Campania electorala romaneasca pare sa aiba, din ce in ce mai mult, un aer de normalitate care ne infioara, neobisnuiti fiind cu lucrurile ce se desfasoara conform scenariului stabilit. Predictibilitatea vietii noastre politice incepe sa devina fapt, urmand modelul economiei nationale sau al legislatiei adaptate directivelor europene. Plictisitor? Reconfortant? Greu, foarte greu de spus, atat timp cat numarul cersetorilor de pe strazi ramane constant, iar cel al infometatilor fara glas creste ingrijorator. Este foarte ciudat faptul ca ne apropiem asa de rapid de Europa - asta ne spune toata lumea - dar ne ascundem in continuare de vecinul de apartament care vine sa incaseze intretinerea. si asta acum, cand iarna inca nu a venit si cand tarifele nu au fost pe deplin aliniate. Ce va fi in ianuarie? "Cum ce va fi?" ma cearta zeci (da, zeci) de televiziuni, brat la brat cu cateva ziare si cu o multime de cetateni hotarati sa faca din Romania o tara care sa para altceva decat este: "Vom avea alt Guvern!". Asta va fi sursa noastra de caldura, izvorul nostru de bunastare, banca prietenoasa care ne va credita, fara dobanda, supravietuirea. Toti, dar absolut toti candidatii pe care i-am urmarit, redescopera panaceul traditional, desi stiu, cu totii, ca Guvernul Romaniei a incetat de mult a mai fi leac pentru bolile cronice ale tarii: saracie, coruptie, nesiguranta, abuz, birocratie excesiva. Executivul, indiferent din cine va fi compus, indiferent de cine il va conduce sau domina, va semana foarte bine cu cel de azi sau cu cele din trecut, imobilizat intre cerintele unor institutii internationale si oligarhia dubioasa de la Bucuresti. Este momentul sa va spun ca punctul de vedere de mai sus nu imi apartine, ci este preluat, cat se poate de fidel, de la unul dintre scepticii autentici care ma viziteaza pentru a incerca, din cand in cand, sa-si reinvie speranta. Am devenit un fel de medic-vrajitor ce trateaza lipsa de incredere a prietenilor mei care nu mai au puterea sa plece "afara" si nici iluzia ca pot ramane "aici". Raspunsul meu, repetat de fiecare data de parca ar fi premiera absoluta, consta intr-o riposta ferma, care vorbeste de Portugalia, de Grecia, de Cehia sau Polonia. Si este, sunt convins, un raspuns deosebit de tonic, din moment ce oamenii se simt mai bine decat inainte sa-l auda. Gandul la aceste tari europene este visul frumos al romanului din acesti ani si, trebuie sa recunoastem, este un vis realizabil. Mai avem putin pana in 2007 (este drept nu e prea mult nici pana in 2012), iar predictibilitatea generala va deveni cu adevarat reconfortanta. Vom sti la ce sa ne asteptam cu privire la ziua de maine, vom avea siguranta ca ne putem lua salariile si/sau alocatiile, ca exista instante credibile carora putem sa ne adresam, ne vom putea face planuri pe termen lung si asa mai departe. Pana atunci insa, trebuie sa mai facem cate ceva. Si nu din alt motiv, dar de atunci in colo vom avea si mai multe lucruri de facut. Asadar, suntem o tara europeana si trebuie sa intelegem acest dat. Nu Iliescu, nu Nastase, nu Constantinescu sau Radu Vasile ne-au dus in Europa, ci ne-am intors aici noi toti, cu multe eforturi si cu destule sacrificii. E foarte greu de crezut ca cineva ne-ar fi putut inchide aceasta cale, dupa cum este aproape imposibil sa ne imaginam vreun terorist care sa ne deturneze calatoria. De aceea, procesul de aderare nu prea are greutate electorala. Asa cum observ ca nici dezvoltarea economica, nici coruptia, nici investitiile straine nu mai sunt subiecte interesante pentru electoratul roman, dispus mai degraba sa fie atent la fizionomia si averea candidatilor decat la discursul lor. Va marturisesc ca acelasi lucru se intampla si "dincolo", indiferent ca vorbim de estul sau vestul Atlanticului de Nord. Pentru ca discursul este, in mare, ACELASI. Difera virgule, cifre, intonatii - dar propunerile sunt, in fond, aceleasi. Iar asta, indiferent de inerenta plictiseala a auditoriului, este bine. Este bine, pentru ca locul destinatiei noastre este stabilit ferm, iar cei care ne cer votul ne promit sa ne duca acolo unde noi am dorit sa ajungem. Ca urmare, incapabil sa disting particularitati decisive, ma astept ca "noul Guvern" sa fie capabil sa se lase ajutat de Uniunea Europeana, pentru ca aderarea Romaniei sa fie deplina. Si nu stiu de ce, ma tot gandesc la un guvern de tehnocrati, condus de cel pe care il consider singurul prim-ministru postrevolutionar: eternul Guvernator al bancii centrale. Un guvern de larga inspiratie nationala, sustinut pe fata si lovit prin spate de toate fortele politice democratice, capabil sa ia acele masuri pe care politrucii romani s-au dovedit incapabili a le lua atunci cand ar fi trebuit. Masuri reci si ferme, pentru care va fi injurat pe loc si laudat cine stie cand, dar care vor dinamiza procesul integrarii, in conditiile in care politicienii romani nu se vor teme ca isi dezamagesc sustinatorii. si asta numai doi ani si ceva, pentru ca va trebui sa ne intoarcem la viata normala. Numai doi ani, in care vom realiza ca adevarata caracteristica a noului Guvern Isarescu se va numi "de larga transpiratie nationala". Fiindca a cam venit timpul. P.S. M-am intalnit in holul scarii cu bunul meu prieten, care nu oboseste niciodata sa imi serveasca lectii ciudate. "Ce mai faci?" - l-am intrebat politicos si rece: "Inca bine!" - mi-a raspuns cu un zambet trist. O fi vorba de predictibilitate?

Mirel TARIUC