Ioan GROSAN 

Incontestabil, azi, la ora cand scriem aceste randuri, e o zi istorica pentru Romania: drapelul tarii noastre a fost inaltat oficial la sediul Aliantei Nord-Atlantice de la Bruxelles. Si romanii, in proportie covarsitoare, au vrut-o, si ei, americanii si aliatii lor, dupa niste sovaieli, ne-au primit. Euforiei generale (careia, la una din numeroasele terase bucurestene de-acum bine aparate de NATO, ne asociem si noi, arborand langa sirul de halbe de bere steagul inconfundabil al Pactului) trebuie sa-i urmeze, in primul rand, sporirea responsabilitatilor clasei politice, indiferent de diversele orientari din sanul ei, cu atat mai mult cu cat toate partidele, fara exceptie, au militat pentru integrare. Iar responsabilitate inseamna in acest caz nu neaparat aprobarea unor decizii de politica externa la care, volens-nolens, ne va obliga apartenenta la NATO si pe care nu vad cum le-am putea refuza, ci, mai ales, asumarea unor noi mentalitati la nivelul politicii interne, al propriei formatiuni politice si chiar al propriului caracter. Ne amintim ca intr-o buna perioada a domniei sale, si Ceausescu a fost laudat pentru echilibristica interesanta a politicii sale externe, in vreme ce in interiorul tarii era dezastru. Cum se-ntampla la firile mai primitive si cu o slaba pregatire culturala, laudele astea, pompate continuu prin sectia de propaganda a PCR, i s-au suit la cap si s-a vazut ce-a patit in cele din urma. E de sperat ca acelasi lucru sa nu se-ntample si cu actuala putere, pentru ca desi Bruxelles e si sediul NATO si sediul Uniunii Europene, n-am ajuns deocamdata decat la primul. Pana la al doilea e mai mult decat un pas.