La inceputul saptamanii trecute s-a consumat un alt episod din partida: reactia parlamentarului european Arie M. Oostlander - clasa politica romaneasca. Conform interviului acordat de domnul Oostlander unui saptamanal din Romania, acesta declara in 17 februarie: "sunt bucuros ca initiativa mea de suspendare a negocierilor a avut acest efect urias. Cred ca propunerea mea a fost ca un ceas desteptator pentru romanii care nu trebuie sa doarma...Desigur, parlamentarii din alte grupuri vor incerca sa imblanzeasca textul rezolutiei, dar la final rezolutia va fi cea mai severa din toate cate au fost. Rezolutia e importanta si pentru Comisie, pentru ca si Comisia este critica, dar nu ea e prim dirijor." Lucru care s-a si intamplat pe 8 martie. Asa cum a prezis, in cadrul dezbaterilor privind Raportul Parlamentului European despre Romania, au intervenit destule nuante si tonuri diplomatice, care sa atenueze din greutatea amendamentelor propuse, s-au schimbat anumite cuvinte si s-au lasat in coada de peste altele, parlamentarul european a avut dreptate - rezolutia adoptata a fost cea mai severa la adresa Bucurestiului, din cate au fost pana acum. In replica, autoritatile noastre ne-au mai demonstrat inca o data cine conduce in tara asta, cum se restructureaza un guvern si in cati pasi, penibilul situatiei revocarii si numirii ministrului Justitiei, nemailasand loc de alte comentarii la adresa celor care inteleg sa respecte normele si procedurile de investire a puterii executive. Dupa agitatia produsa de aceste evenimente, am avut ocazia sa-i vedem pe noii alesi cu forte proaspete, la diferite talk-show-uri, cum ne explica in aceeasi limba de lemn, ca si colegii mai vechi, cum vor darama muntii in cele 4-6 luni pe care le mai are la dispozitie actualul guvern, pentru a reusi performanta de a incheia negocierile cu Comisia Europeana, anul acesta. Cum au inocenta noilor veniti, noi le uram succes. Intre timp, pentru capitolele pe care le mai avem de incheiat, apar si dispar stirile care ne informeaza ca am luat masurile care trebuie. Astfel, tatonarile privind privatizarea distribuitorilor de energie nu sunt cele care sa asigure rezultatele concrete privind privatizarea in acest domeniu, lucru esential pentru inchiderea Capitolului 14 Energia; momentan s-a redus ritmul privatizarii Petrom, neintelegandu-se la pret cine trebuie si ne-am apucat mai cu spor de privatizarea Bancii Comerciale Romane. Deocamdata ne jucam cu numirea noului board al prestigioasei banci, dupa care ne vom juca cu pretul pe care il putem obtine pentru 8% din capitalul bancii, actiuni oferite personalului bancii. Si uite asa, putem spune ca a mai trecut ceva timp, din putinul pe care-l avem pentru a incheia negocierile, putem arata ca am muncit, si chiar daca unii dintre noi ne putem pacali cu cat de mult muncim si cat de mult ne straduim, obtinerea rezultatelor scontate e mai mult decat incerta. Nu stiu de ce exista acest optimism bolnavicios la romani, care cred ca daca nu sunt in stare sa duca astazi la bun sfarsit o treaba, maine vor fi capabili sa faca una care e de doua ori mai dificila decat cea de astazi. In opinia mea, daca in anul 2004 este foarte greu sa inchidem capitolele de negociere cu Comisia Europeana, in anul 2005 este foarte, foarte greu sa inchidem aceleasi negocieri. Facem abstractie de brambureala electorala, mergem pe scenariul ca noii alesi vor sti exact de unde sa inceapa si ce sa continue, ca nu vor avea nevoie de cateva luni bune pentru a intra in paine, vor avea situatia clara a sarcinilor si responsabilitatilor asumate pe hartie, vor incerca cu buna credinta sa le puna in practica, nu vor avea parte de prea multe aberatii, care sa necesite noi legi, noi regulamente si noi norme de punere in practica a respectivelor acte normative. In acest scenariu pozitiv (?), in care nu vom pierde 4-6 luni (cam atat cat mai are la dispozitie actualul guvern pentru a incheia negocierile in 2004) cu aceste probleme, ca suntem un stat de drept in care toate puterile functioneaza la parametrii conferiti prin Constitutia revizuita si adaptata la standardele europene, tot vom mai avea de negociat cu Comisia Europeana "cozile" care vor ramane din 2004 (daca vor ramane). In 2005, aceasta Comisie nu va mai fi cea de astazi, aceasta la randul ei va consuma o perioada de cateva luni pana va prelua din mers de la actuala Comisie problemele nerezolvate inca (fapt normal si firesc la orice schimb de putere). Si putem continua cu speculatiile pentru cum factorul timp se poate prelungi mult mai mult decat ne putem permite ca natiune pentru aceste negocieri. Evenimentele din 11 martie 2004 ne arata ca suntem intr-o alta lume decat aceea in care s-au elaborat primele norme ale Uniunii Europene, si chiar daca legile se modifica mai greu decat lumea in care traim, si ele se schimba. Ca o consecinta fireasca a acestor tragice atentate, mai mult ca sigur ca se vor modifica si se vor elabora anumite norme de securitate. Speram ca europeanul de rand sa nu ajunga in aceeasi stare de psihoza ca americanul de rand, care acum, la pronuntarea cuvantului terorism si a masurilor care se impun in lupta contra acestui flagel, accepta mult mai usor diferite norme, decat ar fi facut-o pentru orice altceva, deoarece nesiguranta pe care o induce acest cuvant este maxima. Pentru cei care sunt responsabili cu incheierea negocierilor de aderare in 2004 sau cei care vor fi responsabili cu incheierea negocierilor de aderare in 2005, dam sfatul sa nu uite un amanunt cat se poate de cinic in felul lui: desi a avut loc cel mai mare atentat terorist din Europa, la o zi dupa eveniment, romanii care s-au zbatut luni de zile pentru a fi selectati pentru un loc de munca in Spania au luat primul tren catre Madrid!

Corina ALDEA