De atatea veacuri iconomia Nasterii imparatesti are loc in acelasi fel si totusi in fiecare an ni se arata cu o inexplicabila prospetime. Nici un rid nu umbreste chipul Maicii. Pruncul, oricate infatisari ar capata in viziunea mesterilor iconari, nu se dezice de "fericita intristare" a intruparii. Nici o relaxare pe fata pastorilor in adorare, iar magii calauziti de stea nu imbatranesc si nu simt osteneala in cautarea lor. Magii, suspinul nesfarsit al neamurilor dupa Dumnezeu, inca adasta in contemplarea Pruncului dumnezeiesc din inima noastra. Steaua i-a calauzit pe magi prin desertul firii omenesti; deget de lumina al lui Dumnezeu, ea a strabatut Creatia dintru inceput spre a-L arata pe Rascumparatorul firii omenesti, Dumnezeu-Cuvantul intrupat, Logosul-Mire, Noul Adam venind sa vindece Creatia si s-o ridice iarasi in blandetea harului. Aceasta este Evanghelia Pruncului: temelia pentru un cer nou si un pamant nou. Cuvantul S-a facut trup, Dumnezeu a coborat pe pamant si omul s-a suit la cer. Aceasta a fost ziua cea mai asteptata de cand omul a cazut din Rai in adanca pulbere a Rasaritului, Ziua Nasterii Cuvatului lui Dumnezeu in trup, ziua intai a rezidirii omului si a fapturii intregi. Sfintii Poeti imnografi, melozi si melurzi ai primului mileniu crestin, hranindu-se din cuvantul Sfintei Descoperiri, ne-au facut accesibil intelesul minunatei si infricosatei sfinte drame a Cuvantului intrupat prin fericitele lor cantari, unele dintre ele incalzind si astazi boltile binecuvantate ale bisericilor Rasaritului. La RADIO ROMANIA CULTURAL, poetul Dan Verona, realizatorul emisiunii Poezie universala (23.50-24.00), a ales vechi poeme din primele veacuri crestine, sterse de pe scandura memoriei noastre atat de risipitoare, ce se regasesc langa arzatoarele strigate mistice ale poetilor ultimelor veacuri, fascinati inca de centrul luminos al Cerului pe pamant: Dumnezeu nascandu-se prunc intr-o pestera.