O antologie cat un roman al formarii: Tinutul bufonilor de Cristian Simionescu, aparuta intr-o colectie cu titlu pe masura, "Dictatura si scriitura", coordonata de poetul afin Cezar Ivanescu. Chiar daca nu a fost un rasfatat al juriilor nationale, autorul antologiei este un poet cu valoare recunoscuta de majoritatea criticilor literari, cum confirma dosarul masiv de referinte (desi trunchiate) anexat volumului. In singuratatea sa barladeana, Cristian Simionescu a urmat calm cursul unui destin poetic de exceptie, fara compromisuri si fara graba (lasand sa treaca un deceniu intre primul volum, Tabu, si al doilea, Vicleniile oceanului). Conditia umana tragic circumscrisa intre nastere si moarte, sub presiunea timpului devorator si generator de angoasa � este o tema straveche, dar proiectata de poetul contemporan pe fundalul lumii inteleasa ca teatru comic. Dilema optiunii dintre fizic si metafizic, scindarea fatala trup/ spirit ("Trupul invesmantat in propria-i gandire"), "humanul" marcat deopotriva de inocenta si culpabilitate (culpa originara a izgonirii din Paradis) si ambivalenta privirii cunoscatoare ("Un ochi atras de cosmosul himeric,/ alt ochi, prea greu, apleaca trupul spre pamant") � acesta ar fi, in mare, axul ideatic al poeziei in cauza. intr-o particulara viziune, cunoasterea poetica isi identifica un itinerar expresiv si simbolic, Maratonul (cum se intituleaza cartea-nucleu), ca o "cursa a mortii" la capatul careia maratonistul apare desfigurat de efortul fizic suprauman si "in aceeasi masura ganditor peste-poate". Decantandu-si obsesiile creatoare, Cristian Simionescu edifica o insolita provincie imaginara, o Utopie a spiritului agresat de banalul cotidian, populata de figuri alegorice precum Mimul, Bufonul, Candidul, Arhitectul, Blasfem si Striax (monstruosul). tinutul bufonilor reprezinta un spatiu cvasi-abstract, unde tragicul e deviat in comic, iar urbea moderna se confunda simbolic cu cetatea infernala a lui Dante ("Urbea in care vietuiesc / seamana leit cu cetatea dantesca"). Vocile tropice angrenate in dialogul imaginar provin din multiplicarea eului poetic demascator. Expert in "Bufonologie", poetul apeleaza la un alter ego discreditant � in termenii lui M. Bahtin � ipostaziat in Bufonul cu fiinta scindata: "Jumatate sunt cuprins de o nebuna veselie / Cealalta jumatate trage spre o nevrotica amaraciune / Seninatatea olimpiana (cam lenesa si cam statuta in indiferenta-i / cumva jignitoare) este mai prejos decat echilibrul dintre fericire / si mizerie, salasluind in acelasi trup". As spune ca Siminonescu transforma poetica melancoliei in satira menippee, dupa principiul carnavalizarii. El contureaza o lume rasturnata in care inocentii sunt vinovati, asceza sfarseste in pacat, raul este topit in bine, mortul este asemenea viului si "spiritul inlocuieste carnea dezlocuita". in aceasta lume de carnaval, unde guverneaza "rasul si deraderea", Bufonul prepara "elixir din otrava, otrava din elixir". Autorul Maratonului mizeaza, in fond, pe redescoperirea omului interior printr-un soliloc incontinent cu sinele controlat de constiinta morala. intrucat lumea pe dos devine "o fiinta intoarsa pe dos". Idealitatea Utopiei (tinutul bufonilor, Insula), conturata in spiritul comediei vechi (e invocat, simptomatic, Aristofan), e subminata programatic de sarcasmul necrutator al poetului. Atitudinea lirica predominanta este, in acest caz, una blasfematoare, cu ajutorul intruparii simbolice a Blasfemului ce instituie el insusi o antiretorica: "Batrane, retorica ne-a cam umflat limba, prea tare gura / e umflata, palaria n-o poate ascunde � prilej pentru vanatori / de gresale sa zica: "Aha, batrane Blasfem, antiretoricul, / el insusi cam ros de retorica"". Vituperand la adresa "poetilor duiosi" si a "retoricii de turta dulce", Cristian Simionescu vrea sa suceasca gatul elocventei dintr-o noua perspectiva nu atat estetica, cat mai degraba etica. El se dezice de metafora ce poate "ucide" fiorul liric autentic ("Observati cu cata truda / al metaforelor belsug am diminuat (ah, poetii cum pun / ei cate o floare pe ranile deschise)" si o eludeaza printr-un transfer alegoric cu substrat moral. Dintr-un Interviu autopersiflant � ciclul de poeme cu statut (parodic) de arte poetice �, se pot deduce constantele liricii lui C. Simionescu, sub forma codexului diriguitor. Poetul se arata ca o fiinta perpetuu nelinistita, coplesita de anxietate, intr-o lume cvasi-swiftiana, in care se gliseaza bufonic tragicul catre grotesc: "La baia publica straiele umbla singure, agonizand / A trebuit sa glumesc ca sa-mi castig existenta. Ar trebui / sa fiu stapanul unui bufon". Invartindu-se in "insula" obsesiilor sale, devine cu timpul un "contopist" al inefabilului: "Sunt eu contopistul, eu notez fir-a-par figurile norilor / si soaptele furnicilor". Stilul sau non-conventional s-a sedimentat prin conlucrarea dintre argotic si academic: "As putea sa va arat cateva detalii. Sa nu va speriati / ca iau un cuvant din argou si il lipesc de unul academic, / si le vad fecundandu-se". De altfel, emblema scribului neutru care transcrie texte vechi, testamentare, si pe alocuri ilizibile este asumata de-a lungul intregului discurs cu infiltratii filosofice. Ideea e punctata prin expresii cu rol contrapunctic de genul: "text ros, indescifrabil,", "text lipsa", "in text e o lacuna", "text ros si distrus" s.a. Remitologizand realitatea cotidiana, Cristian Simionescu delimiteaza cu obstinatie universul sau "bufonic" inconfundabil ("tinutul ordinarilor si extraordinarilor"), sub auspicii demistificatoare, cu sorginte livresca recunoscuta. El retopeste, apoi, intr-un scenariu imagistic intemeiat pe principii narative elemente de utopie renascentista si bufonada shakespeariana sau de satira iluminista pe filiera Jonathan Swift (maestru recunoscut, convocat prin "scrisori" la banchetul spiritual) si Voltaire (Candide). Codul sau poetic presupune, insa, asimilarea organica si nu influenta deformatoare: "sa nu furi bucati de pulpe din mitologie / sa nu compui la iuteala un set de bucle literare / sa nu purcezi spre simulare cu gesturi ceremonioase, / se vede cum de fapt tanjesti dupa parale si sfanti. / Multi danseaza cu Proust, multi il tutuiesc pe Joyce, / multi manevreaza cu pusca lui Hemingway, multi il ciupesc / pe Picasso / Dar cand marsaluiti cu propriile gambe?". Deviza poetica ar fi: "Ce-ai prins din carti sa se lege cu empiricul". Cristian Simionescu, Tinutul bufonilor, Editura Junimea, 2003

Nicolae OPREA