Daniel UNCU 

Odata cu scrutinul din 28 noiembrie, jocul politic autohton va fi din ce in ce mai sensibil la influentele termenilor din ecuatia europeana. Romania va intra intr-o alta zodie, marcata profund de politicile regionale ale UE, de interesele si logica demersului politic la nivelul Parlamentului European, de viziunea integratoare a unei Europe care incearca sa isi gaseasca echilibrul, punand in opera o noua arhitectura continentala dar, in acelasi timp, incercand sa pastreze un relativ status-quo al marilor puteri ale batranului continent. De aceea, cred ca pentru prima oara in ultimii 15 ani, alegerile generale din Romania nu se vor mai putea cantona in spatele baricadei nationale si a duelului bicisnic cu tinta exlcusiv romaneasca. Desigur, discursurile viscerale - care se mai fac auzite, rafalele gaunoase de extractie nationalista - care mai schiminosesc vocatia europeana a acestui popor raman, inca, unelte dragi (desi muscate din ce in ce mai mult de ridicol) ale unor politicieni de mucava. Efectele lor, insa, exprimate in voturi, ar mai putea cel mult sa crispeze dar, nicidecum, sa convinga. Iesirea discursului politic autohton din mitologia subiectiva a nationalismului trebuie sa reprezinte, fara doar si poate, unul dintre principalii vectori ai orientarii politicii romanesti. In acelasi timp, dincolo de europenizarea mesajului general, strategiile politice interne sunt deja - si, categoric, vor fi - indisolubil legate de jocul politic extern, de strategiile si interesele exersate de diversele grupuri politice de la nivelul Parlamentului European si al Comisiei Europene, tot atatea constrangeri relative de care Romania trebuie, fatalmente, sa tina cont in perspectiva aderarii si inevitabil ca viitor membru al Uniunii Europene. De aceea, devine aproape evident ca Romania are nevoie de un partid crestin-democrat puternic, reprezentat la nivelul Parlamentului European! Iata, de ce. Crestin-democratii pot intari pozitia noastra in fata unei realitati politice europene care inregistreaza o majoritate a europarlamentarilor crestin-democrati din Partidul Popular European (PPE). O majoritate clara, dar nu neaparat confortabila. Conform Tratatului de la Nisa, Protocolul A, art. 2, se stabileste alocarea unui anumit numar de europarlamentari pentru tarile membre si viitoare membre. Chiar daca, in ceea ce ii priveste pe viitorii membri ai UE, cifrele alocate sunt incluse intr-o declaratie anexa, ele neavand putere de lege, in document se face precizarea ca cifrele alocate reprezinta vointa politica a semnatarilor si, de aceea, ele vor reprezenta un "ghid pentru negocierile de aderare" - conform Memorandumului Comitetului pentru Afaceri Externe, din 7 Martie 2001. Conform acestei repartitii, la nivelul Parlamentului European, Romania ar trebui sa primeasca teoretic 33 de locuri, fata de 17 ale Bulgariei. O pondere generoasa, daca avem in vedere ca Austria primeste 17 locuri, Grecia - 22, Cehia - 20, Olanda - 25, Grecia - 22, Portugalia - 22, Danemarca - 13, Suedia - 18 etc. Aceste locuri, ca si pondere politica la nivelul grupurilor parlamentare existente in Parlamentul European, devin foarte importante - pentru cine intelege - ca si atu de negociere folosibil la momentul oportun. Caci, daca analizam repartitia politica din interiorul Parlamentului European vom constata ca PPE (crestin-democrat) are 268 de parlamentari, PSE (socialist) - 200, ELDR (liberal-democrat) - 88, Verzii/Alianta Europeana Libera - 42, Grupul confederal unit de stanga/Stanga nordica verde - 41, Independenta/Grupul Democrat - 37, Uniunea Europeana a Grupului National - 27, independenti - 29. Este evident pentru orice observator fie si neavizat ca, in cazul in care PSD castiga alegerile si domina Parlamentul de la Bucuresti, ponderea euro-parlamentarilor romani de stanga va fi una neplacuta intereselor grupului dominant la nivel european, adica cel al crestin-democratilor! Altfel spus, PSD are nevoie de o insertie crestin-democrata pentru a putea naviga fara probleme prin hatisul intereselor europene, in vederea sustinerii intereselor generale ale Romaniei. Cum actualul PNTCD se poate lesne confrunta cu situatia in care sa nu intre in Parlamentul de la Bucuresti, PSD trebuie sa inventeze ceva crestin-democrat sau poate sa inlesneasca (?) intrarea in Parlament a echipei incomodului Ciuhandu. Greu de presupus, insa, ca se va intampla asa ceva. Mai degraba, cred ca alianta cu PUR a avut in vedere nu atat teoreticele procente pe care partidul dlui Voiculescu le va aduce in urna ci, mai degraba interesul PSD de a arunca la inaintare in fata Europei o posibila formula politica, avand vocatie populara (crestin-democrata?) imprumutata de la PUR. O ultima varianta ar fi sinistra idee a transformarii PRM in partid crestin-democrat, idee care, insa, pare ca a fost abandonata dupa ce periplul peremist pe la Bruxelles s-a soldat cu un ciorchine de usi trantite diplomatic in nasul nationalistilor nostri. Oricum ar fi, alegerile din 28 noiembrie vor schimba radical logica strategica a politicii autohtone. Si, in acest context, mi se pare, fie si numai din motivele enuntate, ca avem nevoie de crestin-democratie mai mult decat sunt unii dispusi sa creada.