Radu Calin CRISTEA 

Intr-un interviu aparut in saptamanalul "22" (nr.721, 30 decembrie 2003-5 ianuarie 2004), Nina Cassian isi postfateaza jurnalul aparut la Editura Institutului Cultural Roman ("Memoria ca zestre", 2003) cu un soi de epitaf: "Nu a existat niciodata comunism adevarat! Poate nici nu are cum exista". Cele trei "carti" ale jurnalului (1948-1953, 1975-1979, 1987-2003) tradeaza acelasi spirit: comunismul "real" n-ar fi fost decat o suma de abateri de la promisiunile acelui comunism adamic plantat de Stalin si in Romania dupa al doilea razboi mondial. Pentru Nina Cassian, comunismul ramane un concept valid si o ideologie oricand atractiva, cu mentiunea ca aplicarea lui a fost un experiment deviant. Oricine are, desigur, dreptul sa emita reflectii, asa cum il taie capul, despre ce a insemnat comunismul in Romania si aiurea. Nina Cassian apartine unei specii ce survoleaza discret componenta esentialmente maligna a comunismului, ajungand rapid pe pistele unde fostul sistem parea sa fi admis decolari lipsite de restrictii majore spre orizonturi libere, desi foarte rosii. Oameni simpli, capi ai nomenclaturii comuniste ori artisti ex-proletculti au folosit aceasta reteta a spalarii comunismului de petele sale de suprafata, cu rezultatul decontarii unei epoci unde s-ar fi putut convietui, la limita, cam la fel ca in democratie. Profitoare de lux a intregii epoci comuniste, Nina Cassian isi recompune viata sub forma unui puzzle din care lipsesc, ascunse sub pres, fragmentele cu personaje negative. E drept ca le pomeneste in treacat, dar o face cu o superficialitate frivola si decupand in special simbolistica plenarei manifestari a cuplului Ceausescu aflat in plina dementa creatoare: Ceausescu era un gangav, se statea la cozi, masinile de scris trebuia verificate, iar Securitatea "imi putea intra in casa, rasfoindu-mi si confiscandu-mi manuscrisele". Evident ca nu asemenea constatari intrigate au putut determina exilul Ninei Cassian in Statele Unite in ultimii patru ani de ceausism, cu consecinta inefabilei ei dizidente; recunoaste de altfel ca, plecata in toamna lui '85 cu o bursa Soros pentru a preda poezie la New York University, afla de la sora inginerului Babu Ursu, un vechi amic, despre arestarea acestuia si decide ca n-ar fi oportun sa revina in tara, de exemplu, adaug eu, pentru a protesta la fata locului fata de torturarea si apoi uciderea unui prieten de catre Securitate. De ce n-a existat comunismul in nici unul dintre raidurile Ninei Cassian prin propria constiinta? Autoarea jurnalului se lasa convinsa mai intai de o teorie factice: comunismul a fost distrus prin pervertirea acestuia de catre partidele politice. Nina Cassian are o explicatie si mai convingatoare: "...ignoram in mare masura ce se intampla. Oricat ar parea de neverosimila aceasta ignoranta, am constatat-o si in cazuri mai crase: o parte a poporului german a ignorat existenta masacrelor in masa, a lagarelor de concentrare". Nu cred ca ignoranta unui individ atat de bine rulat prin mediile culturale publice si private se poate construi si conserva in mod absolut. Pe durata orbirii sale proletcultiste, dar si in anii care s-au succedat saltului ei, din ratiuni inca neelucidate, de la imnurile pentru Stalin la suprarealismul poemelor in limba sparga, Nina Cassian n-a trait sub un clopot de sticla; e tradata, de altfel, de propriul jurnal unde aminteste sec, cu aerul unei greu reprimate deplangeri, de intoarcerea unor prieteni sau membri ai familiei de la Canal ori din lagarul de femei de la Mislea. Sa nu-i fi povestit acestia despre atrocitatile indurate, despre cunostintele din celule, despre cei supusi unei morti lente doar pentru ca fusesera socotiti tradatori de tara de catre nomeclatura comunista pe care, altfel, Nina Cassian o proslavise pe toata intinderea "stalinismului integral" (E. Negrici)? Insensibila, poate, la incarcerarea unor intelectuali necomunisti, sa nu fi aflat oare Nina Cassian in cercurile de stanga pe care le frecventa despre anii de puscarie, de exemplu, ai Lenei Constante, o apropiata a familiei Patrascanu? Ma indoiesc. Confesiunile Ninei Cassian despre perioada 1948-1953 surprind la prima vedere prin etalarea fara menajamente a fanatismului cu care zeificase noua ordine politica din Romania. Esti tentat sa crezi ca asisti la un exorcism, la o izbavire de pacate prin recunoasterea monstruozitatii de a fi servit la instaurarea si propasirea unui regim criminal. Bate la ochi insa cinismul jovial al evocarilor scrise nu din remuscare si, eventual, cu speranta condamnarii unei abdicari morale, ci dintr-o halucinanta rememorare a unei competitii de castigare a gratiilor puterii comuniste. Se dezice asadar de panoplia de arme rusinoase nu din regret, ci varsandu-si naduful ca zbaterile sale n-au avut ecou pana la etajele superioare ale aparatului de partid. Motiv pentru care avea sa lase totul balta, trecand dezinvolt de la "Horea nu mai este singur" la "Loto-Poeme". Usuratatea de spirit a Ninei Cassian a fost mereu compensata de o gigantesca implinire in plan trupesc. Prestatoare de "stahanovism erotic" (Tania Radu), Nina Cassian isi plaseaza episoadele reprehensibile din trecutul sau comunist intre neistovitele sale partide de sex. Un lung sir de barbati vigurosi ai culturii romanesti se prabusesc ca popicele sub izbiturile precise ale Ninei. Si Nina ii numara, ii numeste, ii trece pe inventar. Noteaza ca Leonte Rautu a facut-o "vaca comunista" si sare imediat dupa aceea in pat, "mereu dornica si nesatula". Sub efectul unei lecturi din "Istoria Partidului" scrie in dicteu automat un poem care, la recitire, o incanta pentru "jetul liric". Orice noua aparitie de sex opus e fixata, atent, "cu ochi inlacrimati de vitica". Un comunism cu totul special se intrezareste prin filtrele unei fiinte a carei gandire palpita in pantece. Un comunism ce nici nu putea sa existe pentru cineva care l-a privit prin geamlacurile transpirate ale alcovului.