Se apropie Sarbatorile! Toti, dar absolut toti, ar trebui sa avem o perioada de reflectie si sa ne gandim la viitorul propriului suflet. Iata, un oarecare sef de partid, redirectionat de specialisti in imagine, isi cere iertare. In loc de intelegere, cei care il cunosc se intrec in a-l blama si a-l situa in tabara cealalta, chit ca respectivul mascarici merge pe calea proprie, intr-o tara in care nimeni nu tine minte ce a fost ieri sau alaltaieri. O tara in care, nitam nisam, premierul isi aminteste, totusi, ca vin Sarbatorile si ca ar trebui sa ne impacam cu totii, laolalta, indiferent ca suntem hoti sau pagubasi, agresori sau victime, mincinosi sau mintiti. E drept, nu toata lumea poate ajunge la astfel de transformari spectaculoase si (in)credibile, dar, la urma urmei, toti ar trebui sa reflecteze asupra propriei lor relatii cu o divinitate ce ar putea, intr-o zi, sa ii judece. Chiar daca obscurul saptamanal taie definitiv incercarea de marturisire/izbavire sau daca purtatorul de cuvant al partidului de guvernamant se apuca sa injure adversarii, noi, ceilalti, trebuie sa reflectam si sa fim toleranti. In ciuda sinonimiei dintre toleranta si prostie din vocabularul respectivilor demnitari. Dar nu-i nimic, sa ramanem noi asa, dar sa fim cu sufletul impacat. Ne bucuram ca l-au (l-am) prins pe Saddam, ne bucuram ca UE are mare incredere in noi, ca FMI este chiar impresionat de realizarile noastre, ne bucuram ca vine Craciunul si ca salariile se vor mari in curand. Ca urmare, hai sa fim constructivi. Bunaoara, hai sa citim mai prietenos Raportul de tara si sa vedem cate lucruri grozave a facut actualul si potential vesnicul Guvern pentru implinirea visurilor de zi cu zi ale electorilor. Or, hai sa consideram ca ne-a crescut nivelul de trai, ca vom inchide cu bine inca nu stiu cate capitole de negocieri, ca i-am prins din urma pe bulgari, hai sa luam ceea ce este bine de la occidentali, respectiv optimismul lor contagios referitor la aderarea Romaniei la data stabilita. Din nefericire, aceasta atitudine a noastra nu are nimic deosebit in ea, atat timp cat, indiferent ce am face noi, anul 2004 ramane an electoral, ceea ce inseamna ca promisiunile interne vor trebui sa le depaseasca pe cele externe. In concluzie, pare probabil sa navigam in continuare intre indicatori externi, promisiuni populiste si o realitate ce nu are nimic de-a face cu visul european al romanilor. Dar nu trebuie sa ne demotivam si ar fi minunat ca provocarea Craciunului sa ne apartina. Sa intelegem ca nu este obligatoriu sa asteptam ca cineva sa ne dea, este mai eficient sa ne luam singuri. Sa fiu mai explicit, revenind la un subiect care va incepe sa devina foarte important in zilele, saptamanile si lunile urmatoare. Raportul de tara pe 2003 spune: "In martie 2003 s-a adoptat legislatia de intarire a rolului Consiliului Economic si Social ca organism autonom de promovare a dialogului social. Cu toate acestea, mai ramane foarte mult de facut pentru promovarea dialogului social bipartit si pentru dezvoltarea capacitatii partenerilor sociali de a juca un rol activ in aplicarea acquis-ului in domeniul social. Exista diferente majore intre cele 10 organizatii patronale reprezentate la nivel national. Acest lucru reduce semnificativ eficienta dialogului social, deoarece acestea nu reusesc sa reprezinte o singura voce care sa le protejeze si sa le reprezinte interesele. In mod similar, fragmentarea si absenta unor structuri dezvoltate suficient reduce reprezentativitatea sindicatelor si, in consecinta, capacitatea lor de a promova dialogul social." Aceste doua parti (angajatorii si angajatii) inseamna de fapt creatorii resurselor necesare unei societati pentru a exista. Aceste doua parti trebuie sa intervina pentru ca resursele respective sa fie consumate eficient, pentru ca activitatea lor sa nu alimenteze, in fapt, un sistem economic "original", corupt, fara predictibilitate. Aceasta mi se pare provocarea cea mai grozava a sfarsitului de an 2003, un an ce ar fi putut fi hotarator pentru Romania, daca nu l-am fi amanat noi, pentru mai tarziu. Cele zece asociatii amintite in Raport sa se intalneasca si sa-si stabileasca drumul comun: obiective, strategii, plan. Sindicatele, la randul lor, sa se uneasca si sa-si stabileasca drumul comun: obiective, strategii, plan. Apoi, sa aiba loc dialogul social, adica sa se puna in aplicare minunata lege de functionare a Consiliului Economic si Social. Care, dupa cum se aude, pe ici pe colo, ar mai exista. Chiar daca este greu de crezut, asa ceva este posibil. Trebuie numai ca oamenii sa vrea - adica sa arate ca le pasa! Si atunci, si guvernantilor le va pasa. Indiferent de culoarea lor politica, afirmata sau dedusa. Pentru ca altfel, daca fragmentarea va dainui, daca interesele particulare vor continua sa primeze, statul nepriceput si corupt va face, in continuare jocurile si vom ajunge "si mai aproape" de economia functionala decat in acest an. Standard ce incepe sa devina, din ce in ce mai clar, o asimptota, un obiectiv intangibil prin definitie. Voi incerca sa revin asupra acestui subiect, pentru ca o astfel de colaborare intre partenerii sociali poate suplini, cu adevarat, nepasarea unor politicieni obsedati de cifrele electorale.

Mirel TARIUC