Ziua Logo
  Nr. 2893 de miercuri, 17 decembrie 2003 
 Cauta:  
  Detalii »
Externe
Stiri pe scurt
-- "Tata a fost drogat"
Raghad Saddam Hussein, fiica cea mare a lui Saddam Hussein, si-a exprimat convingerea ca tatal sau fusese drogat in momentul capturarii. "Cum se poate crede ca l-ar fi putut captura, daca nu ar fi fost drogat", a declarat Raghad, in cadrul interviu acordat, ieri, canalului de televiziune Al Arabiya, preluat de Rompres. "Saddam Hussein ramane tatal meu si oricare persoana onorabila care i-a cunoscut puterea si fermitatea stie ca acela care a aparut pe ecranele televizoarelor era un Saddam Hussein drogat", a continuat Raghad, stabilita, acum, la Amman. In fata camerei de luat vederi, fiica celui care, o viata intreaga, a sfidat democratia, intreba retoric: "Unde este democratia ? Unde este imunitatea de care beneficiaza oricare sef de stat?" Raghad, vorbind si in numele celorlalte doua surori ale sale, Ranah si Halah, a cerut ca Saddam sa fie judecat de un tribunal "international", in cadrul unui proces echitabil. (D.E.)
Dolarul scade oricum
Euro a urcat la un nou maxim record fata de dolar, ieri, dupa ce euforia indusa de arestarea fostului presedinte irakian Saddam Hussein s-a estompat, atentia investitorilor revenind asupra deficitului ridicat de cont curent inregistrat de SUA, relateaza Reuters. Cursul de schimb a fost stabilit la 1,2355 dolari pentru un euro, moneda europeana apreciindu-se astfel cu 0,3% fata de sedinta anterioara. Ulterior, cotatia s-a retras la 1,2335 dolari. "Piata a avut la dispozitie cel mai important factor care sa favorizeze achizitiile de dolari - arestarea lui Saddam - dar moneda americana nu a reusit sa se aprecieze. Motivul este ca fondurile nu se intorc in Statele Unite", a subliniat Kota Kimura, manager la Shinkin Central Bank. Euro a castigat teren si in fata monedei japoneze, fiind tranzactionat in crestere cu 0,4%, respectiv cu 132,95 de yeni pe unitate. "Este clar ca nu Saddam este acela care conduce atacurile din Irak si ca arestarea sa nu va pune punct violentelor din Orientul Mijlociu. Exista multe motive care justifica vanzarea de dolari. Unii spun ca este vorba de riscurile geopoliticie, altii atrag atentia asupra deficitului de cont curent si al celui fiscal din SUA", a apreciat Takashi Toyahara, manager la Nomura Securities. (D.E.)
BBC isi cenzureaza ziaristii
Postul britanic BBC a anuntat ieri ca jurnalistii care lucreaza in aceasta companie nu mai pot publica editoriale sau analize in ziare sau reviste britanice sau straine, transmite Mediafax. "Impartialitatea este un element esential pentru reputatia BBC si a modului cum aceasta institutie intelege sa practice jurnalismul", a motivat aceasta decizie directorul de comunicare al radio-televiziunii publice britanice, Richard Sambrook. "Cand jurnalistii nostri scriu intr-un ziar, aceasta este perceputa ca o continuare a muncii lor la BBC, ori a scrie articole sau comentarii pe teme controversate implica exprimarea unei opinii, lucru incompatibil cu impartialitatea care i se cere BBC-ului", a completat Sambrook. (D.E.)
Concurs NATO in Romania
"Casa NATO" lanseaza concursul "Aliante 2004" ca parte a Programului de Educatie Civica in Licee, informeaza un comunicat al Casei NATO remis redactiei. Concursul se adreseaza elevilor de liceu si scoli generale. Candidatii (in echipe de cate doua persoane) se pot inscrie on-line pana la data de 31.01.2004 la adresa aliante2004@casanato.org. Castigatorii primei etape a concursului vor participa la un stagiu de pregatire cu tema NATO, organizat de Casa NATO. Echipele care se vor clasa pe primele patru locuri vor fi premiate cu o excursie de aproximativ 10 zile la baze si comandamente ale NATO. Concursul "Aliante 2004" este parte integranta a Programului "Educatia in licee", o initiativa pentru tineri a Casei NATO care consta in organizarea unor activitati de informare sistematica in licee si in distribuirea de materiale si elaborarea unor publicatii specifice varstei de liceu. Scopurile proiectului sunt informarea elevilor de liceu despre institutiile, valorile si principiile euro-atlantice, precum si formarea si educarea unei atitudini pro-active privind comunitatea euro-atlantica. (D.E.)
Tiraspolul ameninta
Liderul separatistilor transnistreni, Igor Smirnov, considera ca refuzul Republicii Moldova de a semna memorandumul rusesc privind federalizarea Moldovei a demonstrat clar "cine vrea cu adevarat o reglementare echitabila a conflictului si cine nu", transmite Mediafax. Seful Administratiei de la Tiraspol a apreciat ca ultimele actiuni ale autoritatilor moldovene au demonstrat adevaratele obiective ale politicii externe a Chisinaului. Igor Smirnov a amenintat ca Transnistria ar putea bloca din nou evacuarea armamentului rusesc, dar nu a explicat in ce conditii ar putea recurge Tiraspolul la aceasta decizie. (D.E.)
Mesaj papal pentru pace
In Aula Ioan Paul al II-lea a Sfantului Scaun s-a desfasurat ieri o conferinta de presa de prezentare a mesajului papal, cu ocazia celebrarii Zilei Mondiale a Pacii. "O indatorire intotdeauna actuala: educarea in spiritul pacii" este tema propusa pentru celebrarea ce va avea loc pe 1 ianuarie 2004. Printre personalitatile participante, alaturi de suveranul Pontif, s-au numarat: Eminenta Sa, cardinalul Renato Raffaele Martino, Presedinte al Consiliului Pontifical al Pacii si Justitiei, Monseniorul Giampaolo Crepaldi, secretarul aceluiasi Consiliu, si Navarro Valls, directorul Oficiului de Presa al Sfantului Scaun. Mesajul Sanctitatii Sale s-a referit la: educarea in sensul pacii si legalitatii, necesitatea unei reforme ONU, amenintarea funesta a terorismului, civilizatia dragostei si insemnatul rol al Bisericii in educarea constiintelor. "Pentru a infaptui pacea, este nevoie de educatie in spiritul pacii. Pacea este posibila. Pacea este obligatorie", a asigurat Sanctitatea Sa. (Claudia STANILA, Roma)
A r h i v a
  Judecata lui Saddam    2 comentarii
  Saddam nu trebuia tratat "ca o vita"    9 comentarii
  Ciampi l-a lasat "livid" pe Berlusconi cu legea presei    
  Datoriile Irakului rediscutate    
  Spania si Polonia platesc factura esecului de la Bruxelles    2 comentarii
  La Chisinau s-au reluat manifestatiile anti-rusificare    1 comentariu
  Halliburton are o noua misiune in Irak: 222 de milioane de USD    
 Top afisari / comentarii 
 Gerald Gorduna a fost pus in libertate (68 afisari)
 Gripa a ucis trei sugari in spitalele din Bacau (38 afisari)
 Absolventii de stomatologie ar putea intra in rezidentiat fara concurs (22 afisari)
 Poze noi cu dictatorul intr-un subsol din Iasi (18 afisari)
 "Bulgare de zapada", cel mai periculos drog (17 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2003 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01066 sec.