Gabriel ANDREESCU 

Comisia Internationala pentru Studierea Holocaustului in Romania a lansat la sfarsitul saptamanii trecute Raportul sau, promis in urma cu un an. Este fara doar si poate un eveniment cu implicatii multiple si pe termen lung. Prin comparatie, prezentarea mediatica pare mai curand modesta. Mai departe voi lua in considerare numai cele 66 de pagini ale "Sumarului executiv", caci acestea vor purta mesajele activitatii Comisiei, nu celelalte circa 1000, elaborate de membrii ei. Raportul stabileste la inceput folosirea termenului "Holocaust" exclusiv cu privire la anihiliarea evreilor, separand-o de "persecutii si arestari in masa care au avut loc si impotriva altor grupuri etnice, ca Sinti si Roma, impotriva persoanelor cu dizabilitati mentale, oponentilor politici, homosexualilor si altora". Vorbind in acesti termeni, Comisia exclude sau evita initial dimensiunea genocidara a masurilor luate impotriva altor grupuri identitare. Pe parcurs insa, se face referire explicita la genocidul romilor. Dincolo de acest element de inceput, Rezumatul executiv enumera mai multe concluzii istorice si recomandari. Exista multe afirmatii drastice cu care societatea romaneasca are obligatia sa se confrunte. Caci, daca nu exista o cercetare istorica documentata, in masura sa schimbe substantial datele furnizate de Comisie - si de ce ne-am astepta sa existe?, enunturile trebuie asumate si trase concluziile. Este si motivul pentru care voi cita pe larg textul Comisiei. Iata: "Dintre toti aliatii Germaniei naziste, Romania poarta responsabilitatea pentru cea mai mare contributie la exterminarea evreilor, in afara Germaniei insesi. Omorurile savarsite in Iasi, Odessa, Bogdanovka, Domanevka si Peciora sunt printre cele mai hidoase crime comise impotriva evreilor in timpul Holocaustului. Romania a comis un genocid impotriva evreilor. Supravietuirea unor evrei in anumite parti ale tarii nu schimba aceasta realitate". Or, cine are alte opinii privind "locu" Romaniei in suprimarea evreilor are si obligatia sa demonstreze ca lucrurile au stat altfel. Sau: "Romania se incadreaza in categoria tarilor caracterizate de o participare organizata a statului la genocidul impotriva evreilor si romilor in timpul celui de al doilea razboi mondial. Romania s-a aflat intre acei aliati si colaboratori ai Germaniei naziste care au avut un plan sistematic de persecutare si anihilare a populatiei evreiesti si rome ce traia pe teritoriile aflate sub controlul lor direct". Iata si caracterizarea facuta sefului statului, responsabil pentru cele intamplate: "Dar faptul ca acesta si-a iubit tara este irelevant: Antonescu a fost un criminal de razboi in cel mai pur sens al cuvantului. Conducerea sa a implicat guvernul roman in crime impotriva umanitatii". Am citat pe larg, cum am anuntat de la inceput, caci aceste evaluari au toata forta unor sentinte de manuale de istorie. Putin probabil ca o analiza comparativa detaliata sa ajunga la alte rezultate de fond. In raport cu concluziile istorice, recomandarile devin ceva mai terne. Ele invita la declaratii oficiale; publicarea Raportului Comisiei; diseminarea rezultatelor; revizuirea, corectarea si proiectarea unor programe adecvate si a unui manual privind Holocaustul bazat pe lucrarile Comisiei; comemorarea; crearea unui memorial national al victimelor Holocaustului in Romania; prezentarea de expozitii permanente; documentarea privind victimele Holocaustului; asigurarea accesului la arhive; anularea reabilitarii criminalilor de razboi; acceptarea responsabilitatii pentru faptuitorii de crime; corectarea si impunerea legislatiei privind negarea Holocaustului. Dupa opinia mea, Raportul contine si aspecte controversate, care nu se reduc la observatii, intotdeauna inerente, fata de detalii. Una ar fi interpretarea participarii la razboiul impotriva URSS. Citez: "Chiar daca razboiul sau in Est a fost de multe ori interpretat doar ca o incercare de recastigare a Basarabiei si a Nordului Bucovinei sau ca o parghie menita a-l convinge pe Hitler sa inapoieze Romaniei Nordul Transilvaniei, Antonescu avea aspiratii mai inalte, prin care, "simtindu-se cu nimic mai prejos decat Hitler si Mussolini, isi imagina un imperiu dacic din Balcani pana la Nipru". Or, "aspiratiile" lui Antonescu, oricare ar fi fost ele, raman un aspect cu totul marginal fata de imposibila situatie in care fusese pus statul roman in urma Pactului Ribbentrop-Molotov. A reduce optiunile de atunci la o problema de psihologie nu constituie o proba de rigoare metodologica. O alta problema ar fi opinia despre procesele impotriva criminalilor de razboi, in particular, al lui Ion Antonescu. Comisia observa ca ele au abatut atentia de la principalul aspect, al responsabilitatii fata de crimele impotriva comunitatilor de evrei si tigani. Iar concluzia este ca, "in ciuda acestor rezerve, trebuie respinse toate incercarile de de-legitimizare a procesului si, in cele din urma, de reabilitare a lui Antonescu si a regimului sau, impreuna cu incercarile de utilizare a materialului de la proces pentru a dovedi ca procedurile fusesera ilegale". Din contra, determinarea naturii acestor procese, evident incompatibile cu ideea de justitie, reprezinta un subiect de discutie absolut legitim. Numai ca, oricare ar fi concluzia, aceasta nu reprezinta un argument de reabilitare a lui Antonescu. In sfarsit, Sumarul executiv contine spre final un numar de consideratii referitoare la distorsionarea, negarea si minimalizarea Holocaustului in Romania. Ele sintetizeaza, practic, teoretizarile dintr-un volum publicat acum doi ani la Editura Polirom. Tot aici, sunt incluse "polemici subiective" prin care Monica Lovinescu si Dorin Tudoran ajung cazuri problema ale Comisiei Internationale pentru Studierea Holocaustului. Or, in nici un caz astfel de speculatii analitice si batalii personale nu-si au locul intr-un document de asemenea natura, cu o asemenea miza.