajul coruptilor functioneaza mai bine decat autoritatile si justitia. De ce? In virtutea continuitatii existente intr-o societate si economie in care posturile de comanda constituie o cetate de necucerit, timp de 15 ani fiind apanajul aceluiasi partid.
Desigur ca solutia optima ar fi prin justitie. Dar daca justitia functioneaza imperfect, precum in Romania, ce-i de facut? Ramane intreruperea circuitelor care leaga puterea de lumea afacerilor ilicite, prin schimbarea celor ce guverneaza. "Politica este captiva a unei retele clientelare" - se poate citi in raportul Societatii Academice din Romania.
Altfel spus: de ce sa lase o tara, nefolosit, prilejul de a pritoci cel putin aceasta retea prin alegeri libere? Caci cu cat este o persoana corupta mai mult timp in scaun, cu atat creste ispita de a confunda avutul public cu cel personal si de a-si crea retele de complicitate in jur.
Dupa 15 ani de guvernari post-comuniste s-a format in Romania, in ciuda democratiei, o clasa de privilegiati care prospera din incalcarea legilor; ei au in comun un statut social nemeritat care le ingaduie sa faca legea in continuare. Sondajele de opinie arata ca oamenii fara relatii trebuie sa plateasca mita pentru a obtine ce li se cuvine potrivit legii. De unde concluzia - pe care raportul nu o formuleaza explicit, dar usor de dedus: de ce sa nu profite societatea de ocazia alegerilor, pentru a dezorganiza prin vot aceste retele parazitare, retragandu-le increderea? Mecanismul democratic o permite, iar interesul general o impune.
 Comentarii: 5 Afiseaza toate comentariile  
unde esti Europa Libera ? poate renaste Serban Orescu ?   de manixazi
DOAR PEDEAPSA DURA REZOLVA SITUATIA !   de Marius Adrian Porojnicu
Elita de prada   de condruz
Pirania   de CALUGARUL
Elita de prada   de ethno1940
A r h i v a
  Cine sunt "altii"?    30 comentarii
  Doua campanii    5 comentarii
  Alegerile ucrainene ca lectie pentru Moldova    2 comentarii
  Despre boieria spiritului    5 comentarii
  La judecata zilei    3 comentarii
  Depolitizarea institutiilor - conditie de baza a democratiei    2004-11-17
  Candidatii la Presedintie si restituirea imobilelor    2004-11-13
  Un pas important al BNR - circulatia libera a capitalurilor    2004-11-10
  De ce creste bugetul serviciilor secrete?    2004-11-03
  Romania sta prost la capitolul Justitie    2004-10-30
 Top afisari / comentarii 
 Terorismul internaTional (868 afisari)
 Sindicat politic la Garda Nationala de Mediu (178 afisari)
 Madonna lui Raibolini la MNAR (148 afisari)
 LIVIU ULEIA (134 afisari)
 fise de cenaclu online (75 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2004 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.39357 sec.