Ziua Logo
  Nr. 2963 de luni, 15 martie 2004 
 Cauta:  
  Detalii »
Social
Stiri pe scurt
-- 5000 de dolari de disponibilizat
Administratia ISPAT Sidex Galati a stabilit pentru fiecare salariat care se va autodisponibiliza in cursul acestei luni o plata compensatorie in valoare de 5000 de dolari. Operatiunea de autodisponibilizare vizeaza 1000-1500 de siderurgisti, criteriile privind renuntarea la locurile de munca urmand a fi stabilite in sedinta Comitetului Director. Prim-vicepresedintele Federatiei Sindicale a Siderurgistilor, Maricel Oancea, a declarat pentru Rompres ca primii disponibilizati vor fi cei cu probleme de sanatate si cu abateri in procesul de productie. El a mai spus ca, pe langa platile compensatorii, autodisponibilizatii vor beneficia si de ajutorul de somaj pe o perioada de 6, 9 sau 12 luni, in raport cu vechimea in munca. (C.P.)
Vremea taxelor
Maine expira termenul pana la care cetatenii isi pot plati darile catre stat pentru primul trimestru al anului, fara sa li se perceapa majorari, sau chiar integral pe anul 2004, in acest caz beneficiind de o bonificatie de 5% din valoare acestora. Conform legii, dupa data de 15 martie se vor aplica dobanzi de 0,06% pe zi si penalitati de 0,5% pe luna sau fractiune de luna. Primarul Sectorului 4, Vasile Mihalache, a luat decizia mentinerii in weekend-ul trecut a programului de lucru la toate sediile Directiei Generale de Impozite si Taxe Locale din Sectorul 4, intre orele 8.00-12.00, pentru a da posibilitatea contribuabililor sa-si achite darile fara aglomeratie. Modalitatile de plata a impozitelor si taxelor in Sectorul 4 sunt: casieriile proprii (Str. Nitu Vasile nr. 50-54, Calea Serban Voda nr. 43, Sos. Oltenitei nr. 37-39) si prin Internet, principala conditie fiind aceea ca beneficiarul sa aiba un cont deschis la BCR. Pana in prezent, la nivelul Sectorului 4 s-au incasat aproximativ 55 miliarde de lei din impozitul pe anul acesta. (M.S.)
Liber la ursi si cocosi de munte
Sezonul la vanatoarea de ursi si cocosi de munte se deschide astazi. Pentru acest sezon de vanatoare, Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale (MAPDR) a aprobat, pentru judetul Suceava, o cota de recolta de 20 cocosi de munte, iar cotizatia suplimentara pentru autorizatia de vanatoare a fost stabilita la 5 milioane de lei pentru fiecare exemplar. In cazul in care autorizatia va fi solicitata de un vanator care face parte din alta asociatie decat AJVPS Suceava cotizatia suplimentara va fi de 7,5 milioane de lei, transmite Rompres. In urma evaluarii, MAPDR a aprobat o cota de recolta de 6 ursi, cotizatia suplimentara pentru autorizatia de vanatoare fiind stabilita la 33 de milioane de lei, iar pentru membrii altor asociatii de vanatoare la 52,5 milioane de lei. Nicoale Goicea, directorul AJVPS Suceava, a afirmat ca au fost deja inaintate cereri pentru cele 26 de autorizatii de vanatoare din acest sezon. (L.M.)
Cota de lapte pentru UE
Asociatiile si organizatiile din industria laptelui sunt de acord cu nivelul unei cote de lapte de 5 miliarde de litri pe care Romania il va sustine in negocierile cu Comisia Europeana, informeaza un comunicat al Ministerului Agriculturii. Aceasta cota se calculeaza strict in termeni de piata, adica nu este inclus decat laptele destinat comercializarii (productia marfa). Din aceasta categorie face parte laptele procesat (lapte crud livrat de producator unitatilor specializate autorizate si cu licenta de functionare) si laptele livrat pe piata libera (lapte vandut direct de producatori in pietele organizate, controlate sanitar veterinar sau direct din propria exploatatie). Din cota de lapte este exclus autoconsumul si laptele tehnologic (lapte consumat de vitei, de la fatare, pana la intarcare - pana la 3 luni - acesta fiind in medie de 6-8 litri pentru fiecare vitel intr-o zi). Printre tarile care vor adera in acest an la Uniunea Europeana si cu experienta in sectorul "Lapte", Polonia a obtinut o cota de lapte de 8,9 miliarde litri, Cehia de 2,6 miliarde litri si Ungaria de 1,9 miliarde litri. Nici una dintre aceste tari nu a obtinut cota solicitata, aceasta fiind redusa cu 36% (Polonia), cu 17% (Cehia) sau cu 33% (Ungaria). (L.M.)
Promotie Flanco
Flanco ofera clientilor sai, incepand de astazi, posibilitatea de a achizitiona orice produs din oferta sa de Paste cu o rata de numai 199.000 de lei lunar, fara avans si fara girant. Potrivit unui comunicat de presa, oferta este valabila pana pe 10 aprilie. Oferta de Paste cuprinde aragaz, cuptor cu microunde, robot de bucatarie, frigider, masina de spalat, televizor, DVD, minisistem audio, calculator si monitor. Produsele se acorda prin credit pe o perioada de patru ani, in limita stocului disponibil. Flanco este liderul de piata in vanzarea electronicelor si electrocasnicelor. Flanco International si-a inceput activitatea de retail in 1994 odata cu deschiderea primului sau magazin in Bucuresti, iar in acest moment reteaua cuprinde peste 60 de magazine in toata tara, dintre care 11 in Bucuresti. In 2003, Flanco a avut o cifra de afaceri de 117 milioane de euro, in crestere cu 130% fata de anul 2002. (A.M.V.)
A r h i v a
  Guvernul bate in cuie Catedrala in Parcul Carol    9 comentarii
  Romania poate exporta otel "la liber" in Thailanda    
  Vom avea peste 300 de partii moderne de schi    
  Karom Drinks vrea negocieri cu APAPS pentru Zarea    
  Fiat Panda in Romania    2 comentarii
  Salariatii BCR vor sa cumpere 8% din banca    
 Top afisari / comentarii 
 Evocare Ioan Ladea (117 afisari)
 Barza expune la "Vernescu" (75 afisari)
 Sebastian Papaiani joaca in "Domnisoara Nastasia" (45 afisari)
 ARLA face apel la intensificarea masurilor de securitate in Romania (22 afisari)
 Stiri pe scurt (11 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2004 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01112 sec.