Adrian SEVERIN 

Opozitia romana a alunecat pe panta periculoasa a reducerii programului sau politic la un singur cuvant: antipesedismul. Oricat ai cauta sa gasesti in discursul ei identificarea problemelor cu care se confrunta societatea romaneasca, definirea naturii lor, analiza simptomelor dar mai ales a cauzelor acestora, ierarhizarea prioritatilor, prescrierea remediilor si indicarea resurselor pentru sustinerea terapiilor potrivite, vei constata ca nu gasesti mai nimic. Totul se reduce la ideea ca daca romanului nu ii este bine vina ii apartine exclusiv PSD si ca simpla inlaturare a acestuia de la putere va rezolva ca prin farmec orice problema. Capcana unei asemenea abordari consta nu doar in faptul, evident, ca populatia si tara sunt astfel lipsite de o alternativa programatica reala ci si in imprejurarea, mai putin sesizabila, ca, intr-o atare logica, se ajunge ca oferta de candidati ai opozitiei sa semene cu ceea ce ea critica, mai mult decat oferta partidului de guvernamant. Lucrul se constata daca ne uitam mai atent la candidatii pentru viitoarele alegeri prezidentiale; cu deosebire importanti intrucat, in conditiile simultaneitatii scrutinului parlamentar cu cel prezidential, candidatii cu pricina vor actiona si ca locomotive ale partidelor lor. Excludem de la observatia de mai sus pe candidatii de orgoliu - solitarii fara sanse. In primul rand, ex-presedintele Emil Constantinescu a carui Actiune Populara pare a fi mai mult actiunea unui grup de fideli menita sa incalzeasca o ciorba politica lasata in frigider de la alegerile din 2000. Spre deosebire de majoritatea puratorilor de cuvant ai PSD eu cred ca bilantul mandatului Constantinescu nu este chiar unul dezastruos. El include o serie de realizari istorice fara de care PSD nu ar fi putut promova cu aceeasi dezinvoltura si eficienta, cele mai de succes politici ale sale. Trebuie sa ne amintim, insa, ca la sfarsitul acelui mandat, ceea ce domina constiinta publica era sentimentul de dezagregare a autoritatii dimpreuna cu dezgustul si chiar teama fata de nesfarsitele certuri din cercurile de guvernamant avand la originea lor o combinatie intre diletantismul agresiv si frustrarile neputintei. Victoria PSD in alegerile din 2000 se datoreaza acelor slabiciuni care l-au propulsat in simpatiile electoratului. De aceea criticismul exponentilor puterii de atunci la adresa actualei guvernari PSD, lipsite de orice simt autocritic, nu fac decat sa intareasca ideea publicului ca ceea ce impinge Actiunea Populara este doar nostalgia pentru putere a unora care nu au uitat nimic si nu au invatat nimic. Or, aceasta memorie negativa intareste memoria negativa a alegatorului. In al doilea rand, este vorba despre dl. Petre Roman. Dincolo de avantajul creat PSD prin lovitura de moarte data PD-ului printr-o noua sciziune - de fapt dl. Roman nu a omorat PD dar i-a pus ultima lopata de tarana in cap - Forta Democrata arata ca un "partid al refuzatilor". Adica un partid al acelora care nu sunt acceptati de nimeni fie pentru ca nu stiu sa faca nimic fie pentru ca si-au ars toate puntile. Construit pe temeiul refuzului el nu poate decat anticipa un refuz electoral care, in mod normal, ar trebui sa insemne a treia infrangere la prezidentiale pentru "liderul pulovarului rosu". Ramane de vazut doar daca, ulterior, aceasta forta a narcisismului ofilit va fi statia de tranzit pe traseul unora catre PSD sau punctul de adunare pentru un alt partid recreat din cenusa unei stangi romanesti fracturate. Candidatii autentici, din ceea ce cunoastem astazi, sunt Lia Roberts, Corneliu Vadim Tudor si Teodor Stolojan. Care este mesajul lor? Cea dintai sugereaza omul providential, solutia miraculoasa atat de asteptata de romani. Un Messia venit din Las Vegas cu fagaduinta de a face minunea transformarii desertului economico-social romanesc intr-un cazinou pios cu profituri asemanatoare suratelor din Nevada. In fine, vin americanii cu bani sa ne scape de saracie! Dna Roberts este un personaj parca desprins din filme ca "Aurul, dolarii si ardelenii" sau "Porto franco", stangaciile sale de exprimare nederanjand acel electorat pentru care gramatica limbii romane nu a fost niciodata o prioritate. Dl. Vadim Tudor nu mai este Messia ci profet. A renuntat la antisemitism intrucat sondajele arata ca antisemitismul romanilor se reduce la discursul de cafenea. A luat, in schimb, aerul pioseniei desavarsite cu previzibila priza la un popor pentru care biserica si mesajul ei trezeste cea mai mare cota de incredere. Dintr-un justitiar furios s-a transformat intr-unul iubitor ales de divinitate spre a vesti trimiterea pacatosilor in focul iadului. In fine, Dl. Stolojan este intruparea martirului. Prin tot limbajul trupului sau si prin scrasnirea dureroasa a discursului tehnocratic sugereaza implinirea unui alt vis al romanului din popor: sa aiba sefi care sa munceasca pentru el, in timp ce el este fie bursier fie rentier fie pensionar. Interesant la toti acesti candidati este faptul ca ei se adreseaza doar asa zisului electorat al PSD, acuzat ca reprezinta patura mai putin educata, rurala, artizanala, confesionalista si autohtonista a societatii romanesti. In acest timp, oferta PSD - probabil dl. Adrian Nastase - proiecteaza ostentativ chipul intelectualului modern, urban, rationalist si cosmopolit. Sub actiunea presiunilor interne si externe PSD urmareste, cel putin, sa isi construiasca o fata conforma cu valorile modernitatii. Poate merge incet dar in directia buna! In schimb, contracandidatii sai - cu binecuvantarea sustinatorilor de pretutindeni - obsedati de antipesedism au ajuns sa isi compuna un chip asemenea celui pe care il neaga si pretind ca il detesta. Lipsiti de mesaj alternativ si preocupati exclusiv de reducerea sustinerii electorale a PSD, ei ignora masa absenteistilor si renunta la formarea unui electorat propriu. Or, lucrul de capetenie este calitatea a ceea ce se pune in spatiul politic cucerit. Altminteri, "ratacirea din urma va fi mai rea decat cea dintai!" O atare capcana ar trebui evitata. Spre binele tuturor!