Ziua Logo
  Nr. 2993 de marti, 20 aprilie 2004 
 Cauta:  
  Detalii »
Eveniment
Raportul Freedom House pe 2004 confirma situatia ingrijoratoare a libertatii de exprimare din Romania
Presa locala e aservita baronilor
-- Monitorizarea a cuprins 60 de publicatii
Fundatia Freedom House a dat ieri publicitatii un Raport pe 2004 asupra independentei presei locale din Romania. Din document rezulta un grad ridicat de aservire a mass-media locale de catre autoritatile locale, in special, si de catre partidul de guvernamant, in general. Raportul face parte din proiectul "Cresterea sustenabilitatii presei locale independente", derulat in parteneriat cu Biroul Roman de Audit al Tirajelor si finantat de Uniunea Europeana, prin programul Phare. Evaluarea a fost facuta pe un esantion de 60 de publicatii din toate judetele tarii. Analiza de continut a ziarelor locale a urmarit in special atitudinea acestora fata de subiectii politici locali si fata de autoritatile publice locale. Metodologia de cercetare pentru realizarea raportului a inclus trei domenii: evaluarea economica pe baza unui chestionar trimis la peste 150 de publicatii locale, evaluarea influentelor politice si economice prin metode de tip focus group si evaluarea editoriala pe baza analizei de continut in urma monitorizarii.
Potrivit jurnalistului Cristian Ghinea, monitorizarea a avut ca scop "creionarea unei imagini asupra influentei subiectilor politici locali asupra presei". Astfel ca, la inceputul acestui an au fost monitorizate colectiile a 60 de publicatii, din cele peste 200 existente. In acest moment, numarul de saptamanale locale variaza intre trei si zece pe judet, media situandu-se la peste patru titluri pe judet. In urma cercetarii au fost selectate 15 publicatii locale care vor primi asistenta Freedom House pentru a fi competitive pe piata media. Criteriile de selectie au fost: cooperarea si interesul fata de proiect, interpretarea echidistantei editoriale, potentialul de piata si calitatea echipei manageriale a publicatiei.
Libertatea presei, sub semnul intrebarii
Concluziile raportului, prezentate, ieri, intr-o conferinta de presa, sunt, potrivit realizatorilor acestei anchete, ingrijoratore. Directorul executiv al Freedom House Washington D.C., Jennifer Winsdor, a precizat ca s-a remarcat, in urma analizei, ca exista o problema in legatura cu libertatea presei, mai ales in ceea ce priveste legislatia referitoare la insulta si la atacurile asupra ziaristilor. "Romania a facut pasi inainte in ceea ce priveste democratia si libertatile omului, dar ne exprimam ingrijorarea fata de libertatea presei. In ciuda faptului ca sunt multe organizatii de presa in Romania, exista probleme cu legislatia ce reglementeaza insulta si cu atacurile asupra jurnalistilor", a precizat directorul Freedom House.
Atacuri fizice si presiunei economice
Pe de alta parte, a mai spus Jennifer Winsdor, la nivel general, se remarca o degradare semnificativa a libertatii de exprimare din cauza atacurilor asupra ziaristilor si a presiunilor economice si politice. "Romania se indreapta intr-o directie gresita, in privinta libertatii presei, in comparatie cu alte tari", a adaugat Winsdor. Potrivit directorului executiv al Fundatiei, puterea politica si cea economica monopolizeaza viata publica locala, lucru care afecteaza, pe cale de consecinta, libertatea presei. La randul sau, jurnalistul Cristian Ghinea, cel care a coordonat echipa de cercetare, a remarcat aservirea presei locale in special in judetele sarace, acolo unde presa nu se poate sustine financiar singura. "Presa locala este, in general, una tematoare, care traieste sub presiune. Ziarele locale evita articolele foarte dure. Din pacate, multe articole arata ca vechile gazete de perete. Exista zone in care se manifesta opinii foarte diferite, pro sau contra autoritatii publice locale. De exemplu, in Constanta sunt ziare ce scriu in favoarea primarului Mazare si altele ce il critica dur pe acesta", a aratat Cristian Ghinea.
Identificare cu textele "epocii de aur"
Pe de alta parte, Raportul arata ca exista foarte multe fenomene de evitare a articolelor dure, o prezenta masiva gratuita a stirilor sau articolelor laudative la adresa autoritatilor locale sau la adresa partidului de guvernamant. "Pasivitatea este inlocuita pe alocuri cu activismul politic, dus uneori pana la indentificarea cu titlurile si textele "epocii de aur". Un fenomen inedit de pasivitate, care poate fi interpretat si ca reactie de auto-conservare, este excluderea totala din strategie editoriala a referirilor la partide politice sau la persoane care detin functii publice, indiferent de apartenenta acestora", a mai spus Ghinea. In general, potrivit raportului, se observa un interes accentuat fata de presa locala si fata de exploatarea ei ca instrument de presiune politica sau economica, precum si de influentare a opiniei publice. O alta concluzie este cea privind aproape totala lipsa de implicare in industria media locala a investitorilor straini.
Sechelariu este vedeta in presa locala
O alta problema pe care au remarcat-o realizatorii Raportului tine de faptul ca in general ziarele locale nu isi mai pun problema independentei, ci a supravietuirii, presiunile asupra acestora fiind greu de imaginat. Printre acestea, Ziarul de Vrancea, acolo unde presedinte al Consiliului Judetean si lider de filiala PSD este baronul Marian Oprisan, dar si "Gazeta de Sud" sau "Expres Monitorul de Brasov". In judetele in care presedinti de filiala a PSD sau conducatori ai Consiliului Judetean sunt celebri oameni de afaceri si baroni locali ai partidului de guvernamant, ziarele sunt intr-o proportie covarsitoare in favoarea acestora. Un exemplu elocvent este cotidianul "Desteptarea" din Bacau, in articolele caruia Dumitru Sechelariu este vedeta incontestabila. Atat primarul cat si diferitele directii din primarie sunt prezentati masiv si pozitiv in ziar. "Chiar si stirile cu potential negativ sunt prezentate astfel incat sa reiasa cat de energic actioneaza primarul. Toti ceilalti subiecti politici sunt eclipsati", se mai arata in Raport. Cristian Ghinea a dat chiar si un exemplu hilar legat de orasul Bacau, unde in perioada monitorizata au avut loc ninsori abundente. Cele doua publicatii locale monitorizate aici au prezentat complet diferit reactia autoritatilor. In paginile unuia, autoritatile locale au facut eforturi deosebite si s-au mobilizat exemplar, iar primarul Sechelariu a indemnat la unitate in fata naturii, in timp ce in celalalt ziar s-a vorbit despre costurile operatiunii si despre insuficienta pregatire a autoritatilor.
Mischie, laudat in patru din cinci articole
Pe de alta parte, orasele Constanta si Brasov au fost considerate cazuri speciale de realizatorii Raportului, presa de aici fiind "complet politizata". Si in judetul Gorj, acolo unde baron local este Nicolae Mischie, se remarca tendinta de aservire a presei locale existente. Ambele ziare analizate in Raportul Freedom House au a o atitudine evidenta pro-Mischie. In cotidianul "Gorjeanul", din cinci articole care au ca subiect Consiliul Judetean si care se refera implicit si la Nicolae Mischie patru au o tenta pozitiva. Pe de alta parte, in "Informatia Gorjului", principalul actor politc este tot presedintele Consiliului Judetan, Nicolae Mischie. Realizatorii Raportului au dat ca exemplu un articol, din 2 februarie, cat se poate de elocvent: "Mischie si numai el este partidul. O sa plangeti la morminte, slabi bocitori profesionisti". In Olt, acolo unde prefect este controversatul PSD-ist Marin Diaconescu, "Gazeta de Sud", principalul cotidian din judet, s-a transformat intr-un veritabil mijloc de propaganda a partidului de guvernamant. "Gazeta este doar un mijloc de promovare a autoritatilor locale si a filialei PSD. Nu exista anchete si subiecte proprii. In mediatizarea acestor actori, sunt prezente doar relatari, de multe ori punctate cu entuziasm. Cateva titluri: "In comuna Babiciu/ O intalnire de bilant transformata in sarbatoare" sau "In justitia olteana nu exista coruptie".
Din cele 60 de cotidiane luate in colimator de Freedom House, aproape jumatate sunt aservite Puterii. Liderii partidului de guvernamant si autoritatile locale, in special, subiectii principali ai articolelor, sunt prezentati in termeni laudativi, in timp ce Opozitia este aproape inexistenta. In afara de cele doua cazuri speciale, Brasov si Constanta, mai exista exemple grave de orase unde publicatiile "slavesc" autoritatile locale. "Teleormaneanul se manifesta cu slugarnicie fata de presedintele Consiliului Judetean, Nicolae Dragnea, si prefectul Teodor Nitulescu", se mai spune in Raportul Freedom House. Si in judetul Prahova, situatia este asemanatoare. Ambele cotidiane analizate, "Monitorul de Prahova" si "Prahova" au, potrivit analizei, tendinta de supramediatizare intr-un mod pozitiv a autoritatilor locale. Acest fenomen este pus de realizatorii Raportului pe seama anului electoral 2004, atat din punctul de vedere al exploatarii produselor media in scopuri electorale directe ale noilor proprietari, cat si pentru sustinere electorala pentru interese indirecte.
Carmen EPURAN 
 Comentarii: 1 Afiseaza toate comentariile  
mananca rahat   de laur
A r h i v a
  Mita legala    5 comentarii
  Jurnalisti agresati in Giurgiu    
  Ziaristii batuti, la ordinea zilei in rapoartele UE si SUA    1 comentariu
  Statuia celor 13 generali, amplasata cu forta in Arad    8 comentarii
  PSD vorbeste despre reconciliere    
  Motiunea anti-statuie a picat in Senat    1 comentariu
  Fricile trecutului nu trebuie sa ne mai ameninte prezentul si viitorul    1 comentariu
  UDMR, "dezamagit" de votul PNL si PD    1 comentariu
  Statuia din Arad, un destin tulbure de peste o suta de ani    1 comentariu
  Ce spun istoricii    3 comentarii
  Nastase si Ponta se incurca in declaratii    1 comentariu
  Boc si Orban se pun la dispozitia avocatilor Guvernului    
  Moscova are un nou plan de cucerire a Europei    16 comentarii
  Val de cumparari de valuta    
 Top afisari / comentarii 
 Dunarea se varsa in Siret (79 afisari)
 Bebelus mort din vina medicilor (42 afisari)
 Povestea unui faliment planificat (26 afisari)
 Presa locala e aservita baronilor (18 afisari)
 Jurnalisti agresati in Giurgiu (17 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2004 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01637 sec.