Eugen SIMION 

Este titlul romanului tiparit recent la Editura Paralela 45 de Dumitru Tepeneag, creator - impreuna cu Leonid Dimov - al onirismului romanesc, textualism de prima ora (in varianta noului nou roman), prozator bilingv, cunoscut in mediile intelectuale ale avangardei pariziene. Publica, in chip curent la "Editions POL" si are ceea ce in critica literara se cheama succes de stima. Romanele sale au fost traduse in Germania si, dupa cat sunt informat, urmeaza sa fie traduse si in Statele Unite. De curand a avut loc un colocviu in Belgia, dedicat operei sale, cu participare americana, franceza si, evident, romaneasca. D. Tepeneag - "eretic de stanga", cum singur se numeste - incepe sa fie recunoscut, apreciat si dincolo de cercurile totdeauna inguste si agitate ale literaturii experimentale... Trilogia Hotel Europa a marcat intoarcerea lui la limba romana si, totodata, reintoarcerea lui la structurile naratiunii realiste. O convertire strategica, aproximativa, caci prozatorul nu renunta nici aici la conventiile pe care le-a practicat si perfectionat timp de mai bine de 30 de ani de creatie. D. Tepeneag este, pe scurt, un spirit inovator, dublat de un moralist à outrance si de un teoretician cultivat si inspirat al romanului in asa masura incat el nu ezita sa-si introduca ideile in naratiunea epica. Face, in alte vorbe, metaroman, incurca in chip deliberat cronologia faptelor, strecoara mai multe planuri temporale, in fine, trece fara sa-si avertizeze cititorul din zona fantasticului in spatiul realismului crud. Acest joc epic complicat are menirea de a sugera fracturile interioare, complexitatea, relativitatea si stupoarea omului postmodern care traieste intr-o lume in care sunetele, culorile si mirosurile nu se mai cheama si nici nu se armonizeaza. O lume a paradoxurilor si a discontinuitatii. Acaparat de ea, individual post - istoric (cum i se mai spune) incearca sa-si caute, nu timpul pierdut, ci unitatea pe veci pierduta a fiintei sale. La belle Roumaine este o carte mai "usoara" (nu in sens estetic), cu o intriga, vreau sa spun, mai simpla si o nota, voita, de mondenitate si senzational. Vine dupa cele trei romane din seria citata (Hotel Europa), ample si substantiale, cu o miza mare, vine, zic, ca un episod adiacent, misterios si alert. Este istoria numai pe jumatate explicitata a unei femei tinere si frumoase, pe nume Ana, care este probabil spioana romanca trimisa in Occident inainte de caderea comunismului si, apoi, uitata. Faptele nu sunt, repet, sigure, pentru ca prozatorul - naravit si ludic - incurca lucrurile in chip deliberat, schimba identitatile personajelor, in fine, cand crezi ca ai dat de un fir sigur al naratiunii, schimba planurile temporale si schimba, in fapt, si datele naratiunii. D. Tepeneag este expert in asemenea destructurari care pun cititorul in alerta si-l obliga sa participe, de voie, de nevoie, la ordonarea cat de cat a faptelor. Ana traieste in acelasi timp sau succesiv cu un refugiat (spion) rus, pe nume Iegor, cu un profesor de filosofie neamt (Johann), apoi cu prietenul lui, Dieter, cu turcul Mehmet si, la urma, cu Edouard sau Edmond, de meserie sculptor. Ana este, care va sa zica, o femeie usoara, fara scrupule, mincinoasa pentru ca isi schimba mereu identitatea si inventeaza biografii fabuloase. Povesteste filosofilor nemti ca este evreica si a scapat din lagarul de exterminare nazist, rusului Iegor ii spune ca este medic, apoi asistenta sociala, in fine Ana (Hannah) da mai multe variante despre viata ei pentru a supravietui si pentru a-si deruta posibilii adversari. Ea este, care va sa zica, o Seherezada esuata intr-o istorie debusolata, promiscua... Este, in cele din urma, ucisa in baie, dar nu aflam cine este criminalul si nici mobilul acestei atrocitati. Mister calculat. Cine are interes ca lamentabila Seherezada sa fie suprimata dupa ce sistemul politic represiv care o trimisese in Occident se prabusise? Prozatorul, repet, nu spune. Ne sugereaza, in schimb, un destin tragic - derizoriu (mai mult derizoriu si absurd) care, intocmai ca soldatii japonezi uitati in jungla, dupa cel de al doilea razboi mondial, nu stie ca zidul Berlinului a cazut si ca razboiul rece s-a terminat. Stie, a fost de fata (la Berlin), dar spioana frumoasa si concupiscenta continua sa primeasca ordine de la un misterios Mihai (de care este, probabil, indragostita) si sa inregistreze barbatii pe care Seherezada aceasta impura ii ameteste cu povestile ei. Unele sunt prea din cale afara de dure (istoria cocosatului Daniel care o violeaza sau numai incearca, chemand in ajutor un caine lup etc.), cele mai multe au substanta si participa la configurarea acestei parabole a complicitatilor obscure in care traieste si in care dispare o femeie inteligenta, seducatoare si... pierduta. La belle Roumaine este, pe scurt, un roman bun, inteligent construit, un roman in care se intalnesc asprimile unui moralist intratabil si fanteziile epice ale unui prozator experimentalist de anvergura.