Toader Paleologu 

Am inregistrat cu consternare comentariile prin care unii facatori de opinie din tara au trivializat un eveniment patetic prin natura lui, anume retragerea lui Theodor Stolojan din cursa pentru Cotroceni si de la sefia Partidului National Liberal. Unii dintre ei, luand in deradere emotia lui Traian Basescu, au tratat intreaga afacere ca pe o "telenovela", un fel de inscenare de prost gust destinata sa influenteze un public de "coafeze". Nu ma jeneaza numai nesimtirea din spatele unei asemenea aprecieri, dar si stupidul machism care decreteaza ca "un barbat adevarat nu plange", in vreme ce asemenea rusinoasa activitate nu s-ar potrivi decat femeilor si in mod special bietelor "coafeze", pe care nu pricep de ce le dispretuiesc atat de mult acesti "barbati superiori" (poate pentru ca mutrele lor imbufnate nu pot fi corectate in nici un fel de mestesugul cu pricina). Atata numai ca aceste "creiere lucide" uita ca prima mare opera a geniului european, "Iliada" lui Homer, vorbeste tocmai de plansul lui Ahile la moartea prietenului sau Patrocle. Acesta este momentul cand "mania" Peleianului schimba directia. El alege atunci sa dea uitarii disputa de prestigiu care-l opunea lui Agamemnon pentru a-si indrepta mania impotriva celui ce i-a ucis prietenul. Pana sa ajunga insa la Hector, el "da iama" in troieni, ucigandu-i pe capete cu acea eficacitate nemiloasa care ne da fiori in partea finala a poemului homeric. In ultimul cant al "Iliadei" rasuna insa din nou plansul lui Ahile, atunci cand recunoaste in durerea lui Priam disperarea ce-l va cuprinde pe propriul lui tata la vestea mortii sale inevitable. Hohotele de plans ale lui Ahile sunt, asadar, momentele cheie ale marelui epos. Or, cine sau mai exact ce este Ahile? Mai intai de toate, "Iliada" este de la un cap la altul un poem despre barbatie ("andreia" desemneaza deopotriva curajul si barbatia). Iar, daca in primul vers Homer invoca zeita pentru a canta mania lui Ahile, a carui actiune nu ocupa de fapt decat ultima parte a epopeii, explicatia este ca el e, la urma urmei, cel mai barbat dintre barbati. Si iata ca tocmai el boceste de vuieste intreaga sandrama in care se instalasera mirmidonii. Sa terminam, asadar, cu aceste stupizenii prin care niste gazetari flecari isi dau aere de barbatie. Putine lucruri sunt in aceeasi masura demne de dispret precum pretinsa "luciditate" a masculului satisfacut de propria nesimtire. Revenind insa la Traian Basescu, nu ma voi apuca acum sa-l compar cu Ahile. Daca acesta incarneaza arhetipul aristocratismului nestavilit nici macar de autoritatea lui Agamemnon, marinarul nostru seamana mai degraba cu demagogii atenieni din secolul al V-lea, care stiau sa atate marinarii din Pireu sub cuvant ca erau, vorba ceea, "dintre ei" si "pentru ei". De-aici si reactia lui Nastase, care s-a grabit sa-l caracterizeze drept "mitocan". Atata numai ca premierul incearca si el de multa vreme sa fie "mitocan" si nu reuseste. Ce sunt altceva "glumitele" lui decat niste exercitii ratate de mitocanie? Cu alte cuvinte, Nastase se screme, iar lui Basescu ii vine. Ar fi normal ca poporul sa prefere originalul, si nu copia. Or, Basescu tocmai asta e: autentic. Tot autentice mi s-au parut si lacrimile lui. Alertat de un prieten diplomat ca Theodor Stolojan s-ar fi retras din cursa pentru Cotroceni, am sunat de la Berlin si am rugat-o pe sotia mea sa-mi puna in receptor discursurile celor doi presedinti ai Aliantei Dreptate si Adevar. Cred ca stiu momentul in care lui Traian Basescu i s-a pus un nod in gat: este pasajul din discursul lui Stolojan, in care acesta vorbeste despre "prietenul" lui. Evocarea prieteniei este elementul declansator a ceea a fost caracterizat drept "kitsch" si "telenovela". Pai, "telenovela" sunt atunci si moartea lui Patrocle, si doliul regelui Priam! Oricat de mare ar fi diferenta dintre Ahile si Basescu, astept ca acesta din urma sa dea si el iama in pesedisti cu binecunoscuta-i brutalitate. Cui pe cui scoate, nu-i asa? Important, din punctul meu vedere, este ca reformele liberale de care are nevoie societatea romaneasca sa nu se piarda in valtoarea luptei dintre doi social-democrati. De aceea revin, precum Cato cel Batran cu a sa "Carthago delenda", asupra necesitatii ca Alianta sa-si anunte din timp candidatul liberal la postul de prim-ministru, prezentand un ansamblu clar de masuri liberale si niste liste revizuite de candidati, convingatoare adica pentru aripa liberala a electoratului sau. Daca Traian Basescu este nimicitor precum Ahile, el este totodata viclean si versatil ca Ulise. Tocmai de aceea trebuie ca orientarea liberala a posibilului viitor guvern sa fie, ca sa zic asa, batuta in cuie, pentru a nu ne trezi, maine-poimaine, ca i se urca badiei Traian social-democratia la cap. Ne amintim cu totii cum a reusit sa tranteasca unul dintre guvernele Conventiei, condus, e drept, de un fost sindicalist fara tragere de inima pentru liberalism. Or, Calin Popescu-Tariceanu, omul care, dupa parerea mea, ar trebui sa asume rolul de posibil prim-ministru in situatia nou creata, era si el membru in acel guvern. Sper ca n-a uitat lectiile trecutului si ca, din cand in cand, mai reciteste "Iliada".