Motto: Inainte de a deveni istorie si chiar de a se intampla, multe evenimente majore sunt pregatite in laborator
Este timpul sa privim adevarul in fata. Romania s-a dovedit incapabila sa raspunda pe masura provocarilor ucrainene. Daca aceasta situatie continua, in ceea ce priveste Insula Serpilor si canalul Bastroe, atunci consecintele sunt in patru planuri: Bucurestiul se infatiseaza ca o putere jalnica, incapabila sa apere suveranitatea nationala a tarii; generatiile viitoare vor avea de pierdut si, in consecinta, ne vor arata cu degetul; comunitatea internationala nu ne va apara atat timp cat noi insine suntem incapabili sa o facem; sovaiala Bucurestiului este generatoare nu de stabilitate, ci de instabilitate in regiune. Este timpul sa aducem in boxa acuzatilor Presedintia si Executivul.
Eu nu imi propun sa intru in detalii istorice. Acest lucru s-a facut de catre specialisti. Clasa politica si opinia publica sunt complet si corect informate in legatura cu cele doua diferende romano-ucrainene, Insula Serpilor si canalul Bastroe. Insula Serpilor este teritoriu suta la suta romanesc, confiscat in mod abuziv de defuncta Uniune Sovietica in 1948, printr-un simplu proces verbal intocmit in Ambasada Moscovei la Bucuresti. Practic, un simplu prim-secretar al Ambasadei a preluat insula o data cu semnarea procesului verbal. Apoi, cand Uniunea Sovietica a disparut, Insula Serpilor a ramas in posesia Ucrainei, care acum isi propune sa o exploateze economic impreuna cu intreg platoul continental, bogat in minerale. Cu chiu cu vai, autoritatile de la Bucuresti s-au decis sa introduca o actiune la Curtea Internationala de Justitie de la Haga. Dar nu este revendicata proprietatea insulei, asa cum s-ar fi cuvenit, ci doar dreptul la impartirea exploatarii acesteia. Cat priveste canalul Bastroe, in ciuda protestelor mai mult sau mai putin formale ale Bucurestiului si a reactiilor internationale, lucrarile au fost finalizate. In prezent, prin punerea balizelor in apele noastre teritoriale si deplasarea, tot aici, in mod ostentativ, a unor nave, Ucraina desfasoara puternice actiuni cu caracter provocator. La care Bucurestiul este incapabil sa raspunda altfel decat prin plicticoase proteste. Ce se intampla? Cum poate fi calificata impotenta manifestata de institutia prezidentiala si de Guvern? Asistam la un act de tradare a intereselor nationale sau este vorba doar de balbaiala, de lipsa de fermitate, de incapacitate de decizie, de incapacitate de gestionare a unor evenimente cu caracter de provocare?
In 1997, sub un adevarat asediu mediatic generat de reactiile opozitiei de atunci - PDSR se afla in opozitie - Adrian Severin, in calitate de sef al diplomatiei romanesti, a organizat negocierea si, in final, ceremonia de semnare si parafare a Tratatului de baza cu Ucraina. Este cinstit sa spunem ca acest document a fost facut sub o puternica presiune externa. Fara semnarea unor tratate de baza cu vecinii, Romania fusese avertizata ca nu va putea fi primita in NATO. Graba cu care a fost negociat acest tratat si faptul ca presiunile erau exercitate mai degraba asupra Bucurestiului, care era un candidat eligibil NATO, decat asupra Kievului, candidat neeligibil, au facut ca spinoasa problema a Insulei Serpilor sa fie lasata la o parte - cum s-a intamplat si cu tezaurul in cazul tratatului de baza cu Rusia - urmand ca negocierea asupra statutului acestui teritoriu istoric romanesc sa aiba loc ulterior. Dupa 1997, Ucraina a refuzat, practic, o negociere care sa acorde o sansa si partii romane, iar recent a fortat in mod violent nota, facandu-si publica intentia de a-i da insulei un statut economic si de a trece la exploatarea platoului continental. Este o incalcare flagranta a obligatiei sale de a trata cu Romania, a statu quo-ului insulei, pana la perfectarea unei intelegeri, precum si a normelor internationale. In al doisprezecelea ceas, Bucurestiul a reactionat. Dar cum a facut-o? A introdus o actiune la Haga, dupa 24 de runde de negocieri care nu au dat nici un rezultat. Numai ca Romania este incapabila sa revendice ceea ce ii apartine de drept. Respectiv proprietatea asupra insulei. Autoritatile de la Bucuresti nu sunt capabile sa solicite decat o impartire a platoului continental. Si atata tot. Cu alte cuvinte, din capul locului lasam insula pe mana Ucrainei si jumatate din bogatiile platoului continental. Pentru a cersi, in genunchi, cealalta jumatate. Cat priveste canalul Bastroe, suntem la fel de incapabili sa reactionam. Ce mai asteptam pentru a ne apara granitele? Sa vina ucrainenii si sa desavarseasca proiectul lui Ceausescu, cu un canal pana la Bucuresti? Si apoi sa defileze cu navele lor, ca la ei acasa, pe sub Casa Republicii? Daca ni se incalca suveranitatea frontierelor, de ce nu procedam ca orice stat european? De ce nu deschidem focul?
Pana si Voronin s-a speriat. Si dupa ce, in urma cu doi ani, s-a plans ca rudele de la Bucuresti prea dau navala la Chisinau, astazi doreste relatii mai apropiate. Dar Bucurestiul doarme. Intre timp, se creeaza uniunea ruso-belaruso-ucraineana. Un nou imperiu care va tropai pe Insula Serpilor si pe bratul Chilia, pecetluindu-le soarta. Daca nu e tradare nationala, este oricum impotenta si prostie. Multa!