Ziua Logo
  Nr. 3148 de luni, 18 octombrie 2004 
 Cauta:  
  Detalii »
Politica
Diversiunea "Strategia DA"
Liderii Aliantei DA PNL-PD neaga informatiile aparute sambata, in cotidianul "National", potrivit carora retragerea lui Theodor Stolojan din cursa prezidentiala si inlocuirea acestuia cu Traian Basescu ar face parte dintr-o "miscare atent planuita" de strategii Aliantei. Ziarului citat a prezentat materialul ca fiind un "document exploziv", "confidential", "despre care exista informatii demne de incredere ca ar fi strategia secreta de campanie a Aliantei DA, realizata de o firma de consultanta care lucreaza pentru formatiunea amintita". Astfel, pe doua pagini de ziar au fost insirate, in detaliu, scenarii, strategii, sfaturi, "pasi tactici" - totul culminand cu propunerea strategilor privind anuntarea lui Stolojan ca viitor premier al Aliantei. Textul nu este semnat, iar numele unor personaje la care se face referire a fost "secretizat" de "National". In plus, in prezentarea "documentului exploziv" a fost strecurat, la un moment dat, dubitativul "daca documentul e autentic".
Ieri, Traian Basescu a afirmat ca materialul amintit "dezinformeaza total opinia publica", adaugand ca este vorba despre "o intoxicatie pesedista". Liderul Aliantei a apreciat ca astfel de "minciuni nedemne" sunt promovate si "prin intermediul jurnalistilor Dan Andronic si Bogdan Teodorescu". De asemenea, Basescu a fost de parere ca, daca o astfel de schimbare de candidati reprezinta o manevra abila, si pesedistii ar trebui sa il puna pe Mircea Geoana in locul lui Adrian Nastase, in postura de candidat la Presedintie. "Relatia dintre Nastase si Geoana s-a cam racit in ultima perioada deoarece Geoana a fost neinspirat si i-a spus premierului ceva de genul: "Adriane imi pare rau, a venit si timpul tau"", a mai afirmat in spirit de gluma Basescu.
Celalalt co-presedinte al Aliantei, Calin Popescu Tariceanu, ne-a precizat ca a "vazut" articolul respectiv, dar ca nu l-a "citit". "Acela nu este un document, ci cu totul altceva", a adaugat Tariceanu. La randul sau, purtatorul de cuvant al PNL, Eugent Nicolaescu, a refuzat sa comenteze "articole nesemnate".
Daca "documentul exploziv" este, de fapt, o "soparla" nascuta in laboratoarele PSD, inseamna ca semnalele emise zilele trecute dinspre partidul de guvernamant nu au fost intamplatoare. Saptamana trecuta, la o dezbatere televizata, managerul de campanie al PSD, Dan Nica, a anuntat cu emfaza, de doua ori, ca duminica (adica ieri - n.r.) liderul liberal Theodor Stolojan urma sa tina o conferinta de presa la care sa anunte ca retragerea sa in cursa s-ar fi facut ca urmare a unui santaj. Cu un aer atotstiutor, de om care cunoaste "politica de pe malurile Dambovitei", Nica a dat drept sigura o informatie care in cele din urma nu s-a confirmat. Insusi presedintele PSD, Adrian Nastase, a dat semne ca nu este strain de subiect. Nastase a spus vineri, la Congresul confederatiei sindicale CNSLR-Fratia, ca regreta faptul ca Theodor Stolojan s-a lasat manipulat de catre colegii din PNL si de catre liderul PD: "Adversarii nostri, in schimb, s-au jucat de-a candidatul la Presedintie, aratand, de fapt, ca nu ii respecta pe romani. Am aflat o multime de lucruri despre Theodor Stolojan - imi pare rau ca s-a lasat manipulat de catre colegi de la PNL si de catre liderul PD".
Razvan GHEORGHE Ovidiu BANCHES 
 Comentarii: 2 Afiseaza toate comentariile  
Vreau si eu   de UnCititor
Nimic surprinzator,   de Gotcu
A r h i v a
  Stavarache a trecut la PNL    4 comentarii
  PSD si Alianta accepta dezbaterile publice    
  Nati Meir: Arad Communications merge mai departe cu Vadim Tudor    2 comentarii
  Stiri pe scurt    
 Top afisari / comentarii 
 Un "om deplin" al stiintei romanesti (42 afisari)
 Scrisoare a lui Ierunca pentru Preda (26 afisari)
 Presedintele BEC este un judecator santajabil (22 afisari)
 file de cronica (15 afisari)
 Padurile Romaniei, incotro? (13 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2004 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00901 sec.