Ziua Logo
  Nr. 3007 de joi, 6 mai 2004 
 Cauta:  
  Detalii »
Eveniment
Guvernantii sunt de acord ca Raportul Amnesty International este, in linii generale, corect
Ministerul Sanatatii recunoaste dezastrul din ospicii
-- Informatii neverificate
Amnesty International (AI) a dat publicitatii un raport prin care critica starea deplorabila a spitalelor de psihiatrie din Romania, acuzand numeroase violari ale drepturilor pacientilor si cerand autoritatilor romane sa reformeze sistemul pentru a respecta cerintele internationale in domeniu. Potrivit AI, drepturile fundamentale ale pacientilor din majoritatea spitalelor romanesti de psihiatrie sunt incalcate prin modul de plasare a lor in institutii, prin conditiile de viata de acolo si prin tratamentul care le este aplicat. Guvernul si Ministerul Sanatatii au raspuns acuzatiilor recunoscand pe de o parte neajunsurile, dar sustinand totodata ca lucrurile nu stau chiar asa rau cum afirma reprezentantii AI.
Raportul dat publicitatii de Amnesty International (AI) privind situatia din spitalele de psihiatrie din Romania este in linii generale corect dar sunt prezentate din pacate si unele informatii unilateral, fara a fi verificate in prealabil, a declarat ieri, intr-o conferinta de presa, Aurel Nechita, secretar de stat in Ministerul Sanatatii. El a dat in acest sens doua exemple care, in opinia sa, nu se confirma. Este vorba despre acuzatiile privind relele tratamente aplicate bolnavilor si internarea in spitalele de psihiatrie a unor copii sanatosi din casele de ocrotire. Secretarul de stat sustine ca in urma verificarilor pe care Ministerul Sanatatii le-a facut in ultima luna, aceste acuzatii grave aduse de Amnesty International nu se confirma. Raportul AI a dat ca exemplu cazuri de rele tratamente aplicate pacientilor la spitalul Socola, in conditiile in care, dupa spusele conducerii unitatii, in luna martie nici un reprezentant al AI nu s-a deplasat la spital, a explicat Aurel Nechita. Ele sunt, potrivit acestuia, generalizari care nu aduc lamuriri, ci mai degraba umbresc realitatea.
Versiunea Ministerului
Secretarul de stat recunoaste insa ca spitalele de psihiatrie din Romania nu indeplinesc standardele si conditiile normale de tratare a bolnavilor psihici. In perioada care a trecut de la declansarea scandalului "Poiana Mare", Ministerul Sanatatii a efectuat controale la unitatile de profil si a elaborat o strategie pe termen scurt si mediu pentru redresarea situatiei. Potrivit secretarului de stat, in acest an masurile vor viza reabilitarea celor sase spitale de maxima siguranta, unde sunt internati, pe cele aproximativ 2200 de paturi, circa 1200 de pacienti care cad sub incidenta articolului 114 CP. Aurel Nechita considera ca aceste unitati trebuie sa devina intr-adevar de maxima siguranta si nu mai trebuie sa fie internati aici cazuri medico-sociale sau cazuri acute. Potrivit evaluarilor, spre exemplu, la Spitalul Jebel, sunt 414 paturi din care 75 sunt ocupate de bolnavi sub incidenta articolului 114 CP, 50 de cazuri sunt acute, care trebuiau sa se adreseze spitalului din Timisoara si alte 60 de cazuri sunt medico-sociale. Cazurile medico-sociale vor fi reintegrate in familie daca starea de sanatate le permite, iar cele acute vor fi redirectionate spre unitatile care de drept ar trebui sa se ocupe de tratarea lor. "Din cele sase spitale de inalta siguranta vom retine numai pe acelea care corespund la standardele impuse international. Nu inseamna ca restrangem, ci ca vor ramane unitati medico-sociale", a afirmat secretarul de stat. Situatia din spitale se datoreaza, in opinia sa, si faptului ca personalul auxiliar nu este competent si instruit pentru a ingriji acesti bolnavi si totodata din cauza lipsei de personal specializat. Concursul de rezidentiat a dovedit lipsa de atractivitate a acestei specializari, pe cele 40 de posturi scoase la concurs inscriindu-se un singur candidat. Ministerul Sanatatii va propune o serie de masuri stimulatorii, chiar si de ordin material, pentru a determina proaspetii absolventi de medicina sa opteze pentru aceasta specializare.
Raportul nu aduce lucruri noi
Potrivit conducerii Ministerului Sanatatii, AI nu aduce prin noul raport lucruri noi fata de documentul prezentat in luna martie. De atunci insa si pana acum s-au luat masuri concrete pentru redresarea situatiei din spitale, afirma Aurel Nechita. Astfel, "a inceput reabilitarea spitalelor de psihiatrie si masuri de siguranta, inclusiv prin inchiderea unor sectii care nu mai ofera conditii necesare bolnavilor", si in acelasi timp "directiile de sanatate publica a trecut la reevaluarea starii de sanatate a tuturor pacientilor din spitalele de psihiatrie", a afirmat reprezentantul MS. "Reabilitarea Spitalului de psihiatrie si masuri de siguranta de la Poiana Mare a inceput deja. Guvernul a alocat 4,5 miliarde de lei din rezerva speciala pentru reamenajarea pavilioanelor si a blocului alimentar, imbunatatirea hranei", a mai precizat Aurel Nechita.
Anul viitor strategia MS prevede reabilitarea celorlalte spitale de profil din tara. In prezent, in Romania functioneaza 38 de spitale de psihiatrie, la care se adauga sectiile de specialitate din spitalele judetene si cele 6 spitale de siguranta de la Poiana Mare, Stei, Sapoca, Zam, Padureni-Grajduri si Jebel.
Guvernul e preocupat de situatia din psihiatrie
Guvernul Romaniei a reactionat la raportul organizatiei Amnesty International referitor la tratamentul bolnavilor psihici internati si subliniaza ca isi exprima preocuparea fata de situatia descrisa in Memorandumul dat publicitatii la inceputul saptamanii.
"Autoritatile romane sunt pe deplin constiente de faptul ca persoanele cu tulburari mintale sau cu deficiente intelectuale, din cauza situatiei lor speciale, trebuie sa beneficieze de asistenta sporita din partea societatii. Unul din obiectivele urmarite prin reforma sistemului sanitar romanesc a fost inlocuirea regimului de internare continua a bolnavilor psihici cu forme alternative (spitalizare de zi) sau cu tratament ambulatoriu (stationar de zi, cabinete publice si private, laboratoare de sanatate mintala). Aceste masuri au avut drept consecinta si integrarea pacientilor in familie si societate", se arata in comunicatul dat ieri publicitatii.
"Este adevarat ca sistemul de asistenta medicala psihiatrica nu dispune, pentru moment, de structurile alternative existente in unele state occidentale, cum ar fi centre socio-medicale, locuinte protejate etc. dar autoritatile romane au luat masurile necesare pentru a se asigura ca drepturile fundamentale si necesitatile de baza ale persoanelor internate in unitatile psihiatrice sunt respectate. Astfel, potrivit datelor detinute de Guvernul Romaniei, nu toate informatiile prezentate in Memorandumul elaborat de Amnesty International sunt corecte. De altfel, Ministerul Sanatatii, impreuna cu reprezentanti ai Parchetului, controleaza periodic unitatile medicale, inclusiv cu privire la respectarea procedurii aplicabile in cazul internarii nevoluntare in institutiile medicale cu profil psihiatric", se mentioneaza in document.
Nu s-au constatat nereguli
Guvernul afirma ca, pana acum, controalele efectuate nu au dus la constatarea unor nereguli cu privire la acest ultim aspect; mai mult, in unitatile controlate, drepturile persoanelor internate erau afisate in locuri vizibile. "In plus, motivele evocate in documentul elaborat de Amnesty International, referitor la faptul ca Legea nr. 487/2002 a sanatatii mintale si protectiei persoanelor cu tulburari psihice nu poate fi aplicata in lipsa unor norme adoptate in temeiul acesteia, nu sunt justificate, acest act normativ fiind direct aplicabil. Astfel, potrivit datelor detinute de Parchetul General de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, exista cazuri in care persoanele supuse internarii nevoluntare in spitalele de psihiatrie din Romania au contestat aceasta masura in fata instantelor judecatoresti, procesele in cauza fiind in curs de judecata", se explica in comunicatul guvernamental.
Tot aici se arata ca in ceea ce priveste mentinerea in unitatile de profil psihiatric a unor cazuri medico-sociale (fosti copii institutionalizati), precizam ca aceste situatii nu sunt foarte numeroase, reprezentand o consecinta a situatiei existente inainte de anul 1989. In prezent, autoritatile romane incearca identificarea unor modalitati corespunzatoare pentru a asigura necesitatile specifice acestor persoane, cu atat mai mult cu cat mentinerea lor in cadrul spitalelor de psihiatrie este si una din cauzele fenomenului de supraaglomerare.
Mihaela JITEA Bogdana PAUN 
 Comentarii: 3 Afiseaza toate comentariile  
pacat, mare pacat,   de crux
greseli gramaticale!   de gpe
Ospiciile , salvarea PSD-ului !   de ionion
A r h i v a
  Integrarea pe faras    13 comentarii
  "Justitia si Afacerile Interne", o agenda incarcata    
  Expertii inlocuiesc ministrii    
  Interesul PSD mai presus de integrare    
  Realitatea contrazice declaratia MAE    
  MAE: candidatul Geoana are timp de integrare    
  PNL-PD solicita schimbarea celor doi ministri    
  Geoana s-a lansat de la Polivalenta    2 comentarii
  Referendum pentru calorifer    3 comentarii
  Proiectul deputatilor PSD privind centralele de apartament va fi retras    1 comentariu
  Internele au actele privind reabilitarea generalului Pacepa    7 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Sile Camataru ramane in catuse (23 afisari)
 Ministerul Sanatatii recunoaste dezastrul din ospicii (22 afisari)
 Referendum pentru calorifer (21 afisari)
 Paleacu ofertat din Asia (17 afisari)
 Alstom modernizeaza termocentrala Craiova (16 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2004 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01523 sec.