Adrian SEVERIN 

Apropierea alegerilor pentru Parlamentul European ca si finalul de mandat al actualei Comisii Europene pun intr-o intarziere dramatica procesul de adoptare a Constitutiei europene. Cata vreme produsul Conventiei pentru viitorul Europei nu s-a transformat prin validarea de catre Consiliul European, dintr-un compromis politic intr-un instrument juridic, el nu ii angajeaza decat cu titlu personal pe aceia care au participat la alcatuirea lui. Exista, asadar, riscul ca noul Parlament si noua Comisie sa nu se simta nici la fel de legati de ceea ce au facut predecesorii lor in calitate de membri ai Conventiei si nici la fel de legitimi ca aceia. Pe de alta parte, se pune problema modului in care se va desfasura campania pentru alegerile europene in conditiile esecului in adoptarea Constitutiei. Ce vor spune candidatii? Ca liderii politici ai Europei nu au putut indeplini ceea ce cetatenii le-au cerut, respectiv punerea bazelor pentru o Europa politica apta sa le aduca mai multa securitate, libertate, demnitate si prosperitate, precum si o Europa care sa fie mai apropiata de cetatean si mai pe intelesul lui, mai putin birocratizata si mai putin complicata, mai eficienta si mai cinstita? Ca Europa va ramane pe o perioada de timp nedefinita o simpla piata pe care produsele circula liber dar pe care preturile sunt umflate ca urmare a protectionismului exercitat in favoarea producatorilor celor mai necompetitivi; o piata, in acelasi timp, inchisa spre exterior si expusa consecintelor corozive ale saraciei globale tocmai din cauza insensibilitatii la nevoile de dezvoltare durabila ale lumii din afara?! Ca securitatea Europei se va realiza pe seama imbatranirii, adinamismului si izolarii ei, consecutive unei politici de inchidere a frontierelor si de refuz al respectului pentru drepturile omului fata de cei care nu sunt europeni? Ca respectul pentru diversitate in Europa va insemna, de fapt, ghetoizarea minoritatilor nationale in locul unui mediu socio-cultural complex si pluridimensional; un segregationism cultural impulsionat de "ratiunea de stat" a "natiunilor imperiale"? Ca cetatenii nu stiu ceea ce le trebuie atunci cand vor ca la nivel european sa li se garanteze securitatea personala, sociala, nationala si internationala si ca guvernele inteleg mai bine ce si cat sa primeasca omul de rand? Scurgerea timpului nu este favorabila Constitutiei Europene nici din perspectiva evolutiilor la nivel national. In tarile membre ale UE au loc alegeri si schimbari de guvern. Unele dintre noile guverne ar putea fi mai favorabile ideii de "unificare europeana"; altele nu. Cu toate vor fi in situatia de a ignora ceea ce s-a intamplat in culisele Conventiei si vor intelege mai greu ca textul produs de aceasta este singura baza realista pentru o solutie acceptabila. Timpul indeparteaza, deci, posibilitatea consensului inclusiv din perspectiva statelor care vor fi chemate, in ultima instanta, sa ratifice Constitutia. In mod paradoxal, "11 septembrie 2001", dupa ce i-a adunat pe europeni intr-un elan de solidaritate spontana, a ajuns sa ii divizeze ca niciodata de cand Comunitatea europeana s-a nascut in atmosfera de teama consecutiva celui de al doilea razboi mondial. Cauza profunda a dezbinarii rezida in convingerea ca securitatea poate fi gasita mai degraba prin promovarea agendei nationale decat prin solidaritate internationala. Sa speram ca socul lui "11 martie 2003" va opera un proces in sens invers. Putin conteaza pentru omul real cine il conduce: un guvern national sau o structura europeana de tip federal. Important este ca afacerile sale sa fie bine gestionate iar cel care le gestioneaza sa fie responsabil. "Alba sau neagra, pisica trebuie sa prinda soareci!" Or, guvernele nationale au dovedit ca singure nu pot construi acea democratie transfrontaliera eficienta care sa raspunda sfidarilor globalizarii si totodata, sa faca globalizarea a juca pentru toti, europeni si ne-europeni, deopotriva. Pentru aceasta este nevoie de o Europa unita, de o Europa politica asezata pe baze federale. Este ridicol sa vezi cum guvernele o refuza in numele binelui cetatenilor lor carora ele nu le pot garanta binele. Multi au afirmat ca o Europa puternica ar trebui sa fie anti americana. Altii sustin ca Europa ar trebui sa se multumeasca cu statutul de subsidiar al SUA sau cu acela de calauza strategica a unei Americi supradotata tactic. Chiar si in Romania unii spun ca trebuie optat intre UE si SUA si ca nu s-ar putea merge cu amandoua. In realitate optiunea este nu intre Europa si America, ci intre nationalism si modernitate, intre nationalism si europenism - in conditiile in care America este, in fond, o "putere europeana". Ce are de facut Romania, in situatia data? In primul rand, ea are de observat ca se gaseste implicata nu intr-unul, ci in trei procese de negociere: negocierea privind sprijinul UE pentru asimilarea acquis-ului comunitar si pentru recunoasterea indeplinirii standardelor europene; negocierea pentru fixarea statutului post-asociere, a rolului ei in interiorul UE; si negocierea referitoare la definirea unei noi arhitecturi europene. Cea din urma negociere are o importanta strategica inclusiv pentru succesul celor dintai. De aceea trebuie sa i se dea o importanta prioritara. In al doilea rand Romania trebuie sa-si utilizeze toate instrumentele de politica externa si toata influenta internationala spre a face ca noua Constitutie a Europei sa fie adoptata, pe baza textului Conventiei europene si cu respectarea principiilor consacrate acolo, pana cel mai tarziu la inceputul alegerilor parlamentare europene. In fine, in al treilea rand, Romania trebuie sa salute si sa se alature eforturilor oricarui stat sau grup de state, menite a accelera evolutia europeana si a constitui o forta de avangarda a procesului european, cu conditia ca o atare avangarda sa fie inclusiva, transparenta, deschisa si responsabila. Si pe acest plan este timpul pentru inlaturarea oricarei ambiguitati. Este ora optiunii!