Gabriel Andreescu 

La sfarsitul anilor '80, multa lume gandise regimul lui Fidel Castro ca pe o piesa din siragul de domino care se prabusea de la o luna la alta. Fidel Castro a rezistat, in ciuda pierderii sprijinului simbolic si financiar al fostei URSS, in ciuda presiunii internationale crescande, in ciuda embargoului american. Situatia economica s-a deteriorat continuu. Opozitia la regim s-a extins, s-a adancit si s-a perfectionat. Au fost create zeci de organizatii ale disidentilor, zeci de femei si barbati s-au adaugat la lista rezistentilor din aceasta tara in care simpla detinere a unei copii a Declaratiei universale a drepturilor omului se pedepseste cu ani buni de inchisoare. Cel mai invocat opozant cubanez de astazi, Oswaldo Paya, a reusit la inceputul anului 2003 sa stranga 14.364 de semnaturi pentru un referendum constitutional (proiectul Varela). Pentru aceasta reusita, autorul avea sa primeasca, in luna mai 2003, premiul Saharov al Consiliului Europei. In luna martie 2003, regimul Castro a dat o lovitura vocilor contestatare. Nu mai putin de 75 de disidenti au fost inchisi si au primit ani grei de inchisoare - 29 de ani pentru Luis Enrique Ferrer Garcia, dupa ce l-a intrebat pe judecator daca doreste sa semneze petitia Varela. In lupta inegala dintre un regim stalinist si cubanezii care au curajul sa il infrunte, sprijinul international a devenit crucial. Direct implicata este comunitatea cubaneza din Statele Unite. Administratiile americane tin Cuba sub un embargou sever. America latina a inceput sa conteze la randul ei. Fiecare schimbare de regim in favoarea democratiei din aceasta regiune a adaugat cate un nou critic al autoritatilor de la Havana. Anterior, dictaturile extradau refugiatii cubanezi. Atitudinea europenilor este mult mai incerta. Datorita unei clauze specifice privind situatia drepturilor omului in tarile cu care UE are relatii economice, Uniunea nu poarta relatii comerciale cu Havana. Nu exista insa o condamnare oficiala a guvernului cubanez de catre Uniunea Europeana. Unele tari, precum Spania, critica regimul, multe insa prefera sa taca. Interesanta este pozitia democratiilor postcomuniste. Intre ele, se disting doua. Ambasada Poloniei la Havana a devenit gazda a rezistentilor. Organizatiile poloneze aduna ajutoare pentru familiile victimelor si isi trimit emisari. Republica Ceha ofera exemple de solidaritate chiar mai bogate. Parlamentari cehi au stat luni de zile in inchisorile cubaneze pentru asistenta data disidentilor. Nu este insa vorba numai despre eroismul unor persoane care fac exceptie. Ministerul de Externe ceh a fost un promotor in plan international al condamnarii Cubei. La sfarsitul anilor '90, Cehia a reusit sa obtina acuzarea regimului Castro, la Geneva, dupa ce Statele Unite ratasera o propunere de rezolutie in acest sens. Un act avand consecinte pe termen lung a fost infiintarea Comitetului International pentru Democratie in Cuba. Evenimentul a avut loc in luna ianuarie 2004, la initiativa lui Vaclav Havel. Din Comitet mai fac parte Jose Maria Aznar, Arpad Goncz, Adam Michnik, Jeane Kirkpatrick, Andre Glucksmann, Elena Boner, Madeleine Albright - o serie intreaga de personalitati dintre care am ales doar numele arhicunoscute. Prima mare manifestare a Comitetului a avut loc zilele trecute, intre 17 si 19 septembrie la Praga: o conferinta internationala fara precedent, care a strans impreuna personalitati politice si civice din toata lumea. Cum sta Romania la acest capitol? In anul 1999, doi curajosi, ziaristii Cornel Ivanciuc si Mircea Toma au calatorit in Cuba, unde au stabilit contacte cu disidentii din Insula. Ivanciuc a fost retinut, anchetat cateva zile si expulzat dupa ce introdusese in tara materiale "subversive" si obtinuse marturii. Mircea Toma a scapat, induiosand probabil Securitatea lui Castro cu cateva din glumele sale. Alte actiuni au legatura cu intalnirea pe care am avut-o in 1999 cu liderul unei organizatii a cubanezilor din Miami, Directorio. Javier de Cespedes, stranepotul lui Carlos de Cespedes, erou al independentei Cubei, venise la Tbilisi sa explice cat de importanta este pentru populatia cubaneza solidaritatea Estului Europei. Criticarea regimului Fidel Castro in tarile unde comunismul se prabusise avea un impact simbolic nicicum de atins de catre acuzatiile venite de pe teritoriul american. Javier a sosit la Bucuresti in anul 2000. Atunci am organizat o actiune de protest in fata Ambasadei Cuba. In anul 2001, am lansat cu el premiul Pedro Luis Boitel, dupa numele eroului cubanez care murise in 1972 in inchisorile comuniste, facand greva foamei. Ceremonia de premiere a avocatului orb Juan Carlos Gonzales Leyva a avut loc la Bucuresti. Ceremonia din 2002 s-a desfasurat la Miami, premiul fiind obtinut de Angel Moya Acosta, creatorul Miscarii pentru Democratie. In 2003, fostul premier bulgar l-a premiat pe Roberto de Miranda, presedintele Asociatiei Profesorilor Independenti. Un ultim semn ca rezistenta cubaneza are suporteri in Romania vine de la Academia Catavencu. In luna mai a.c, de ziua presei, Cornel Ivanciuc a acordat premiul Pedro Luis Boitel "pentru intreaga comunitate a jurnalistilor cubanezi, care este cea mai oprimata, arestata, judecata si condamnata presa din lume. La un total de 1454 de ani se ridica numarul anilor de puscarie al celor 75 de jurnalisti independenti, disidenti si intelectuali de calibru, arestati si condamnati...". In Romania, semnele de solidaritate cu cubanezii raman insa o rara avis. La protestul din 2001, numarul celor veniti in fata Ambasadei Cuba nu a depasit 15 persoane. S-ar fi cuvenit sa apreciem, dupa cele traite, ajutorul primit de dincolo de cortina de fier. De ce aproape nu se vorbeste despre Cuba in presa noastra? Prin comparatie, manifestarile de solidaritate ale societatii si statului ceh sunt impresionante. Dar de mirare n-ar fi. In timp ce Romania il vota pe Ion Iliescu, cehoslovacii alegeau sa il reprezinte pe Vaclav Havel.