Ziua Logo
  Nr. 2976 de marti, 30 martie 2004 
 Cauta:  
  Detalii »
Editorial
Vremuri foarte interesante in istoria NATO
Nicholas BURNS 
Seful Misiunii SUA la NATO, ambasadorul Nicholas Burns, despre ce inseamna extinderea Noii Aliante Nord Atlantice, in exclusivitate pentru opinia publica romaneasca, prin intermediul Ambasadei Statelor Unite la Bucuresti. (D.E.)
Pentru inceput trebuie sa spun ca ne aflam in fata unui eveniment foarte important in viata Aliantei NATO si cu siguranta in viata si istoria Bulgariei si Romaniei, Slovaciei si Sloveniei, Estoniei, Letoniei si Lituaniei. Acesta este probabil unul dintre cele mai semnificative momente in istoria NATO. Este cea mai mare extindere a Aliantei din 1949, pentru prima data cand se alatura mai mult de trei tari. Sapte tari care se alatura impreuna.
Cred ca acesta este momentul culminant al unei calatorii foarte lungi a NATO de peste 55 de ani de la crearea sa din 1949 pana in prezent, deoarece NATO si-a inceput existenta ca un scut care proteja Europa occidentala de agresiunea totalitara. Si-a inceput existenta ca un pod unic peste Atlantic, legand America de Nord de Europa. Iar in prezent NATO se indreapta catre un nou nivel al dezvoltarii sale istorice.
Si mai cred ca cel mai important lucru care poate fi spus despre o extinderea care a avut loc ieri este acela ca unul dintre cele mai mari obiective strategice pe care le-au avut America de Nord si Europa de la sfarsitul Razboiului Rece a fost crearea unei singure Europe. O Europa care, cu cuvintele presedintelui Bush, sa fie intreaga, libera si in pace.
Acesta a fost marele obiectiv de la sfarsitul anilor '80 si de la inceputul anilor '90. Si daca va ganditi la extinderea NATO de ieri si la extinderea Uniunii Europene de la 1 mai, combinatia acestor doua este obtinerea acelei Europe unite, ceea ce nu s-a reusit in secolul al XX-lea. In secolul al XX-lea, Europa a fost divizata si victimizata prin cele doua razboaie mondiale oribile, ca si prin Razboiul Rece.
Prin extinderea NATO si a Uniunii Europene apare o ocazie de a gandi Europa ca un continent unit si intreg, care cu siguranta este democratic si liber si care traieste in pace pentru prima data intr-o suta de ani de istorie europeana. Astfel ca extinderea NATO alaturi de cea a Uniunii Europene constituie un eveniment major.
Statele Unite sunt tara depozitara. Tratatul de la Washington, prin semnarea caruia a fost constituita NATO, se afla la Departamentul de Stat. Astfel ca procesul de aderare la NATO consta in venirea noilor membri care isi depun ratificarile de aderare.
Cred ca este cazul sa ne gandim si la obstacolele pe care cele sapte tari le-au depasit pentru a ajunge aici, la sacrificiile pe care le-au facut. Statele baltice au fost, bineinteles, ocupate cu forta. Bulgaria, Romania si Slovacia au stat in spatele Cortinei de Fier. Slovenia a fost martora la dizolvarea teribila a fostei Iugoslavii si si-a vazut toti vecinii aflati in dificultati care inca nu s-au terminat, ca sa ne amintim si tulburarile pe care le-am vazut in Kosovo in aceste saptamani.
Insa pe cat de diverse sunt aceste tari, ele au ceva in comun. Si-au dorit sa traiasca intr-o lume democratica, si-au dorit sa depaseasca nedreptatile pe care au trebuit sa le indure. Cred ca aderarea la NATO si aderarea la Uniunea Europeana - a unora dintre aceste tari - reprezinta indeplinirea unor ambitii indelungate ale acestor tari.
Aceste sapte tari vor avea un impact profund si important asupra NATO imediat dupa aderare.
Aderarea lor permite redesenarea hartii NATO. Aderarea lor muta centrul de greutate al NATO inspre Est, extinde capacitatea de actiune si intareste Alianta. O data cu aderarea acestor tari, patruzeci la suta dintre tarile membre sunt foste state comuniste care ne intaresc din punct de vedere militar. Toate aceste tari au participat in cele mai importante operatii ale noastre. Toate sapte se afla in Kosovo si in Bosnia. Toate sapte se afla in Afganistan. Sase dintre ele au militari in Irak.
Desi nu sunt tari mari, cu exceptia Romaniei si a Bulgariei, au capacitati militare foarte importante care le permit sa participe la operatiunile noastre multinationale de mentinere a pacii in tarile pe care le-am mentionat, in Balcani, in Afganistan si in Irak.
In lumea moderna foarte putine tari actioneaza militar pe cont propriu. Situatia nu a fost identica in trecut, insa asa arata in prezent. Astfel ca nu conteaza capacitatea militara a unei tari. Ceea ce este important este vointa politica de a lua parte la exercitii si capacitati militare pentru a juca cel mai bun rol pe care-l poti juca. De exemplu, Romania a fost capabila sa mobilizeze un batalion mecanizat in Afganistan si sa il mentina acolo de un an si jumatate. Tarile baltice au capacitati militare care contribuie la intarirea Aliantei. La fel si in cazul Slovaciei, Sloveniei si Bulgariei.
De asemenea aceste tari ne-au intarit in alt fel. Ele au trecut printr-o istorie prin care cei mai multi dintre noi nu au trecut in America de Nord si in Europa Occidentala. Aceasta istorie nu a fost intotdeauna pozitiva - totalitarismul pe care au trebuit sa-l indure, nedreptatile, ocupatia. Astfel acestea apreciaza libertatea intr-un fel care va intari baza democratica a Aliantei NATO.
In timpul Razboiului Rece, NATO s-a largit: in 1952 s-au alaturat Turcia si Grecia. In 1955 s-a alaturat Germania Federala. In 1982 s-a alaturat Spania. Iar apoi, in 1999 s-au alaturat Polonia, Cehia si Ungaria.
In timpul Razboiului Rece, cand trebuia luata o decizie de extindere, era vorba de inca o tara care trebuia aparata. Astfel ca aceste decizii se luau dupa dezbateri care durau ani in sir. In lumea actuala, aceste tari care adera sunt fiecare cate o tara in plus care sa ajute Europa si America de Nord in Alianta NATO sa mentina pacea in locuri periculoase cum ar fi Afganistan, Bosnia, Kosovo. Astfel ca a fost modificat calculul: prin largirea Aliantei, intarim Alianta.
Un lucru pe care Statele Unite l-au facut foarte clar a fost acela ca nu vedem aceasta ca pe ultima runda de largire a NATO. Credem ca usa NATO trebuie sa ramana deschisa pentru toate tarile, toate democratiile europene se pot califica. In vreme ce nu cred ca vor mai fi si alte tari invitate la aderare in timpul summitului de la Istanbul din iunie, cu siguranta in anii ce vor veni speram ca si alte democratii europene vor vrea sa-si ocupe locul in NATO.
Transformarea apararii NATO este un proces in desfasurare. Nu se opreste la ziua de luni cand au fost primite cele sapte state. NATO se afla in vremuri foarte interesante ale istoriei sale.
 Comentarii: 9 Afiseaza toate comentariile  
Io zic ca-i bine ca Ro intra in NATO   de neamtu tiganu
Intoarcere la barbarism   de antitero
A Treia Restauratie Iudaica, sau inceputul sfarsitului istoriei Romanilor.   de Tit-Liviu
punctul pe i   de lucid
Am trait s-o vad si pe asta...   de Hantzy
Invatamantul stiintific american   de Scorilo
azi am ras cu graur   de buni
D-lui Marcel M   de Graur
NATO zi eveniment pentru Romania   de MirceaM
A r h i v a
  "Lucrarea" lui Ciomazga    5 comentarii
  Ora optiunii    2 comentarii
  Tupeu de stat    1 comentariu
  Nastase fura steagul Opozitiei    1 comentariu
  La judecata zilei    1 comentariu
 Top afisari / comentarii 
 Art. 118 Cod Penal - Confiscarea speciala (200 afisari)
 "Lucrarea" lui Ciomazga (123 afisari)
 Zeci de chelnerite aspirante au fost filmate dezbracate (56 afisari)
 Spitalul Coltea sarbatoreste 300 de ani in ruina (35 afisari)
 Gregorian Bivolaru, urmarit penal (33 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2004 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.88268 sec.