Ziua Logo
  Nr. 2893 de miercuri, 17 decembrie 2003 
 Cauta:  
  Detalii »
Infractiuni
AVAB pregateste recursul in cazul FNI
-- Autoritatea este ingrijorata ca decizia ICCJ va servi drept precedent pentru o actiune a investitorilor, aflata pe rol, in care este solicitata o despagubire de 3000 de miliarde de lei
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare (AVAB) pregateste recursul in cazul Fondului National de Investitii, a declarat ieri vicepresedintele Autoritatii, Mircea Ursache. Acesta s-a declarat nemultumit de decizia luata in cazul FNI de Inalta Curte de Casatie si Justitie, care a dispus pe 11 decembrie ca Autoritatea sa achite unui numar de 390 de investitori FNI suma de 50 de miliarde de lei. Hotararea a dat castig de cauza deponentilor FNI afiliati la Asociatia CEC-FNI-2000. Ursache a precizat ca pe rol exista inca un proces inaintat de Asociatia Nationala a investitorilor FNI, care solicita despagubiri in valoare de 3000 de miliarde lei si care are ca termen de judecata data de 23 ianuarie 2004. "Consider sentinta Inaltei Curti de Casatie si Justitie un precedent periculos, mai ales daca stam sa ne gandim la cele 3000 de miliarde de lei pe care le solicita cealalta asociatie a deponentilor FNI. Nu este corect fata de contribuabilul roman sa fie obligat la plata acestei sume, mai ales ca este vorba de foarte multi bani", a afirmat vicepresedintele AVAB. El a mai anuntat ca Autoritatea intentioneaza sa recupereze datoriile de 54 de miliarde de lei reprezentand contributiile neonorate de societatile de stat la fondul pentru ajutor financiar acordat investitorilor de la FNI, a declarat ieri vicepresedintele AVAB, Mircea Ursache. "Din valoarea notificata de AVAB si Ministerul Finantelor Publice, de 330 de miliarde de lei, societatile obligate prin lege au depus doar 276 de miliarde de lei, rezultand o diferenta de 54 de miliarde de lei", a spus Ursache. Potrivit oficialului AVAB, printre societatile care nu si-au achitat obligatiile se numara Distrigaz Nord, SN Radiocomunicatii si Posta Romana.
Guvernul a decis, in 2001, sa acorde un ajutor in suma de zece milioane de lei pentru fiecare investitor FNI care nu a efectuat nici o rascumparare si avea un venit net lunat pe membru de familie de pana la un milion de lei. In acest scop a fost constituit un fond de ajutor la care au contribuit societatiile cu capital de stat, regiile autonome si companiile nationale, cu o cota de pana la 50% din fondul de rezerva. (A.M.V.)
A r h i v a
  Gerald Gorduna a fost pus in libertate    
  Farcas: Scandalul Marineata afecteaza credibilitatea Romaniei    
  Infirmierul mortii    
  Dosarul "Politistii-benzinari" ia vacanta    
  Temesan cere statului 250.000 de dolari daune    
  Peremistul care da cu pumnul    
  Politia de Frontiera va asigura si controlul Marii Negre    
  Liderii ortacilor ataca sentinta in dosarul "Costesti '99"    
  Politist condamnat dupa o singura infatisare    
 Top afisari / comentarii 
 Gerald Gorduna a fost pus in libertate (68 afisari)
 Gripa a ucis trei sugari in spitalele din Bacau (38 afisari)
 Absolventii de stomatologie ar putea intra in rezidentiat fara concurs (22 afisari)
 Poze noi cu dictatorul intr-un subsol din Iasi (18 afisari)
 "Bulgare de zapada", cel mai periculos drog (17 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2003 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00807 sec.